În mod paradoxal, ambii ar avea dreptate.
 
Nu vaca, aşa cum spunea acelaşi Daea, este „un miracol extraordinar“, ci doamna premier. Faptul că o mediocritate absolută a reuşit să ajungă premier al unei ţări europene având o singură calitate, aceea că este o doamnă neconflictuală, vorba lui Dragnea, este, după Adi, Maglavid, Tel Drum şi diploma de la SRI a lui Orlando, cea mai mare minune pe care a produs-o ţărişoara asta.
 
Cu o carieră fabuloasă construită pe supunere, pupincurism şi sinecuri, doamna premier reprezintă o speranţă pentru toate Vasilicile care nu sunt rudele sau secretarele baronilor de care este plină ochi politica noastră. Desigur, doamna Carmen Dan este o excepţie.
 
Aşa cum Nicolicea, Ciordache, Codrin şi Şerban Nicolae sunt o dovadă vie pentru orice postac, indiferent cât de inept ar fi el, că la un moment dat mârlănia va fi răsplătită cu un post mai bine plătit, tanti premier dovedeşte că relaţia şi nu profesionalismul contează.
 
Cu un guvern plin de minuni, un guvern condus la Externe de cele mai sfinte moaşte ale Securităţii, era firesc ca cea fără de care Parlamentul European nu se mişcă (vorba megacompetentei foste secretare a domnului Iliescu, care a ajuns comisară) să întărească opinia vestului Europei, cum că estul Europei e condus de corupţi nebuni sau de tâmpiţi. 
 
Şi uite aşa, plini de Vâlcovi, fii, fiice, nepoţi şi alte valori incredibile ale judeţului domnului Dragnea, guvernul nostru neconflictual a ajuns să genereze cel mai serios incident diplomatic din cadrul Uniunii Europene de la începutul anului.
 
Viitoarea canonizare a lui Ghiţă şi a lui Voiculescu, precum şi unirea cu Statele Unite ale Pakistanului şi Iranului în cadrul Uniunii Europene par paşi fireşti pe agenda Vasilicăi.