Videanu, despre avizul lui Băsescu privind anchetarea sa: „Un lucru absolut corect“

Videanu,
despre avizul lui Băsescu privind anchetarea sa: „Un lucru absolut corect“

Adriean Videanu are probleme cu Justiţia

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a declarat că preşedintele Traian Băsescu a făcut un lucru „absolut corect“ atunci când a avizat începerea urmăririi sale penale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebat, duminică, în legătură cu faptul că şeful statului a avizat cererea procurorului general în cazul său, Adriean Videanu a spus: „Mi-aş fi pus întrebarea ce s-ar fi întâmplat dacă domnul preşedinte nu ar fi avizat. Domnul preşedinte a făcut un lucru absolut corect. Eu cred că nimeni din această ţară, indiferent că este o persoană sau o instituţie, nu poate să blocheze înfăptuirea actului de justiţie în România. Ce pot să vă spun este că am în momentul de faţă toate dovezile nevinovăţiei mele, pe care le voi pune la dispoziţia procurorului de caz “.

Întrebat despre faptul că i se reproşează că ar fi primit informaţii de la SRI legate de Romgaz şi că ar fi ignorat aceste informaţii, Videanu a precizat că România şi Romgaz nu au fost niciodată în pericol şi nu au fost în situaţii dificile.

„În primul rând, Romgaz şi România nu au fost niciodată în pericol. Am avut chiar un plus de capacitate de gaz, înmagazinat după trecerea iernii, au fost 600 de milioane de metri cubi care au rămas în depozitele de gaz, niciodată România şi Romgazul nu au fost în situaţii dificile“, a adăugat Videanu.

El a mai spus că profitul net al Romgaz a fost în 2009 mai mare decât cel din 2008, iar cel din 2010 a fost mai mare decât cel din 2009 şi că „întotdeauna Romgaz avea lichidităţi în depozite bancare“.

„Legat de ceea ce se spune că SRI a informat, vreau să vă spun că nu-mi amintesc, nu am primit niciodată nicio informaţie în care să se spună negru pe alb că la Romgaz a fost constituit un grup infracţional la care trebuie să fiu atent. Informaţii de genul că se pare că, se aude că sunt lucruri care, sigur, la un moment dat, au fost analizate“, a explicat Videanu, care a adăugat că va pune toate informaţiile la dispoziţia procurorului de caz.

Întrebat dacă s-a întâlnit cu Ioan Niculae în Modrogan, Videanu a răspuns: „Din câte îmi amintesc, o singură dată sau de două ori m-am văzut în toată cea perioadă cu domnul Niculae“.

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, duminică, ministrului Justiţiei cererea de urmărie penală pentru Adriean Videanu, fost ministru al Economiei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările