Respectivii nu sunt singurii care părăsesc partidul în care unii analişti politici vedeau dacă nu chiar salvarea definitivă măcar o şansă de revigorare dată stângii româneşti. Alţi foşti tovarăşi de drum (iar drumul a fost tare scurt, chiar mai scurt decât cel al Alianţei pentru România, partidul creat de Teodor Meleşcanu după înfrângerea fostului PDSR, PSD-ul de azi în alegerile din 1996)  s-au reîntors mai devreme, cum se zice, la bază. Baza fiind mai pentru toţi PSD. Şi doar în unele cazuri, puţine, ALDE. Dintr-o postare “eroică”, optimistă, moralizatoare, ceva de genul Pro România moare, dar nu se predă, a d-lui Victor Viorel Ponta aflăm că cei 16 (Am fost şaisprezece era titlul unui film semnat de George Cornea) se vor îndrepta cu arme şi bagaje către PNL. Iar PNL îi va primi cu braţele deschise ca semn de mulţumire pentru că în noiembrie unii dintre ei au votat învestirea guvernului condus de dl. Ludovir Orban. Au făcut-o neluând în seamă dispoziţiile contrare ale d-lui Ponta. Iar PNL îi va primi pe aceşti dezertori cu braţele larg deschise, făcându-se că nu îşi aminteşte că unii, în frunte cu dl. Sorin Cîmpeanu, pe care nu m-aş mira deloc ca în viitorul apropiat să-l văd înlocuind-o în fruntea Ministerului Educaţiei pe doamna Monica Anisie, sunt notorii traseişti politici. Şi că provin din PSD.

Dar nu despre PNL şi felul în care acesta îşi încalcă cu fiecare zi ce trece promisiunile, jurămintele, preceptele morale aş dori să scriu în editorialul de astăzi. Mă mulţumesc doar să semnalez o postare mai mult decât semnificativă în acest sens făcută pe contul ei de facebook de d-a Adriana Săftoiu.

Mă voi referi, în schimb, la domnul Victor Ponta care, odată cu această nouă păţanie, pare a fi pe punctul de a se afla în faţa inerentului, inevitabilului său sfârşit politic.

Dl. Ponta a creat Pro România doar ca să aibă în el un instrument de negociere. Mai mult ca sigur, fostul premier spera să manevreze în aşa fel lucrurile încât să dobândească moneda de schimb care să îi permită revenirea pe cai mari în PSD. Cine a urmărit cu o anumită atenţie apariţiile televizate inflaţioniste din cursul verii ale fostului pesedist şef nu a putut să nu sesizeze cum avea el grijă să sublinieze cât de căutat, de consultant, de ţinut la mare cinste este el de cei care încă au mai rămas în PSD.

Dl. Ponta a mizat pe eşecul electoral al Vioricăi Dăncilă ale cărei slabe înzestrări intelectuale şi minuscule înzestrări politice a avut în repetate rânduri grijă să le sublinieze. Tot dl. Ponta anticipa debarcarea de la şefia PSD a respectivei doamne. După o perioadă de agitaţie, dl. Ponta credea că va putea pune de o fuziune dintre PSD şi Pro România ca, în fine, în urma unor aranjamente, să fie solicitat să preia şefia PSD.  Dl. Ponta l-a subestimat pe dl. Marcel Ciolacu care mai mult ca sigur  va fi ales preşedinte al PSD la Congresul din 29 februarie, nu s-a gândit la rechemarea în tranşee a d-lor Guşă şi Dîncu şi nici la întărirea poziţiei de eminenţă cenuşie, un fel de caricatură a lui Deng Xiaoping, a d-lui Adrian Năstase. Nici unul dintre aceştia nu îl au la suflet pe dl. Ponta. Iar începând de joi, chiar şi fără aceste piedici, dl. Ponta este perdant. Nu mai are cu ce să negocieze. Probabil nici cu cine, Este un biet, un amărât de  rege Lear. Tare mi-e teamă (vorba vine!) că după alegerile legislative de la finele lui 2020 va rămâne fără coledzi. 

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro  şi pe blogurile adevărul.ro