VIDEO Klaus Iohannis face un pas înapoi în cazul Antena 3: „Am înţeles foarte clar mesajul primit via Facebook. Nu apăr pe nimeni în faţa legii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a revenit, vineri seara, la Bruxelles, asupra declaraţiilor făcute cu privire la intervenţia ANAF de la sediul trustului Intact. Şeful statului a arătat că a înţeles mesajul transmis pe Facebook, unde a fost aspru criticat pentru afirmaţiile făcute. Iohannis a mai precizat că nu a avut intenţia să apere Antenele în faţa legii.

După reuniunea Consiliului European, preşedintele Klaus Iohannis a făcut mai multe precizări legate de declaraţiile sale cu privire la cazul Antena 3.

În timp ce am negociat aici la Bruxelles toate aceste lucruri, în spaţiul public de acasă din România a apărut o îngrijorare, o preocupare legată de o afirmaţie pe care am făcut-o în legătură cu o posibilă evacuare a unei televiziuni. Am făcut această afirmaţie miercuri fiindcă atunci evaluarea mea a fost că este posibil ca prin acţiune aşa cum a fost ea concepută să fie afectată libertatea de exprimare, libertatea presei. Acest lucru mi s-a părut că trebuie atenţionat. Ulterior am aflat că această afirmaţie a mea care a vrut doar să atragă atenţia că este posibil să fie afectată libertatea presei a fost interpretată în foarte multe feluri, poate şi datorită faptului că m-am exprimat foarte succint”, şi-a început preşedintele explicaţiile.

Iohannis a oferit garanţii că îşi doreşte ca România să rămână un stat de drept şi pe viitor şi va lupta pentru acest lucru.

VIDEO Declaraţiile lui Iohannis de la Bruxelles pe tema Antena 3, via DIGI 24

S-au făcut fel şi fel de supoziţii că aş fi mai puţin ataşat de statul de drept. Toate aceste speculaţii sunt fără niciun fel de suport real. Eu sunt convins că România este un stat de drept, va rămâne un stat de drept şi voi lupta pentru ca România să rămână un stat de drept. Este evident - şi am spus acest lucru de nenumărate ori - că o decizie judecătorească trebuie aplicată. Nu există niciun fel de discuţie aici. În acelaşi fel sunt ferm convins că dreptul la liberă exprimare, la informare şi libertatea presei sunt dintre cele mai valoroase bunuri câştigate la revoluţia din decembrie 1989 şi cred că oricând apare posibilitatea ca acestea să fie suprimate - nu neapărat dintr-o intenţie, ci dintr-o abordarea stângace câteodată - acest lucru trebuie atenţionat”, a explicat Klaus Iohannis.

Şeful statului a mai spus că doreşte ca legea să fie aplicată, precizând şi faptul că a receptat mesajul care i s-a transmis pe Facebook, unde a pierdut peste 4.000 de fani doar în două zile.

Nu există niciun fel de intenţie din partea mea, nu a existat şi nu are de ce să existe să apăr pe cineva în faţa legii. Eu vreau să se impună legea şi sper că prin aceste precizări am lămurit un pic mai bine situaţia. Vreau să spun că am înţeles foarte clar mesajul pe care l-am primit via Facebook. Eu nu sunt apropiat de această televiziune, de acest trust de presă”, a mai spus Iohannis, invocând faptul că în campania pentru prezidenţiale din 2014 „accentele au fost tocmai de altă natură”.


„Abordare heirupistă a ANAF“
 

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, miercuri, abordarea „heirupistă“ a ANAF la evacuarea trustului Intact, spunând că libertatea de exprimare nu poate fi suprimată pentru „banale motive administrative“. Reacţia preşedintelui este surprinzătoare, în condiţiile în care, de dimineaţă, premierul Dacian Cioloş a susţinut în plenul Senatului că ANAF n-a făcut altceva decât să pună în aplicare o decizie a Justiţiei.

"În primul rând, cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă a ANAF mi se pare cel puţin nepotrivită, dacă nu discutabilă", a declarat preşedintele la Biblioteca Centrală Universitară, înaintea unei dezbateri.

Preşedintele a mai spus că situaţia în care este trustul Intact este "neplăcută şi inutilă" şi că a constatat deschidere la factorii de decizie în acest caz, în urma discuţiilor pe care le-a avut pe această temă. "Cu siguranţă prin discuţii aşezate şi calme până la urmă se găsesc soluţii convenabile", a mai spus Klaus Iohannis.

Fenomenul like-urilor retrase

Preşedintele Klaus Iohannis a fost aspru criticat pe pagina de Facebook, după ce miercuri seară a declarat că cei de la ANAF au avut o „abordarea heirupistă“ atunci când le-au cerut celor de la Antena 3 să evacueze sediul confiscat de stat în urma unei decizii judecătoreşti. Declaraţia lui Iohannis a provocat în rândul publicului din mediul virtual stări de furie, dezamăgire şi răzvrătire. Internauţii şi-au retras şi like-urile de pe pagina de Facebook a preşedintelui. În prima zi, Klaus Iohannis a pierdut un fan la trei secunde. În două zile, peste 40.000 de susţinători şi-au retras like-urile de pe pagina oficială de Facebook a preşedintelui, iar comentariile negative nu au încetat să curgă la adresa şefului statului din momentul intervenţiei sale.

Citeşte şi:

Reportaj. Cum a decurs ziua în care premierul Cioloş a fost umilit de Senat  Dacian Cioloş le-a explicat senatorilor că ANAF n-a făcut altceva decât să pună în aplicare o decizie a Justiţiei atunci când a cerut Antenei 3 să evacueze sediul confiscat de stat.

Liderii Executivului, Iohannis şi Cioloş, evaluaţi de Băsescu, Iliescu şi Antonescu Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Cioloş au fost, în ultimele săptămâni, evaluaţi şi reevaluaţi de foşti preşedinţi ai României sau lideri de partid, părerile fiind diferite şi uneori surprinzătoare.

Cele mai bune bancuri cu preşedinţii României Preşedinţii României şi-au găsit loc în folclor, devenind, rând pe rând, subiect de bancuri.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite