Vîntu: Operaţiunea prin care am intrat la puşcărie a fost concepută de Maior şi Coldea, la ordinele lui Băsescu. Ghiţă n-a fost decât un instrument

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu intervine în scandalul Ghiţă-SRI-DNA.
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu intervine în scandalul Ghiţă-SRI-DNA.

Sorin Ovidiu Vîntu susţine, într-o postare pe Facebook, că operaţiunea prin care a ajuns la închisoare şi prin care Sebastian Ghiţă a devenit patronul Realitatea, ar fi fost concepută de directorul SRI din acel moment, George Maior, şi de prim-adjunctul său, Florian Coldea, la ordinele preşedintelui Traian Băsescu. Acesta a precizat că Ghiţă ar fi fost doar „un instrument” care „fără să-şi dea seama” şi „din lăcomie”  şi-a asumat un risc uriaş.

 Sorin Ovidiu Vîntu a povestit printr-o postare pe Facebook cum ar fi preluat Sebastian Ghiţă conducerea postului de televiziune Realitatea şi cum ar fi participat la operaţiunea prin care Vîntu a ajuns la închisoare. Acesta a declarat că Ghiţă „n-a fost altceva decât un instrument, asumându-şi ca prostul, din lăcomie şi fără să îşi dea seama, un risc uriaş”.

Omul de afaceri a explicat că întreaga operaţiune ar fi fost concepută de directorul SRI din acel moment, George Maior, şi de prim-adjunctul său, Florian Coldea, „folosind resursele departamentelor specializate din cadrul SRI” şi a adăugat că totul ar fi fost realizat pentru a îndeplini ordinele preşedintelui Traian Băsescu.

„Poate că unii dintre voi îl admiră pentru inteligenţa de care a dat dovadă băgând doi oameni nevinovaţi la puşcărie. În realitate, el n-are niciun merit. Întreaga operaţiune a fost concepută de Maior şi Coldea, folosind resursele departamentelor specializate din cadrul SRI, pentru a îndeplini ordinele date de Băsescu. Ghiţă n-a fost altceva decât un instrument, asumându-şi ca prostul, din lăcomie şi fără să-şi dea seama, un risc uriaş”, a scris acesta pe Facebook.

Sorin Ovidiu Vîntu a mai spus că George Maior „era pe statul de plată” al lui Sebastian Ghiţă, însă a mai completat că „este greu de presupus că îşi va băga pielea în saramură pentru unul ca Ghiţă”.

„Astăzi, când mă denigraţi (n.red – jurnaliştii RTV) pentru a-i fi pe plac patronului vostru, o faceţi pe dotările şi echipamentele furate de la mine, o faceţi pentru un ticălos complet lipsit de caracter. Valoarea bunurilor şi amenajărilor de la acea dată depăşea 40 milioane de euro. Patronul vostru nu este vreun băiat deştept ci este un instrument al securiştilor, hoţ şi destul de idiot încât să creadă că Maior l-ar putea ajuta în contul unor datorii trecute. Chiar dacă Maior era pe statul lui de plată, aşa cum îi plăcea să se laude, greu de presupus că-şi va băga pielea în saramură pentru unul ca Ghiţă. La fel de improbabil este că tot circul mediatic făcut cu familia Cosma îl va ajuta. La ANAF se află un dosar în care sunt documentate evaziuni şi spălări de bani la nişte niveluri greu de imaginat, făcute de firmele lui Ghiţă pe vremea când era cu numele în actele Asesoft. Acele fapte încă nu sunt prescrise şi e greu de crezut că DNA-ul va închide ochii, urmare a şantajului cu nu ştiu ce filmuleţ din nu ştiu ce vie”, a completat Vîntu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite