VIDEO Victor Ponta şi-a dat demisia în alb din PSD: Nu mai am nicio relaţie cu Dragnea. Replica lui Dragnea: Nu voi activa demisia. Sper să-i treacă supărarea

VIDEO Victor Ponta şi-a dat demisia în alb din PSD: Nu mai am nicio relaţie cu Dragnea. Replica lui Dragnea: Nu voi activa demisia. Sper să-i treacă supărarea

Vremea în care Victor Ponta şi Liviu Dragnea îşi făceau selfie-uri a apus

Fostul premier Victor Ponta a anunţat, miercuri, la Parlament, că îşi depune demisia în alb din partid, pe care o va trimite preşedintelui Liviu Dragnea. Întrebat dacă mai există o relaţie de colaborare sau de prietenie între el şi Liviu Dragnea, Ponta a răspuns: „Nu“. De partea cealaltă, Liviu Dragnea spune că nu va activa demisia lui Ponta. În ultima vreme, Dragnea şi Ponta au avut mai multe schimburi dure de replici.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Dacă deranjez, că am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea – ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid – îi trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură n-o să tac, nu pot la vârsta asta să mai tac din gură pe lucruri pe care le-am văzut, e care le ştiu şi pe care le văd cu îngrijorare”,  a spus Victor Ponta, la Parlament, după ce, Liviu Dragnea a trimis, la rândul său, câteva săgeţi către fostul premier.

 „Unii îşi pun caracterul pe masă şi oamenii au văzut lucrul ăsta. Cei care au încercat să rupă din partid şi care probabil că mai încearcă lucrul acesta, au văzut care este rezultatul“, a spus Dragnea, aseară, la Antena 3. 

Întrebat dacă mai există o relaţie de prietenie sau măcar de colaborarte între el şi Liviu Dragnea, Victor Ponta a răspuns:  „Nu, hai să fim serioşi! Domnul Dragnea este politician, trebuie să zică «da». Eu nu mai sunt în politică, aşa că pot să vă spun «nu»”.

Cât despre ultima conversatie cu Liviu Dragnea, Ponta a spus:  „A fost in decembrie, când m-a sunat să mă întrebe dacă este adevarat că mă întalnesc cu Banicioiu, Teodorovici sa «conspiram». Am inchis telefonul, m-am filmat - eram la 3.000 de km distantţă, si i-am trimis“.

Dragnea: Nu-l dă nimeni afară

Preşedintele PSD Liviu Dragnea s-a arătat împăciuitor.  „Nu voi activa demisia, nu voi face vreun gest ca Victor să plece din partid. Eu nu sunt de acord ca Victor Ponta să plece din partid. Sper să-i treacă supărarea. Nu-l dă nimeni afară, nu-l împinge nimeni afară. Pe mine nu m-a deranjat declaraţiile lui şi n-am spus-o ironic. Aseară eu m-am refertit la caracterul unora, nu la caracterul lui Victor Ponta. Nu permit ca un fost preşedinte de partid să primească tratamentul lui Mircea Geoana“, a replicat Liviu Dragnea la Parlament. 

Întrebat dacă va avea o discuţie cu Victor Ponta, bărbătească, Dragnea a răspuns: „Chiar după ce plec de aici îl sun. Sper să-mi răspundă“.

Reacţia lui Grindeanu

„Cred că Victor Ponta trebuie să rămână în PSD, a condus unul dintre cele mai performante guverne de după Revoluţie. Cred că aşa se va şi întâmpla“, a spus şi premierul Sorin Grindeanu. 

Fostul premier Victor Ponta a lansat în ultima perioadă mai multe atacuri la Liviu Dragnea, pe care l-a acuzat că îşi asumă numai măsurile bune luate de Guvernul Grindeanu, în timp ce aspectele negative sunt decontate doar de miniştri. Ponta i-a cerut premierului Sorin Grindeanu să se dezică de Liviu Dragnea dacă nu vrea să se „prăbuşească“.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările