Viorica Dăncilă şi ruşinea Europei

Viorica Dăncilă la Parlamentul European FOTO EPA-EFE

Discursul premierului României, Viorica Dăncilă, susţinut în Parlamentul European a arătat, pe lângă manipulări, minciuni şi jumătăţi de adevăr, o duritate fără precedent. Pentru un observator neutru (să spunem, din Franţa), discursul a putut fi catalogat drept reacţie exagerată.

În loc să vină cu argumente întemeiate, premierul a criticat instituţiile europene, a pus la îndoială valorile şi principiile Uniunii şi, mai ales, şi-a permis să critice practici democratice făcute în ţări cu tradiţie democratică multiseculară.

Despre minciuni şi manipulări s-a scris deja mult, s-au demontat cu date reale (y compris, toate jumătăţile de adevăr susţinute ieri de premier), inclusiv aici, pe Blogurile Adevărul. Aspectul pe care îmi propun să-l prezint este altul, şi anume unul de profunzime, ce arată micimea, lipsa de caracter, lipsa de profesionalism ale unora din europarlamentarii români. Şi, simultan, ale unora din cetăţenii României, care sunt obişnuiţi de zeci şi sute de ani, să ia ca atare, literă cu literă, orice vine de la un om politic important.

A susţine un discurs atât de dur în faţa Parlamentului European înseamnă a nu înţelege deloc menirea acestei instituţii şi, în general, a nu înţelege deloc ce înseamnă Uniunea Europeană. Deşi europarlamentar de mulţi ani, Viorica Dăncilă habar nu are că Uniunea Europeană desfăşoară acţiuni de sprjinire, de coordonare, de completare a acţiunilor statelor membre (a se vedea art. 6 din Tratatul privind funcţionarea UE), după cum Parlamentul European îndeplineşte o funcţie legislativă şi bugetară - împreună cu Consiliul, desigur (vezi art. 14 din Tratatul privind Uniunea Europeană). Cu alte cuvinte, Parlamentul European este un fel de Parlament mai mare, adică de la un alt nivel decât Parlamentul României. Cu alte cuvinte, Parlamentul European este ŞI Parlamentul României. Ca să dau un exemplu pe înţelesul premierului, Parlamentul European este asemenea unui Parlament al unei federaţii (vezi, cazul Germaniei), iar cel românesc asemenea unui Parlament al unui land (cazul Bavariei, să zicem) – desigur, asemănarea nu este identitate, căci UE nu este, juridic vorbind, o federaţie de state.

Critica lui Timmermans cu privire la statul de drept, la nevoia de respectare a valorilor şi principiilor Uniunii trebuia să fie văzută în acest context, nicidecum ca o critică din afară, ca o critică exterioară, a unui, să spunem, duşman al României; critica lui era una constructivă, ce voia ca atât România cât şi Uniunea să devină mai bine prin îmbunătăţirea statului de drept în România.

La nivel instituţional, să ne aşteptăm în lunile următoare la izolare tot mai clară şi, mai devreme sau mai târziu, la tot felul de sancţiuni (nu numai băneşti).

Reacţia premierului Dăncilă a fost exagerată şi pentru că a arătat neputinţă, în lipsa unei înţelegeri adecvate a situaţiei reale din România. Premierul crede că libertatea, demnitatea, statul de drept sau alte valori sunt nişte vorbe în vânt, concepte goale lipsite de conţinut. Ea crede că jandarmul poate da cu gaz peste un om paşnic iar asta este ceva legal şi moral. Ea e convinsă că jandarmul poate bate un ziarist sau un turist străin şi asta nu vine în contradicţie cu statul de drept. Consideră că jandarmul belgian a bătut manifestanţi violenţi, dar nu vede că cel belgian NU a dat cu gaze de război peste zeci de mii de oameni paşnici. Tot la fel, vede că în Germania sau Spania jandarmii au folosit violenţă împotriva unor manifestanţi violenţi dar nu vede că NU s-au atins de cei neviolenţi. Absurdul acestei situaţii este uriaş în contextul acuzei că manifestanţii au urmărit ocuparea clădirii Guvernului: a crede că Mihai Şora, de exemplu, a urmărit aşa ceva înseamnă nu numai orbire, dar şi o uriaşă lipsă de inteligenţă.

Ziua de miercuri, 3 octombrie 2018 ne-a arătat tuturor cum am ajuns să trezim compasiunea europenilor. Incapacitatea guvernanţilor de a menţine valorile şi principiile Uniunii, în condiţiile în care ei, guvernanţii, spun că le susţin (că România nu va fi abătută de nimeni şi de nimic de pe parcursul ei european) trezeşte deja milă, jenă, ruşine. Practic, nu ai ce să dialoghezi cu un asemenea om care nu poate înţelege pe ce lume se află. Pleci din sală, rămasă ieri goală, ca să nu fii pus în faţa unei situaţii ruşinoase pentru celălalt şi pentru tine.

Vedem cum politica dezastruoasă a coaliţiei PSD-ALDE-UDMR ne-a adus să fim plânşi de milă, iar la nivel instituţional să ne aşteptăm în lunile următoare la izolare tot mai clară şi, mai devreme sau mai târziu, la tot felul de sancţiuni (nu numai băneşti).