Vintilă Mihăilescu: Manelism politic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

M-a amuzat întotdeauna înverşunarea lumii bune împotriva manelelor. Este cazul perfect de „ţap ispăşitor“, de mecanism psihologic elementar prin care proiectăm în exterior o culpă ruşinoasă care ne roade prin interior, prin care facem, dintr-un acar Păun, depozitarul mizeriilor noastre pentru a ne putea simţi curaţi şi luminaţi.

„Maneliştii“ devin, astfel, un soi de peştişori sanitari care ciugulesc murdăria de pe corpul balenei sociale: ei sînt nişte gunoieri împuţiţi, nu balena e murdară. A mers dintotdeauna, de ce nu ar merge şi acum?...

Nu sînt un fan al manelelor, staţi liniştiţi, dar pentru mine au fost totdeauna un soi de barometru al vremurilor societăţii, cam rudimentar, dar fără inhibiţii, spunînd lucrurilor pe nume, pe înţelesul tuturor. Al tuturor care au urechi de auzit. Haideţi să aruncăm, deci, o privire, din perspectiva prezentului, asupra principalelor teme şi obsesii maneliste şi să vedem ce ne spun ele, de fapt, despre societatea noastră.

Să începem cu duşmanii. Cum bine ne explică manelele, în ziua de astăzi te defineşti nu prin ceea ce eşti sau faci, ci prin duşmanii pe care îi ai. N-ai duşmani, eşti un neica nimeni, un loser. Căci ceea ce eşti şi ceea ce faci nu au decît un scop: să moară duşmanii de ciudă. Aţi văzut în ultima vreme vreun gest politic care să aibă altă noimă decît să moară Băsescu/ Ponta/ Antonescu, de ciudă? Păi?...

Ş’acum o dedicaţie pentru domn’ preşedinte, să trăiască!

Aşa sînt eu cu duşmanu’
ca merţanu’ cu loganu’
. (Sorinel Puştiu)

Ş’încă una de la Adrian Minune şi Nicolae Guţă:

Ce mor duşmanii mei
că fac ce vreau cu ei
şi n-au valoarea mea
şi nici puterea mea.


I-auzi şi una pentru Ponta şi Antonescu, să ne trăiască:

Pumnii mei minte nu are, sparge tot ce-i stă în cale. (Florin Minune)

Dar pentru asta trebuie să fii barosan. În lumea politică civilizată se cheamă baron (mai mult sau mai puţin) local.
 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: „Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică”, Polirom, 2013.

Citiţi articolul integral pe dilemaveche.ro.
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite