Victor Ponta: „PSD va vota pentru interzicerea traseismului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copreşedintele USL, premierul Victor Ponta, a declarat, astăzi, că parlamentarii PSD vor vota „categoric“ pentru interzicerea traseismului.

El a fost întrebat, înainte de şedinţa USL, ce se va întâmpla cu amendamentul privind interzicerea traseismului, în revizuirea Constituţiei.
„Asta categoric vor vota şi cei de la PSD. Problema este că dacă o să avem vot pe liste nu mai poţi să ai procedura aceea prin care în colegiu se face referendum şi atunci se pierde mandatul pentru schimbarea partidului. Probabil că nu o să acoperim ceea ce s-a întâmplat de altfel şi în aceşti ani cu primarii, ştiţi, cei care nu şi-au dat demisia din partid, dar de fapt erau în opoziţie faţă de propriul partid. Probabil că rămâne acea singură portiţă, dar oricum este un pas important pentru sancţionarea traseismului politic şi cred că vom vota. De altfel, este un punct asupra căruia ne-am înţeles“, a răspuns Ponta.


El a subliniat că încă nu există o hotărâre privind modul prin care vor fi aleşi viitorii parlamentari.
„Încă nu avem o decizie în Parlament asupra modului în care se vor alege viitorii parlamentari, ca să nu mai vorbesc că nu poţi să pui în Constituţie că sunt (aleşi - n.r.) uninominal sau sunt proporţional, legea electorală nu se pune nicăieri în Constituţie“, a spus premierul.
Victor Ponta a spus că Legea fundamentală nu trebuie să devină prea stufoasă şi a adăugat că el nu dă recomandări.


„Eu nu dau recomandări. Am opinia, ca deputat şi lider de partid, să nu facem o Constituţie prea stufoasă şi să nu schimbăm ceea ce nu trebuie schimbat, ceea ce este bun şi acum“, a arătat el.
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat săptămâna trecută un amendament al PNL care prevede: „Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit Regulamentului fiecărei Camere. La începutul legislaturii se constituie grupurile parlamentare ale partidelor politice sau formaţiunilor politice care au participat la alegeri. Pe parcursul legislaturii nu se pot constitui grupuri parlamentare noi“.


Totodată, parlamentarii au respins un amendament al liberalilor care prevedea că în ceea ce priveşte calitatea de deputat sau de senator aceasta încetează 'la data demisiei din partidul politic sau formaţiunea politică din partea căreia a fost ales sau la data înscrierii acestuia într-un alt partid politic sau o altă formaţiune politică''. Senatorul liberal Tudor Chiuariu a declarat că va solicita reluarea votului în Comisie, considerând că a fost doar un ''accident de vot''.
Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat că articolul referitor la combaterea traseismului politic va fi rediscutat şi votat în Comisia de revizuire a Constituţiei la începutul acestei săptămâni.
„Se votează, luni sau marţi se votează. Aici a fost o mică confuzie între propunerea făcută de Forumul Constituţional (...), care spunea că fiecare parlamentar care îşi schimbă partidul e supus unei proceduri (...), un fel de rechemare de către cei din colegiul în care l-au votat. Problema era următoarea: dacă nu avem alegeri în colegiu, cine îl revocă? Aşa încât luni, marţi, când se reia acest articol, domnul Chiuariu a spus foarte clar că se rediscută, votăm formula aceea în care cel care îşi dă demisia din partid îşi pierde automat mandatul. Este însă o formulă care nu va acoperi toate cazurile“, a afirmat premierul vineri.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite