Micul Titulescu va simţi destul de repede acest lucru. Aliaţii politici vor deveni tot mai irascibili şi mai tupeişti în relaţia cu el. Antenele, al căror tătuc Dan Voiculescu se află în puşcărie, vor creşte presiunea asupra liderului PSD nemulţumite că nu face nimic să stopeze anchetele procurorilor din dosarele care vizează familia Voiculescu sau trustul de presă Intact. La rândul său, UDMR-ul o să se radicalizeze şi o să şantajeze guvernul Ponta pentru a obţine tot mai multe avantaje în favoarea autonomiei.

Pericolul cel mare va veni, însă, din interiorul partidului. Înfrângerea de la prezidenţiale va avea un efect devastator asupra psihicului primarilor, preşedinţilor de Consilii Judeţene sau parlamentarilor. Alţi cinci ani, poate zece, fără controlul Justiţiei, al Procuraturii, al DNA, vor fi greu de suportat. Sătui de tracasările din justiţie sau de lipsa banilor pentru a-şi liniştii finanţatori care au plusat la greu în campanie,  baroni locali o să înceapă să lovească cu pumnul în masă şi să solicite tot felul de „servicii“. Dacă până mai ieri mergeau la Bucureşti să discute cu „domnu´ Premier“, de azi o să schimbe placa şi o să urle „Ai grijă că ...“. În aceste condiţii, orice moţiune de cenzură din Parlament îl poate lăsa pe Victor Ponta fără scăunelul de la Palatul Victoria.  

Dragnea va zâmbi şugubăţ pe sub mustăcioara prin preajma lui Victor, aşa cum făcea pe vremea când îl asigura pe Mircea Geoană, după pierderea alegerilor din 2009, că partidul îl sprijină. O să-i spună lui Victor Viorel că un Congres Extraordinar al PSD va rezolva problema. Aşa o fi. A cui problemă? A lui Ponta? A furioşilor din partid? Cine ştie? De reţinut, totuşi, că Năstase şi Geoană au simţit pe pielea lor ce înseamnă dezamăgirea în rândul PSD, aşa că viitorul lui Victor Viorel Poanta se anunţă foarte incert.