Victor Ponta: „Singurul adversar la Presedinţie pentru Crin Antonescu este chiar el”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul României, Victor Ponta, a declarat, luni seară, la postul de televiziune România TV, că singurul adversar al lui Crin Antonescu pentru lupta prezidenţială este chiar acesta.

Liderul PSD, Victor Ponta, a menţionat în discursul său că în prezent nu există un alt nume din partea Uniunii Social Liberale (USL) în ceea ce priveşte candidatura la prezidenţiale.

„Sper să nu se supere Crin dacă spun asta: eu cred că singurul adversar al lui Crin Antonescu este Crin Antonescu, că altfel nu are cum să piardă”, a spus Victor Ponta, la România TV.

Întrebat de moderatorii emisiunii ce candidat nou ar aduce PSD, dacă, în mod ipotetic, uniunea nu ar rezista până la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta a menţionat că ar dori să nu fie el.

„Mi-aş dori să nu fiu eu”, a fost reacţia lui Ponta, aducând ulterior în discuţie că are un proiect ca prim-ministru pe care doreşte să-l ducă la bun sfârşit.

Un posibil contracandidat important al USL la alegerile prezidentiale, din perspectiva lui Victor Ponta, ar fi Cătălin Predoiu (PDL), spunând că ceilalţi sunt doar niste „caricaturi” fără nicio valoare electorală.


Citeşte şi:

Ponta, despre condamnarea lui Năstase: Îl consider o victimă a regimului Băsescu. Situaţia, comparabilă cu a Iuliei Timoşenko

Premierul Victor Ponta a declarat luni seara, la România TV, că decizia judecătorilor ÎCCJ în cazul fostului premier Adrian Năstase este una incorectă.

Ponta, despre reacţia PNL după condamnarea lui Năstase: Avem mai mult curaj. Noi l-am apărat pe Relu Fenechiu

Premierul Ponta a declarat, luni seara, la România TV, că reacţia liberalilor în cazul condamnării fostului premier Adrian Năstase a dovedit lipsă de curaj.

Ponta, întrebat dacă se impune schimbarea lui Gheţea de la conducerea CEC Bank: Este decizia lui Chiţoiu, susţin propunerea sa

Întrebat dacă se impune schimbarea lui Radu Graţian Gheţea de la conducerea băncii de stat CEC Bank, premierul Victor Ponta a declarat că decizia îi aparţine lui Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor, şi că va susţine propunerea acestuia.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite