Vidul n-are formă, n-are fond. Vidul nu poate fi preşedinte!

Crin Antonescu are o problemă de formă şi de fond în acelaşi timp. Nu are crezuri, convingeri şi trăiri sincere. Le înţelege sensul semantic şi le mimează în funcţie de interesul propriu. Nu putem vota un om care ne spune că lipsa de scrupule e singurul lucru în care crede. Vidul nu poate fi preşedinte!

Nu e admisibil să dai declaraţii pe ce ţi-a spus Băsescu la telefon, aşa cum a făcut doamna Angela Merkel… Nu se poate să fii ditamai preşedinte de Comisie Europeană, ca domnul Barroso, şi din vacanţă de undeva să-i mai trimiţi o scrisoare domnului Ponta fără să ştii ce s-a întâmplat pe aici… Cerem să spună cine şi când a influenţat Justiţia. România nu a creat probleme Uniunii Europene şi nici nu a greşit faţă de UE… Presiuni face şi ambasadorul SUA şi nu e firesc. Ambasadorul SUA este evident părtinitor.

Declaraţiile de mai sus nu îmi aparţin şi le-am preluat în tradiţia lui Victor Ponta, fără ghilimele şi fără a cita sursa, din dorinţa de vă lăsa să vă gândiţi la ce spun cuvintele şi nu la cel care le-a spus. Ele aparţin celui care se visează preşedintele României din decembrie 2014 şi care se ghidează după principiul că ”nu e prost cine cere, e prost cine dă”. Votul în cazul de faţă. Iar personajul e cel care a crezut că revoluţia bunului simţ se învaţă la şcoala vieţii. E nimeni altul decât cel mai neliberal liberal de la apariţia a ceea ce a fost respectatul Partid Naţional Liberal.

Crin Antonescu, căci despre el e vorba, este întruchiparea paradoxului românesc. Băiat de viaţă, bun de gură, adaptabil, cu vocabular peste medie şi simţ al momentului. Intră şi iese de la guvernare după cum îi prieşte. Unde sunt cetăţenii în această ecuaţie? Care este strategia economică şi politică, viziunea istorică şi interesul naţional? Nimic! Pentru că între două emisiuni televizate nu mai ai timp şi de restul ţării care nu stă să te vadă în talk-show-uri. La fel ca amicul său politic, Victor Ponta cu care are o relaţie de dragoste şi ură, important e să dai bine la TV, să dai în cine trebuie să dai, se te servească jurnalistul şi în final să ameţeşti telespectatorul.

Strategia e perversă pentru că la fel ca cei care varsă dejecţii televizate şi ulterior se scuză că telespectatorul e liber să schimbe canalul, aşa şi Crin Antonescu merge pe votul naivului care-l legitimează prin ştampilă pentru că, în definitiv, el nu e vinovat că cere. E o veche tragedie pentru noi această zicală pentru că ea s-a impus publicului mai ales prin apariţia cazului Gigi Becali. Prin ea se cauţionează toţi şmecherii care au întâlnit în viaţa lor un naiv. Prin ea se scuză furtul non-violent. Poţi să îi iei cuiva totul, inclusiv demnitatea, atât timp cât eşti capabil să îl faci din vorbe. Ea are rădăcini adânci în anii nouăzeci când predecesorii lui Crin Antonescu în predicarea oportunismului ne-au spus că de vină nu sunt comuniştii pentru ce au făcut, ci noi că i-am suportat atâta vreme.

Şi toate aceste argumente ne spun că autointitulatul lider al Opoziţiei împotriva Puterii pe care a construit-o nu are datele necesare pentru a deveni preşedinte. A pus înaintea interesului naţional, interesul personal. A creat tensiuni în relaţiile Romaniei cu SUA, a avut poziţii anti-europene, a acţionat împotriva justiţiei şi a făcut declaraţii inacceptabile încercând să îşi apere amicii penali, a distrus credibilitatea PNL primind în rândurile venerabilului partid personalităţi cel puţin dubioase care zac prin puşcării, a susţinut Guvernul USL în toate măsurile aberante ale acestuia şi a părăsit corabia într-o încercare tardivă de a-şi albi biografia.