Victoriile mari din comunităţile mici

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campania „Dacă îţi pasă, sună acasă”: PACT Tămăşeni-Adjudeni pentru diaspora
Campania „Dacă îţi pasă, sună acasă”: PACT Tămăşeni-Adjudeni pentru diaspora

România se schimbă. Încet, poate prea încet pentru noi toţi cei care ne-am pierdut răbdarea în ultimii 26 de ani. Se schimbă încet, dar sigur. Numai cine nu vrea să vadă semnele noului început va rămâne blocat în deznădejde, resemnare şi pasivitate. Înţeleg să mai sper şi să mai lupt, alături de toţi cei care refuză să depună armele. Şi, credem noi, suntem destui pentru a genera o nouă revoluţie a implicării în România.

Se va vorbi enorm în aceste zile despre victoriile zdrobitoare ale PSD-ului, la Bucureşti şi în mai toată ţara. Se va vorbi şi despre criza fără precedent din PNL + (cruce) PDL. Se va vorbi şi despre primarii penali (re)aleşi, inclusiv unii aflaţi la „beciul domnesc”. Ne vom da cu toţii palme şi ne vom întreba ce blestem s-a abătut asupra acestui popor dacă alegem mereu aceiaşi oameni şi ne aşteptăm, totuşi, la rezultate diferite.

Se va vorbi şi despre rezultatele meritorii ale lui Nicuşor Dan, Clotilde Armand şi echipa Uniunii Salvaţi Bucureştiul. Dincolo de prezenţa foarte scăzută la vot, care ar trebui să ne dea de gândit, este minunat că semnalul schimbării se dă şi în Capitală. Deşi a câştigat tot ce se putea, PSD nu va dormi nicio zi liniştit pentru următorii patru ani. Iar ăsta e lucru mare.

Mă concentrez, însă, în continuare pe semnalele schimbării despre care puţini vorbesc, poate pentru că astfel de exemple sunt mai departe de lumina reflectoarelor. Cu voia voastră, mă limitez la cei pe care îi cunosc îndeajuns de bine. Sunt convins că există mulţi alţii şi ar fi bine să se audă despre ei şi ele în zilele şi săptămânile ce vor urma. Rog cititorii şi oamenii de presă să aducă astfel de oameni în atenţia opiniei publice. Ei sunt adevăraţii protagonişti ai acestor alegeri, nu partidele vechi. Ei sunt David, iar Goliat are suficientă forţă de unul singur, cu tot aparatul de partid şi de propagandă.  

Într-un articol de săptămâna trecută, scriam că sunt destui oameni noi, cinstiţi şi competenţi, care ne cer votul în aceste alegeri locale. Unii dintre ei au câştigat aceste alegeri, alţii le-au pierdut. În opinia mea, toţi sunt învingători. Toţi au scris istorie. Nu e vorba aici de fairplay şi nici de banalul „important e să participi”. Ştiu foarte bine cum se duc campaniile în România de azi şi cât de greu este să convingi candidaţi integri şi competenţi să intre în arenă. Toţi sunt oameni care şi-au pus viaţa pe pauză şi s-au aruncat într-o luptă cumplit de grea, cu gândul de a face ceva pentru comunităţile lor, dominate de un sistem mafiot, expert în cumpărarea voturilor. Şi-au riscat locurile de muncă, veniturile şi liniştea în familie şi în comunitate.

Cinste lor şi celor care i-au susţinut necondiţionat şi s-au implicat pentru schimbarea reală.

Câteva exemple notabile. Alianţa pentru Domneşti, unul dintre cele mai active partide locale, a obţinut aproape 10% dintre voturile exprimate pentru Consiliul Local. Partidul Oamenilor Liberi a trecut de 10% la Târgu Mureş. Erwin Albu a scos un scor excelent la Codlea, în alianţa Uniunea pentru Codlea - Forumul German, cu aproape un sfert dintre voturi. Cristian Macedonschi cu Forumul German au luat 7,45% la Braşov.

Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT), înregistrată cu numai două zile înainte de termenul limită pentru participarea la alegerile locale, a adunat patru victorii importante în toate regiunile istorice. În jud. Constanţa, la Tortoman, PACT a câştigat 35% dintre voturile exprimate, devenind principala forţă de opoziţie într-un consiliu dominat de PSD, in contextul unei prezenţe record la vot de aproape 64%. Independentul Gabriel Cateliu, un tânăr de doar 26 de ani susţinut de PACT, a fost la doar 7 voturi distanţă de câştigarea primăriei. La Tămăşeni-Adjudeni, în jud. Neamţ, Octav Parţac şi echipa PACT au obţinut peste un sfert dintre voturile exprimate, devenind principalul oponent al unui PNL condus de un vechi membru PSD, după cum se mai poartă şi în alte locuri în ţară. PACT a produs ceea ce tămăşenenii au numit „revoluţia zâmbetelor”, după o campanie din poartă în poartă în care a ales să transmită doar mesaje pozitive. La Bolintin Vale e tot un caz special: într-o zonă cu puternice grupuri de interese, după cum arată România Curată, dominată feroce de PSD, Gabriel Pintilie şi echipa PACT au produs surpriza cu aproape 20% din voturi şi locul doi în cursa pentru primărie. Asta după o lună de zile de ameninţări, intimidări şi chiar – vă vine să credeţi? – frâne tăiate la maşina candidatului PACT la primărie. Şi la Gherla PACT a reuşit să câştige un mandat de consilier local, fiind aproape de acelaşi rezultat şi în Doljeşti, jud. Neamţ, şi în Roşiorii de Vede, taman în Teleorman. Şi doar cu votanţi în viaţă.

Mai mulţi independenţi au demonstrat de asemenea că se poate. În judeţul Constanţa, fief PSD, independentul Valentin Vrabie a câştigat primăria Medgidia cu aproape 59%, iar M10 a luat aici aproape 20%. Aţi ghicit bine: este celebrul primar al comunei Peştera din ultimii opt ani de zile, care a decis, iată, să extindă modelul unei bune administraţii la o scară (mult) mai mare. Andrei Postolache a luat 13% la Iaşi şi cu cele peste 13.000 de voturi a intrat detaşat într-un Consiliu Local dominat de partidele vechi. Tică Darie a obţinut peste 6% în cursa pentru primăria Roşia Montană. Foarte bine s-au descurcat şi independenţii Mişu Slatculescu la Caracal, Dan Hodoş la Piteşti, Nadia Pal la Oradea, Gregor Teodorescu la Galaţi, Mioara Timofte la Bârlad şi Maricica Georgescu la Dridu, chiar dacă nu au reuşit să treacă pragul electoral de data aceasta.

Sunt convins că, din nou, vor fi destui cârcotaşi care vor spune că rezultatele de mai sus nu înseamnă mare lucru. Că România oricum este pierdută. Că a venit ciuma roşie şi nu mai scăpăm de ea veşnic. Că suntem condamnaţi să alegem între PSD, PNL şi alte partide născute din ele.

Dar realitatea din teren este cu totul alta. În ultimii trei ani am fost în peste 300 de localităţi din toată ţara, iar în ultima lună am vorbit cu mii de oameni. 

Concluzia după aceste alegeri locale este simplă: hai că se poate, România! Nu de azi pe mâine. Nu uşor. Dar se poate. Sistemul crapă, încet şi sigur, în punctele lui vitale. Politicienii de stil vechi nu vor mai face tot ce le trece prin cap, în dispreţ faţă de lege şi de cetăţeni. 

În mare parte, oamenii noi care s-au aruncat în arenă în ultima lună vor rămâne să lupte pentru comunităţile lor, din consilii şi nu numai. O idee pentru toţi aceştia: la nivelul fiecărei localităţi ar trebui create consilii locale alternative, care să pună presiune permanentă pe cei care vor să ne reprezinte.

Dacă s-a putut acum la locale, se va putea şi la parlamentarele din toamnă. Miza e enormă. Jucătorii de mai sus şi alţii ca ei ar face bine să pună orgoliile deoparte şi să lucreze împreună. Pentru că se poate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite