Odată ajuns din nou premier, în mai 2010, Viktor Orban şi-a folosit majoritatea pentru a implementa ample modificări constituţionale, care au băgat spaima în toată Europa. Anul trecut, majoritatea fragilă pe care Victor Ponta a obţinut-o la masa verde a dat şi ea frisoane Europei, iar cu majoritatea solidă rezultată la vot a purces şi el la ambiţioase modificări constituţionale. E încă prea devreme să spunem cum va fi utilizată această majoritate, dar e în puterea lui Ponta să arate dacă asemănarea cu omologul său ungar rămâne doar la nivelul prenumelui sau merge mai departe. Aceasta e doar o parte a problemei.

Cealaltă vine din loteria votului exprimat de popoarele ungar, în 2010, şi român, în 2012. Asta a făcut ca pentru cel puţin un an şi jumătate, la Budapesta să fie la putere un guvern de dreapta, iar la Bucureşti unul de stânga. Din motive care îmi scapă, dar poate că istoricii le vor desluşi cândva, naţionalismul găunos ca parte acţiunii politice este apanajul dreptei la Budapesta şi al stângii la Bucureşti.

În perioada post-comunistă, o asemenea alăturare explozivă s-a mai petrecut vremelnic o singură dată, în anii 2001 şi 2002, când premeier la Budapesta era tot Viktor Orban, iar la Bucureşti era Adrian Năstase. Atunci însă, Ungaria era deja membru NATO, pe când România aspira la acest statut, iar o condiţie a aderării era lispa de diferende între state. Din acest motiv, relaţiile bilaterale nu au degenerat, chiar dacă Viktor Orban a profitat de situaţie şi a impus acordarea legitimaţiilor de maghiar în ţările vecine.

Acum, România şi Ungaria sunt şi în NATO, şi în UE. În ambele ţări avem instalate guverne sprijinite de majorităţi zdrobitoare şi care manifestă un oarece apetit de a încălca regulile jocului, ştiind că nu există mecanisme de excluidere din cele două cluburi selecte. În acest context, înfierbântarea relaţiilor bilaterale nu avea cum să întârzie.

La început au fost nişte prefecţi din Secuime, care s-au apucat să fugărească nişte steaguri. Asta a atras o ţâfnă naţionalistă din partea ambasadorului ungar la Bucureşti şi una din partea secretarului de stat în MAE ungar, Nemeth Zsolt – un personaj cu un cazier solid în atitudini revanşarde. Evident, nu puteau rămâne datori şi nişte miniştri mai înfierbântaţi la cap de la Bucureşti – şi uite-aşa se născu scandalul steagului secuiesc.

Oportunitatea nu putea fi ratată de către Laszlo Tokes, care a ieşit din adormire şi a pus duminică la cale de-un miting pentru autonomie – unul mai degrabă anemic, în comparaţie cu retorica inflamată a pastorului, fiindcă n-au spus prezent nici jumătate dintre participanţii estimaţi de organizatori. Dar după cum îl ştim, asta nu-l va descuraja câtuşi de puţin pe Laszlo Tokes. Deja pluteşte în aer otrava care îi prieşte şi îi justifică existenţa politică.

În situaţia cea mai ingrată se află UDMR. Scandalul steagului secuiesc şi escaladarea retoricii naţionaliste la Budapesta şi la Bucureşti i-au micşorat serios şansele de a obţine ceva, prin negocieri, odată cu revizuirea Constituţiei şi cu reorganizarea teritorială. Acesta e poate şi motivul pentru care Uniunea s-a delimitat de mitingul lui Tokes, spre a păstra o punte de dialog cu actualul guvern, dar mai ales cu Victor Ponta.

E destul de vizibil că premierul arată o oarecare îngăduinţă pentru UDMR.  El a rămas cu o datorie de onoare după ce Crin Antonescu şi Dan Voiculescu l-au silit să-şi încalce semnătura şi să excludă UDMR de la guvernare. Era acest ascendent  o carte pe care UDMR putea să o joace inteligent dacă interesele electorale ale lui Viktor Orban nu i-ar fi compromis-o în bună măsură. Iar Victor Ponta nu va putea ţine piept la nesfârşit puseelor naţionaliste ale anturajului său, mai cu seamă a celor care vin dinspre PNL. Par să fi dispărut complet din peisaj liberalii care, în 1996, alături de ţărănişti, cooptau UDMR la guvernare, într-un demers de un europenism desăvârşit.

În anul care a mai rămas până la alegerile din Ungaria, n-ar fi deloc exclus ca scandalul steagurilor secuieşti să nu fi fost doar un episod efemer, ci antreul la un festin mult mai îmbelşugat. Odată stârniţi, câinii naţionalismului imbecil nu vor putea fi potoliţi cu uşurinţă, căci sunt parte din zestrea genetică a dreptei de la Budapesta şi a stângii de la Bucureşti.