Viorica Dăncilă, despre controversa ceasului: Este primit de la soţul meu. Nu valorează mai mult de 5000 de euro

Viorica Dăncilă, despre controversa ceasului: Este primit de la soţul meu. Nu valorează mai mult de 5000 de euro

Viorica Dancilă FOTO: Inquam Photos/Ilona Andrei

Ceasul pe care l-a purtat Viorica Dăncilă, miercuri seară, la conferinţa de presă susţinută la sediul PSD, este primit de la soţul ei şi valorează mai puţin de 5.000 de euro, motiv pentru care nu l-a trecut în declaraţia de avere. Liderul deputaţilor PNL Florin Roman a acuzat-o pe Dăncilă că ar avea un ceas în valoare de 80.000 de euro pe care nu l-a declarat.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Este un ceas primit de la soţul meu, care nu valorează mai mult de 5000 de euro, ca să îl trec în declaraţia de avere. Soţul meu nu ar fi alocat 20.000 de euro. Ceea ce am văzut eu că a dat un domn, era un alt ceas. O să aduc acest ceas să vi-l prezint”, a declarat Viorica Dăncilă, citată de Digi24. 

Între timp, deputatul PNL Florin Roman a scris, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că Dăncilă „poartă un ceas de aur echivalentul a 119 pensii“.

„Viorica a uitat azi ceasul! Zice ca îl arată, dar nu-l are la ea! Candidatul PSD poarta un ceas de aur echivalentul a 119 pensii! Candidatul Viorica vrea sa para săracă şi cinstita ca Iliescu! Acum şi-a pus cerceii cu diamante:)) Când Dancila apare, PSD dispare!“, a scris Roman. 

În declaraţia de avere a liderului PSD sunt trecute bijuterii de aur în valoare de aproximativ 5.000 de euro, care ar fi fost dobândite în 2017, conform Mediafax. Miercuri dimineaţă, Florin Roman o acuza pe Dăncilă, într-un comunicat remis Mediafax şi citat de Digi24, că a încălcat legea, „prin faptul că a omis să treacă în declaraţia de avere, ceasul Cartier Ballon Bleu, placat cu aur de 18 Karate. Valoarea de catalog a acestui ceas de lux, cu care doamnă Dăncilă s-a afişat la conferinţa de presă a PSD, după alegeri, este de 83.678 lei. Deşi pozează într-un candidat -sărac şi cinstit- că ideologul PSD, Ion Iliescu, doamnă Dăncilă nu pierde nici un prilej pentru a-şi afişa opulenţă. În afară broselor care au făcut deliciul presei, al cerceilor cu diamante, extrem de scumpi pentru un român care trăieste din muncă cinstită, doamnă Dăncilă nu s-a sfiit să-şi etaleze ceasul de lux, placat în aur”, a transmis Florin Roman. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: