Victor Ponta: PSD şi România nu pot fi conduse precum CJ Teleorman - „unul singur gândeşte şi ăilalţi toţi munceşte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Ponta, actual deputat PSD, a declarat, marţi, la Parlament, că nu crede că partidul şi România pot fi conduse după ideea „unul singur gândeşte şi ăilalţi toţi munceşte”, cum se întâmplă în Consilul Judeţean Teleorman, aluzie la  Mai mult, fostul premier nu a ezitat să arunce o nouă săgeată în direcţia lui Liviu Dragnea, pe care-l critică pentru înlăturarea lui Daniel Constantin de la guvernare.

„PSD o duce foarte bine şi mă bucur. Eu întotdeauna sprijin PSD. Eu nu cred că PSD şi România pot fi conduse ca şi Consiliul Judeţean Teleorman. Aşa cred eu, poate greşesc eu. Şi pe vremea lui Ceauşescu era un nebun care îl critica. Acum mai sunt eu, restul, toată lumea e fericită”, a afirmat Victor Ponta.

Întrebat cum este condus Consiliul Judeţean din Teleorman, unde Liviu Dragnea a ocupat funcţia de preşedinte până în 2012, fostul premier a spus, ironic: „Unul singur gândeşte şi ăilalţi toţi munceşte”.

Tot marţi, deputatul a continuat seria de critici la adresa liderului social-democrat. Fostul premier a descris decizia lui Liviu Dragnea de a susţine eliminarea lui Daniel Constantin, ministrul mediului, de la guvernare, ca fiind una „una proastă” şi că-i pare rău că „treaba se strică” în ALDE, de vreme ce şi el a contribuit la naşterea partidului.

„Proastă, dar acum ce contează ce părere am. Eu mi-aş dori să fie mai puţine scandaluri şi mai multă guvernare. Cu ALDE am avut şi eu o contribuţie importantă în a se face ALDE. Îmi pare rău că acum se strică treaba. Eu am pus umărul foarte mult la o nouă construcţie politică, am crezut că domnul Tăriceanu a făcut bine plecând dintr-un PNL care nu-l mai reprezenta. Am făcut cât am putut de mult, de la numirile unor miniştri în guvernul pe care l-am condus, inclusiv sediul, după cum ştiţi, stau în sediul USL”, a afirmat fostul premier.

În acelaşi timp, deputatul s-a arătat deranjat de  faptul că mai multe  persoane din ALDE, care au fost miniştri în guvernările sale, s-au „lepădat” de el.

„Şi dacă m-a deranjat ceva, şi aici e o problemă mare de caracter, dar nu ştiu exact cine s-a apucat să îi reproşeze lui Daniel Constantin că e prieten cu mine. Păi Călin Popescu Tăriceanu nu e prieten cu mine? Pe domnul Chiţoiu nu l-am apărat? Pe doamna Graţiela Gavrilescu nu eu am pus-o ministru sau pe domnul Gerea? De când s-au lepădat aşa deodată de mine? Îmi erau toţi foarte apropiaţi, mai ales când îi numeam în funcţii”, a declarat fostul prim-ministru.

De asemenea, întrebat dacă Liviu Dragnea a cerut excluderea lui Daniel Constantin din Guvern, Victor Ponta a răspuns: „Liviu este foarte bun la a rămâne singur”

În continuarea acuzelor la adresa lui Liviu Dragnea, fostul premier a spus că, spre deosebire de acesta, el nu a mai fost în alte partide, cum este cazul liderului social-democrat.

„Am văzut că domnul Dragnea mă tot trimite la alte partide, eu nu am fost decât în PSD, nu am fost în alte partide. Dânsul a mai fost în alte partide”, a conchis Victor Ponta.

De asemenea, Victor Ponta a vorbit şi despre „speranţa ca liderul social-democrat să nu dispară, precum Sebastian Ghiţă”, de vreme ce există o prietenie între el şi Bogdan Diaconu: „Important este că acum domnul Diaconu nu mai este prietenul lui Sebi Ghiţă, e prietenul lui Liviu Dragnea. Sper să nu dispară şi Liviu acum”, a completat social-democratul.

Chestionat dacă s-a pus problema înfiinţării unui partid naţionalist, deputatul a spus: „A pus problema domnul Dragnea şi o să îl întreb când vreau să fac altceva în politică. Am văzut că e prieten cu Bogdan Diaconu acum, am înţeles că a discutat dânsul cu Diaconu. Foarte bine”.

În continuarea acuzelor la adresa lui Liviu Dragnea, fostul premier a spus că, spre deosebire de acesta, el nu a mai fost în alte partide, cum este cazul liderului social-democrat. „Am văzut că domnul Dragnea mă tot trimite la alte partide, eu nu am fost decât în PSD, nu am fost în alte partide. Dânsul a mai fost în alte partide”, a conchis Victor Ponta.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seara, la Antena 3, că Bogdan Diaconu l-a informat de faptul că Victor Ponta i-a sugerat să se implice într-un nou proiect politic, dar fostul social-democrat l-a asigurat că nu se asociază cu nimeni, nici cu fostul premier, nici cu Daniel Constantin.

„Nu ştiu ce se întâmplă, e tăcut de o perioadă, nu ştiu unde este. Am auzit şi eu despre acest proiect politic nedefinit. Ce pot spune, domnul Bogdan Diaconu când a venit la mine mi-a zis că, chiar dacă i s-a sugerat de către Victor Ponta, el merge pe proiectul politic pe care a început, cu Partidul România Unită anunţând o fuziune sau o asociere cu PRM. Şi mi-a zis că nu se asociază cu nimeni, nici cu Victor Ponta, nici cu Daniel Constantin. Nu ştiu dacă de la cei doi a primit vreo ofertă”, a afirmat Liviu Dragnea, întrebat despre Victor Ponta şi posibilitatea ca acesta să se implice într-un proiect politic alături de Daniel Constantin.

.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite