Surse: Dăncilă a plecat luni seara la Bruxelles pentru o întâlnire cu socialiştii europeni. Victor Negrescu, discuţie cu comisarul european pe Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă va pleca în această seară la Bruxelles pentru o discuţie informală cu grupul socialiştilor europeni, în contextul în care va fi audiată săptămâna viitoare în Parlamentul European pe tema respectării statului de drept în România. De asemenea, ministrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu, se va întâlni miercuri cu comisarul european pe Justiţie, Vera Jourova, susţin surse politice pentru Adevărul.

UPDATE Surse politice au declarat pentru Adevărul că premierul Viorica Dăncilă a plecat luni-seara la Bruxelles. Miercuri-dimineaţă se va întâlni cu socialiştii europeni. 

Informaţia a fost prezentată şi de europarlamentarul Maria Grapini. „Doamna prim-ministru vine la dezbaterea de miercuri din grup. Dupa aceea, va fi si o actiune cu Ziua Mondiala a Turismului, unde va fi prezenta impreuna cu presedintele Tajani (Antonio Tajani, presedintele PE - n.red.). Sedinta noastra de grup este de la ora 09:00", a declarat Maria Grapini, membru al grupului social-democrat din PE.

Grapini a precizat ca este o cutuma ca inaintea unei dezbateri in Parlamentul European, familia politica din care face parte Guvernul tarii respective sa ceara detalii Executivului. „Grupul politic din care face parte Guvernul unui stat este foarte interesat sa stie detalii, pentru ca in plenara nu se pot discuta toate si sa fie pregatit grupul sa vada ce pozitie are, pentru ca fiind din aceeasi familie politica ar trebui sa gaseasca mijloace sa sustina Guvernul. Si atunci este interesat sa aiba o discutie mai detaliata, mai larga. S-a intamplat acest lucru si cu alte grupuri politice, orecum PPE sau ALDE, au avut o dezbatere inainte cu premierul sau presedintele statului respectiv", a mentionat Maria Grapini.

De asemenea, potrivit surselor Adevărul, minsitrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu, se va întâlni miercuri cu comisarul european pe Justiţiei, Vera Jourova. 

România riscă să i se aplice amenzi de milioane de euro printr-o condamnare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), în timp ce va deţine Preşedinţia Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019, l-a avertizat recent ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu (PSD), pe şeful PSD, Liviu Dragnea, în două scrisori intrate în posesia HotNews.ro.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite