Ponta a lansat noul partid: Nu rup PSD, nu candidez la prezidenţiale. Am primit multe oferte de la Daddy. Pot să-mi dau doctoratul în cei cu mustaţă care mint

Ponta a lansat noul partid: Nu rup PSD, nu candidez la prezidenţiale. Am primit multe oferte de la Daddy. Pot să-mi dau doctoratul în cei cu mustaţă care mint

Victor Ponta FOTO Mediafax

Fostul premier Victor Ponta a lansat azi, alături de Daniel Constantin şi de Sorin Cîmpeanu, un partid social-liberal: „Pro România“. Partidul fusese lansat de Daniel Constantin încă din primăvară, însă doar la stadiul de proiect politic. Ponta susţine că nu vrea să rupă PSD, nu vrea să intre la guvernare, însă l-a criticat dur pe Liviu Dragnea, despre care spune că a confiscat PSD în interes personal.

Ştiri pe aceeaşi temă

Victor Ponta: Vrem să fie un proiect politic altfel, căci dacă va fi ca până acum, nu va mai fi nimeni interesat. Noi, cei trei, ne-am despărţit de forţe politice care nu mai reprezintă o schimbare. Eu unul nu mai vreau nici CEX-uri cu aplauze furtunoase, nici lideri care să mimeze iubirea poporului. Sunt oameni care au votat PSD-ALDE, dar care acum sunt foarte dezamăgiţi. Eu sunt printre ei. Sunt oameni care au votat cu PNL, dar care se întreabă acum de ce nu există Opoziţie. 

Dar cei mai mulţi sunt cei care n-au votat nici cu PSD, nici cu PNL şi sunt îngrijoraţi de cum merge România. PSD este confiscat de o persoană şi de un grup care foloseşte partidului în interese strict personale şi meschine. PSD a ajuns să promoveze politici care mai există doar în Venezuela. 

Considerăm că cel mai mare pericol în România îl reprezintă demagogia, un proiect lansat de domnul Dragnea şi care este falimentar. Domnul Dragnea a întors modelul lui Băsescu: ni-l prezintă pe omul gras de la privat şi pe omul slab de la stat. Am primit foarte multe oferte de la Daddy şi am încredere în ele la fel cum aveţi şi dvs. 2019 poate să semene cu anul 2009: împărţim bani pe care nu-i avem şi ne pregătim pentru alegeri. Nu mi-am propus să rup PSD, nu am sunat niciun coleg din PSD. Dacă vor fi parlamentari care vor să vină alături de noi, o să vedem. Mi-e că vom fi prea mulţi la un moment dat.  Acolo, în PSD, am crescut politic, vreau să se elibereze şi ei înainte de a fi prea târziu. Pot să-mi dau doctoratul în cei cu mustaţă care mint. Vom avea candidat la alegerile prezidenţiale, dar nu iau în calcul să mai candidez eu. Campania PSD de anul trecut s-a făcut cu faţa mea, că dacă se făcea cu faţa lui Dragnea se mai pierdeau voturi. Niciodată nu o să mă auziţi spunând ceva de rău de PSD. Domnul Dragnea spune că se luptă cu sistemul, dar el negociază pentru el, foloseşte PSD pentru el. În ultima vreme, domnul Dragnea era un Pablo Escobar, iar în economie este un fel de Hugo Chavez. Să conduci o ţară cu secretare şi bodyguarzi nu se poate. Dacă vreau să promovez pe cineva în Guvern îmi fac o poză cu el şi imediat îl ofertează Dragnea. Îi dă o funcţie. Sau îi pune o soră în funcţie, ceva. 

Daniel Constatin, Victor Ponta şi Sorin Cîmpeanu FOTO Mediafax 

Daniel Constantin: Nu vrem să intrăm la guvernare în 2017, nu avem obiectiv nici pentru 2018, dar vrem să reuşim la alegerile europarlamentare din 2019. Mă bucur că Victor Ponta a intrat pe teren, România are nevoie de experienţa sa. 

Sorin Cîmpeanu: A face politică altfel înseamnă a fi mai presus de interesul de grup sau de interesul personal. A face politică altfel înseamnă a susţine orice proiect benefic, coerent, pentru ţară. Înseamnă a înlătura ipocrizia. 

citeste totul despre: