Viorica Dăncilă a vorbit „romgleza“ cu Papa Francisc: „Sfinţia voastră, I am very glad for this opportunity“. Guvernul a publicat imagini video fără sonor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unor imagini video publicate de site-ul Romereports.com, premierul Viorica Dăncilă l-a salutat pe Papa Francisc într-o combinaţie de română şi engleză, spunându-i: „Sfinţia Voastră, I am very glad for this opportunity” (sunt foarte bucuroasă pentru această oportunitate). În engleză, formula de adresare este „Your Holiness“ (Sfinţia Voastră). Guvernul român a publicat pe site imagini fără sonor de la întâlnirea premierului cu Papa.

Ulterior, Viroica Dăncilă a apelat la un translator. Pe înregistrare se mai aude cum aceasta vorbeşte în limba română atunci când îi oferă Papei Francisc cadouri simbolice. „Seminţe de mărar… iar aici o să vă bucuraţi de roadele acestui pom mulţi ani de acum încolo”, spune Viorica Dăncilă, în limba română. Şi Guvernul România a postat pe site un scurt clip cu vizita premierului Dăncilă la Vatican, însă fără sonor

Conform CV-ului oficial, Viorica Dăncila vorbeşte „bine” limba engleză şi „foarte bine” limba franceză. Papa Francisc vorbeşte foarte bine cinci limbi străine moderne: spaniolă, italiană, franceză, engleză, germană.

Agenţia italiană de presă askanews.it scrie că premierul Viorica Dăncilă i-a oferit Papei Francisc seminţe de legume de diferite tipuri, printre care ceapă de Buzău, castraveţi şi roşii. Jurnaliştii italieni susţin că vizita a durat doar 24 de minute, nu 45 de minute, aşa cum a spus premierul român la Antena 3. Viorica Dăncilă a fost însoţită la Vatican de soţul său, potrivit presei italiene.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, la Blaj, întrebat despre anunţul făcut de premierul Viorica Dăncilă referitor la vizita Papei Francisc în România, că nu crede că „doamna a înţeles ce s-a vorbit acolo“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite