VIDEO Istoria alegerilor prezidenţiale. 2004-2009, marile victorii ale lui Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană şi Traian Băsescu la confruntarea televizată din 2009
Mircea Geoană şi Traian Băsescu la confruntarea televizată din 2009

Ultimul episod al campaniei „Alegerile noastre” este dedicat alegerilor prezidenţiale din 2004 şi 2009, când Băsescu a câştigat la mustaţă în faţa lui Adrian Năstase, respectiv Mircea Geoană, candidaţi PSD.

Între 2000 şi 2004, în timpul celui de-al treilea mandat prezidenţial al lui Ion Iliescu, România a fost stăpânită în linişte de guvernarea social-democrată, în fruntea căreia se afla Adrian Năstase. Opoziţia fusese minimalizată, presa era subordonată aproape în totalitate, iar justiţia - îmblânzită de baronii locali. Au fost patru ani în care prim-ministrul Adrian Năstase era cel mai puternic om din România. „Exista un cult al personalităţii. «El Însuşi» i se spunea sau «Omul înalt»”, îşi aminteşte Cristian Tudor Popescu.

În această stare de lucruri, alegerile prezidenţiale din 2004 se îndreptau spre un deznodământ previzibil. Toată lumea îl vedea pe Năstase preluând sceptrul puterii de la Ion Iliescu. Iar constituirea Alianţei Dreptate şi Adevăr (D.A.), prin unificarea Partidului Naţional Liberal (PNL) şi a Partidului Democrat (PD), nu părea să încurce prea mult aceste planuri. Theodor Stolojan, candidatul Alianţei, părea ca o victimă sigură în lupta electorală cu Adrian Năstase.

Numai că pe 2 octombrie 2004, cu mai puţin de două luni înainte de alegeri, Alianţa D.A. a organizat o conferinţă de presă în care Theodor Stolojan a anunţat că se retrage din cursa prezidenţială din cauza unor probleme de sănătate, cedându-i locul lui Traian Băsescu. A fost un moment care a rămas în memoria colectivă prin celebra replică „Dragă, Stolo”, prin care Băsescu i s-a adresat lui Stolojan, izbucnind în plâns.

„A fost o strategie de campanie. Experţii partidului şi-au dat seama că Stolojan va pierde în faţa lui Năstase şi atunci au hotărât rocada. Şi au zis că dacă tot o facem, hai s-o facem într-un fel în care se rezulte o propulsie pentru Traian Băsescu. A fost o scenetă de teatru prost, un moment dezgustător din punct de vedere al bunului simţ, dar cu mare eficienţă la poporul român. Există o zonă d-asta de Ziţa, de Veta, în poporul român, care o să fie mereu apelabilă dacă ştii să tragi de ea”, afirmă Cristian Tudor Popescu.

Stolojan: „Nu cred că l-aş fi învins pe Năstase”

Jurnalistul Ion Cristoiu îşi aminteşte că a pufnit în râs când l-a văzut pe Băsescu plângând în acea conferinţă de presă: „Eu cred în lacrimile politicienilor, ce Dumnezeu? Era prea de tot. Circulau tot felul de zvonuri, că Stolojan e bolnav, că are cancer, că se duce să moară. Până la urmă n-a murit şi nici nu ne-a explicat de ce s-a retras atunci”. 

Theodor Stolojan este, în prezent, europarlamentar şi stă destul de bine cu sănătatea. Afirmă că retragerea din 2004 n-a fost cauzată de probleme grave, ci  de apariţia unei epuizări fizice şi mentale: „Ajunsesem într-o stare de saturaţie că pur şi simplu nu mai puteam vorbi, nu mai puteam ţine un discurs. M-am sfătuit cu doctorii şi mi-au spus: «Opreşte-te! Ai intrat într-o vrie din asta şi trebuie să te opreşti, te duci, stai o lună şi dacă vrei, revii, dar n-avem cum te scoate»”.

alegeri prezidentiale

Stolojan recunoaşte, totuşi, că rocada dintre el şi Traian Băsescu a avut şi o logică electorală: „Eu nu cred că-l învingeam pe Năstase în 2004. La momentul respectiv, Băsescu avea şanse mai mari decât mine şi a fost foarte bine că am renunţat pentru că ceea ce făcea Băsescu eu nu puteam să fac. Îmi amintesc o emisiune de atunci în care a fost întrebat: «Ei, şi ce-o să-i faceţi lui Năstase?». Şi Băsescu zice: «O să-l iau şi-o să-l dau cu capul de toţi pereţii». Iar a doua zi România era pe burtă de splendoarea acestui dialog. Eu n-aş fi putut să fac aşa ceva”.

„Glonţul de argint" al lui Băsescu

A doua zi după ce a devenit candidatul Alianţei D.A., Băsescu a organizat o nouă conferinţă de presă. Cu ochii în lacrimi, a acuzat PSD-ul că l-a şantajat pe Theodor Stolojan pentru a se retrage din cursa electorală: „Ei, băieţi, pe mine nu mă învingeţi! În Piaţa Victoriei, la ţepe, după 28 noiembrie!”.

Corupţia din regimul Năstase a fost principala temă de campanie a lui Traian Băsescu. După ce Adrian Năstase a câştigat în primul tur cu 40,9%, Băsescu a acuzat PSD-ul că a fraudat alegerile prin intermediul turismului electoral. „În 2004 s-a jucat foarte inteligent fraudarea alegerilor. A fost şi acel slogan: «Nu pot ei fura cât poţi tu vota»”, îşi aminteşte Cozmin Guşă, cel care a fost consilierul lui Băsescu în acea campanie electorală.

Traian Băsescu a reuşit să recupereze distanţa de şapte procente din primul tur şi l-a învins pe Adrian Năstase, înregistrând 51,2% din voturi. Diferenţa s-a făcut în cele două săptămâni dintre turul întâi şi turul al doilea, în special în dezbaterea televizată organizată de postul public. “Era foarte preocupat Traian Băsescu înainte de această dezbatere, spunea «îmi trebuie glonţul de argint», asta a fost expresia lui”, afirmă Cristian Tudor Popescu, care a moderat dezbaterea televizată din 2004.

alegeri prezidentiale

„Glonţul de argint” al lui Traian Băsescu a fost în celebra replică adresată lui Adrian Năstase: „Ce blestem o fi pe acest popor de a ajuns să aleagă între doi foşti comunişti, între Năstase şi Băsescu?”. „Eu am ştiut că o să câştige Băsescu atunci. Lucrurile se mişcau, simţeam. Adrian Năstase n-avea greutate deloc, nu ştia să vorbească. Au încercat ăştia să-l pună să cânte la chitară, să se dea familiar, să pupe babe. Dumnezeule! Erau nişte secvenţe groteşti. Deci, Adrian Năstase merita să piardă, a fost rigid în acea dezbatere, incapabil să se adapteze situaţiilor neprevăzute, el venise de acasă cu nişte lecţii învăţate pe care să le debiteze. Traian Băsescu s-a dovedit o specie mai avansată pe scara evoluţiei politice, era mult mai flexibil, mai adaptabil situaţiei şi a reuşit să se descurce”, îşi aminteşte Cristian Tudor Popescu.

„Să trăiţi bine!“ contra lui „Suntem puternici împreună“

Traian Băsescu a câştigat alegerile din 2004 şi pentru că a avut o strategie de campanie mult mai eficientă. Sloganul pe care a mizat, „Să trăiţi bine!”, a avut mare priză la public, chiar dacă ulterior s-a întors împotriva sa. Totodată, Băsescu s-a bazat şi pe susţinerea unor personalităţi precum Mircea Cărtărescu sau Mircea Dinescu. De partea cealaltă, Adrian Năstase a avut sloganul „Suntem puternici împreună” şi s-a axat pe realizările din mandatul de prim-ministru, între care construirea a 2.000 de săli de sport într-un timp record şi introducerea în şcoli a programului „Cornul şi laptele”.

Alegerile din 2009: Băsescu, Geoană şi mogulii

Scrutinul din 2009 s-a desfăşurat sub patronajul mogulilor de presă care au influenţat şi voit, şi involuntar, alegerile prezidenţiale. Televiziunile de ştiri ale lui Dan Voiculescu (Antena 3) şi Sorin Ovidiu Vîntu (Realitatea TV) au dus campanii agresive împotriva lui Traian Băsescu. Cu puţin timp înainte de turul doi, Dinu Patriciu declara la Realitatea TV că îl detestă pe Traian Băsescu încă din 2004, când liderul „portocaliu” ar fi lovit peste faţă un copil. A doua zi, site-ul ziarului „Gardianul“, finanţat tot de Sorin Ovidiu Vîntu, a difuzat un clip în care Traian Băsescu părea că loveşte un copil, la mitingul electoral din 2004. Traian Băsescu a declarat că totul e o făcătură şi că nu a lovit niciodată un copil, iar într-una dintre conferinţele sale de presă a rostit o exclamaţie care a făcut istorie: „Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!“.

„În România, a da o palmă unui copil nu e mare lucru“

Jurnalistul Ion Cristoiu spune că momentul ales pentru difuzarea filmuleţului cu pricina a fost greşit: „A fost dat luni, în săptămâna dinaintea celui de-al doilea tur. Dacă filmul acela era dat joi, Traian Băsescu era terminat. Acele imagini au fost prezentate tot timpul la televizor şi s-a produs un fenomen foarte interesant. Românul de bun-simţ a zis: «Bă, dar în definitiv ce a făcut Băsescu?». În România, a da o palmă unui copil nu e mare lucru... Dar disproporţia dintre acuzaţiile aduse şi ce dădeau ei în fiecare seară a făcut ca lumea să spună: «Bă, ăştia au ceva cu Traian Băsescu»”.

Ulterior, la confruntarea televizată cu Mircea Geaonă, când a fost pus să jure pe Biblie că nu a lovit copilul, Băsescu a dat un răspuns prin care a încercat să se eschiveze: „Jur că nu am lovit copilul nici în plex, nici cu pumnul în faţă“.

Robert Turcescu: „I-am simţit transpiraţia rece lui Mircea Geoană“

alegeri prezidentiale

Vizita lui Mircea Geoană la vila lui Sorin Ovidiu Vîntu, în preziua dezbaterii electorale finale, este un episod încă învăluit în mister. Pozele care îl arătau pe Mircea Geoană intrând în reşedinţa lui Vîntu au fost publicate de „Academia Caţavencu“, săptămânal care, la vremea aceea, făcea parte din trustul de presă al lui Sorin Ovidiu Vîntu.

La dezbaterea finală, Traian Băsescu l-a mitraliat pe Geoană cu întrebări despre prietenia cu SOV. Robert Turcescu, moderatorul acelei dezbateri, îşi aminteşte: „O scenă pe care n-am să mi-o pot scoate niciodată din minte este cea cu: «Da’ aseară, la Vîntu, v-a plăcut? Aseară când v-a chemat Vîntu în urgenţă, v-a plăcut?» Mă uit din când în când la câte un documentar pe Discovery şi văd câte un leu, câte un tigru, înfigându-şi colţii în gâtul unei gazele. Atunci i-am simţit transpiraţia rece lui Mircea Geaonă. L-am simţit cum i se usucă gura.

L-am simţit pe Traian Băsescu dezlănţuit. L-am văzut cum se repede practic la Geoană. Încercam să-l temperez pe Băsescu pentru că mi se părea că s-a dezechilibrat total dezbaterea. În momentul ăla, mi-am dat seama că Mircea Geoană a pierdut“. Traian Băsescu l-a învins pe Mircea Geoană în turul al doilea cu o diferenţă de 70.048 de voturi.

Ce a căutat Geoană la Vîntu?

Într-un „selfie-interviu“ publicat pe site-ul personal, Mircea Geoană a explicat motivul vizitei sale la Sorin Ovidiu Vîntu (foto): „Aveam informaţii că echipa lui Traian Băsescu era deja în posesia întrebărilor pe care moderatorul trustului Realitatea urma să le adreseze celor doi candidaţi în dezbaterea de a doua zi. Şi am dorit să aflu de la sursă, de la patronul acestui trust, care sunt aceste întrebări“. Varianta nu stă în picioare, după cum susţine jurnalistul Robert Turcescu: „Mircea Geoană minte ca un porc. Echipa lui de campanie, ca şi echipa lui Băsescu ştiau demult întrebările şi desfăşurătorul dezbaterii“.

Nici Cozmin Guşă, coordonatorul campaniei lui Mircea Geoană, nu-şi poate explica motivul vizitei: „Mircea Geoană a ascuns echipei sale de campanie că a fost la Vîntu. Eu am aflat de la nişte copii din stafful de campanie al lui Geoană, care au venit să-mi spună: «Domnu’ Guşă, uitaţi ce-a apărut pe Academia Caţavencu!». Putea să fie o banalitate, să fie cum a spus Vîntu, că Geoană s-a dus să se relaxeze. N-avea nevoie de relaxarea aia. Şi mai ales cu Vîntu. Dar lipsa de reacţie a lui Geoană n-o să pot să mi-o explic niciodată“.

DOCUMENTAR Alegerile noastre. Partea I (o retrospectivă a alegerilor prezidenţiale)

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite