Ponta, despre scandalul Băsescu-Bercea Mondial: Maior a spus foarte clar că nu a informat Guvernul meu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Ponta a declarat, marţi, la întoarcerea din Israel că îl va propune pe Ioan Rus în locul lui Dan Şova în fruntea ministerului Transporturilor. Ponta a mai vorbit despre sesizarea făcută la CCR privind reprezentarea României la Consiliul European şi a comentat declaraţia şefului SRI, George Maior, privind informarea şefului statului cu privire la scandalul dintre fratele acestuia şi Sandu Anghel, alias Bercea Mondial.

Principalele declaraţii ale premierului:

Despre vizita în Israel

Vreau doar să reiau faptul că s-au semnat 14 acorduri de colaborare. Cele mai importante sunt cele referitoare la colaborarea pe piaţa muncii. 1000 de lucrători pot avea loc pe piaţa muncii. De asemenea, sunt şi acorduri de colaborare în zona Cercetării, Sănătăţii, Educaţiei. Tot ce ţine de colaborarea între două state. Am reiterat că relaţiile noastre politice cu statul Israel se păstrează.


Despre noul ministru al Transporturilor

Pe domnul Ioan Rus îl voi propune ministru al Transporturilor. Vreau să dau un mesaj pentru zona Ardealului: toate proiectele anunţate pentru această regiune vor fi realizate. Am şi alţi miniştri din zona Transilvaniei de care sunt foarte mulţumit: domnul Duşa, doamna Pană...

Despre declaraţiile lui Maior

Nu ştiu în detaliu ce a spus Maior la Comisii, m-am uitat doar pe ce a apărut în presă şi cred că a spus foarte clar că nu a informat guvernul meu. Deci, nu am primit şi dacă primeam...nu erau în legătură cu activitatea Guvernului şi...dacă e vorba despre fapte de crimă organizată, evident că este treaba procuraturii, a poliţiei şi toţi trebuie să îşi facă datoria. Atunci când eşti preşedinte şi ştii ce relaţii are familia cu reprezentanţi ai crimei organizate, există răspunderea politică.

Despre sesizarea la CCR

E vorba de două decizii: din 2012 şi 2013, care se referă la speţe diferite. Eu vorbesc de o problemă de principiu. Joi, la Consiliu European, e un singur subiect: programul politic. Decizia privind comisarul european şi programul politic ţin de guvern. Aştept o decizie a CCR pentru viitor, care să evite orice discuţie. România va fi reprezentată de cineva care nu are nicio atribuţie.

Comisia Europeană va intra în funcţie în noiembrie 2014, adică atunci când Traian Băsescu va fi doar un fost preşedinte. Şi eu sunt sentimental faţă de Moldova. Dânsul (n.r. Traian Băsescu), zece ani nu a făcut nimic pentru integrarea Moldovei. Noi finalizăm gazoductul, am extins programul SMURD pentru Moldova, lucrăm la infrastructura pentru energie electrică.

Despre demisia lui Şova

Am decis împreună. Speculaţiile vor face parte din naturalul oricărei demisii. Nu am simţit nevoia. Nu e primul ministru din Ardeal (n.r. Ioan Rus). Primul considerent a fost experienţa profesională şi politică a domnului Rus. Este vicepreşedinte al PSD şi este şi domeniul dânsului profesional. Am fost foarte mulţumit de activitatea lui Dan Şova.


Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI l-a audiat astăzi pe directorul SRI, George Maior, în scandalul Mircea Băsescu- Bercea Mondial. Şeful SRI a declarat, după audieri, că preşedintele Traian Băsescu nu a fost informat cu privire la legăturile dintre fratele său, Mircea Băsescu, şi Bercea Mondial.

„Am prezentat raportul comisiei, în mod oficial. În perioada 2001- 2012, la nivelul Serviciului, au fost derulate 8 acţiuni informativ-operative referitoare la activităţile de criminalitate organizată ale grupării Bercea. Traian Băsescu a fost informat de SRI pe 29 octombrie 2009 în legătură cu probleme care ţin de securitatea naţională privind activitatea clanului Bercea. Nu a conţinut acea informaţie referitoare la raportul, relaţia lui Bercea cu fratele domniei sale. Preşedintele, în declaraţia de ieri, a avut dreptate când a spus că serviciile de informaţii nu au abordat această chestiune într-o informare separată“, a spus George Maior.

Citeşte şi:

Motivarea judecătorilor: De ce a fost arestat Mircea Băsescu

Mircea Băsescu ar fi recunoscut că a primit bani de la Bercea Mondial, însă spune că suma ar fi fost un împrumut către Marian Căpăţână pentru participarea la o licitaţie. Magistraţii Tribunalului Bucureşti nu au crezut această versiune şi au dispus arestarea.

Traian Băsescu: Îmi voi duce mandatul până în ultima zi. Nu vor avea justiţia la cheremul lor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Palatul Cotroceni, că nu va demisiona în urma scandalului în care este implicat fratele său.Totodată, Traian Băsescu a subliniat că nu a primit nicio notificare de la structurile de informaţii în cazul Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial.

UPDATE Parlamentul îi cere demisia de onoare lui Traian Băsescu. Ce scrie în declaraţia iniţiată de Tăriceanu

Senatul şi Camera Deputaţilor vor adopta o declaraţie comună în care îi vor cere demisia de onoare preşedintelui Traian Băsescu, după scandalul Bercea Mondial - Mircea Băsescu. Decizia a venit la propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, care l-a convins uşor şi pe Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei. La ora 18.00, Birourile permanente reunite vor stabili ca şedinţa de plen reunit să aibă loc miercuri.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite