Viitoarea relaţie UE - Marea Britanie, în mâna unei echipe de negociere: "Au trecut trei luni şi Marea Britanie tot amână începerea negocierilor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Siegfried Mureşan, purtător de cuvânt al PPE FOTO Eduard Enea
Siegfried Mureşan, purtător de cuvânt al PPE FOTO Eduard Enea

Purtătorul de cuvânt al PPE, Siegfried Mureşan, arată că a fost creată o echipă de negociere la nivel european care să înceapă negocierile cu Marea Britanie, ca urmare a Brexitului.

"După referendumul din Marea Britanie am susţinut că trebuie să acordăm Marii Britanii mai mult timp pentru a pune ordine în dezastrul creat de Cameron şi a permite implementarea ordonată a rezultatului referendumului. Însă, de atunci au trecut 3 luni şi Marea Britanie tot amână începerea negocierilor. Nu e posibil ca Marea Britanie să îşi dorească ieşirea, noi să facem totul pentru a putea negocia, iar ei nici măcar să nu spună când vor fi pregătiţi de negocieri", a arătat europarlamentarul Siegfried Mureşan, purtătorul de cuvânt al PPE.

În această situaţie, Comisia Europeană a creat o echipa de negociatori care să negocieze viitoarea relaţie cu Marea Britanie. Această echipă de negociatori va fi condusă de fostul comisar european Michel Barnier şi va începe lucrul pe 1 octombrie.

Deşi negocierile oficiale pentru Brexit nu au început încă, Marea Britanie caută metode de a linişti alegătorii care au votat pentru ieşirea din UE pentru că vor mai puţini imigranţi şi să pună capăt politicii graniţelor deschise. Cu toate acestea, autorităţile de la Londra trebuie să ţină cont de faptul că unele sectoare ale economiei depind de mână de lucru străină.

Cum va reacţiona UE

Cetăţenii britanici ar putea fi nevoiti să aplice şi să plătească o taxă pentru a călători în Europa după ce Marea Britanie iese din UE, potrivit unor planuri schiţate de blocul comunita, inspirate din programul similar american "Visa Waiver", scrie „The Guardian“. Potrivit proiectului, zona Schengen ar urma să introducă un sistem obligatoriu de înregistrare, bazat pe programul american ESTA, şi care ar viza toţi cetăţenii non-UE. Programul ar putea aduce venituri de până la 2 miliarde de euro anual, care ar putea acoperi găurile din bugetul UE.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite