Victor Ponta şi profilarea adversarului. Cazul Alina Gorghiu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi Alina Gorghiu
Victor Ponta şi Alina Gorghiu

În politică nu poţi creşte fără adversar. Mai ales pe o scenă politică profund emoţională şi conflictuală precum cea autohtonă. Comuniştii, bolşevicii, ţărăniştii, Iliescu, Băsescu, baronii locali, cei 322, mogulii, Ponta, sunt doar câţiva din „adversarii” care au dominat comunicarea politică postdecembristă.

Iar pe principiul spune-mi pe cine ataci ca să-ţi spun cine eşti, toţi cei de mai sus au reprezentat nu doar „adversari” ci şi tot atâtea oportunităţi de profilare pentru „atacatori”.

Victor Ponta a fost unul din politicienii care a învăţat extrem de bine această lecţie, dar a şi avut de la cine învăţa. Ani de zile l-a privit pe Traian Băsescu, a venit momentul să intre în joc şi l-a transformat pe cel mai abil făuritor de „adversari” în cel mai mare „adversar”, nu doar al său, ci al „poporului”. Însă cu un Traian Băsescu ieşit din scenă, chiar dacă în ultima vreme cu mingi ridicate la fileu pe care Victor Ponta le loveşte oricând cu bucurie, de dragul vremurilor când se lupta cu „sistemul băsist”, actualul premier a început să scârţâie exact când a fost nevoie să construiască un alt adversar. În campania electorală pentru alegerile prezidenţiale şi-a dorit tare mult să se lupte din nou cu Băsescu, dar a dat greş. Cu toate eforturile în a pune semnul egal între Iohannis şi Băsescu, plus câteva tuşe adiacente care să arate că „Neamţul” nu-i atât de alb cum îl credea lumea, Victor Ponta n-a reuşit să se ferească de blestemul celor abili în a-şi construi adversari şi a sfârşit devenind „duşmanul” majorităţii.

A urmat apoi o perioadă de provizorat pentru premier, una în care supravieţuirea l-a forţat să rămână în afară conflictelor. Şi-a mai satisfăcut pofta prin câteva săgeţi aruncate în încercarea de a-i transforma pe liberali în pdl-işti, iar alegerea Alinei Gorghiu în fruntea liberalilor, principalul eveniment din tabăra opoziţiei în perioada de după alegerile prezidenţiale, nu i-a schimbat strategia. Spera ca noua şefa a PNL-ului să nu-i devină „adversar”, deşi ştia că şansele sunt mari. Temerea venea din profilul diferit pe care aceasta îl propunea, iar la început premierul a ţinut musai să nu ajute la creşterea adversarului. O bună bucată de timp Alina Gorghiu n-a existat pentru Victor Ponta. Indiferent de câte ori liderul opoziţiei rostea numele Ponta tot de atâtea ori premierul tăcea şi se auzeau doar declaraţiile Rovanei Plumb sau ale Gabrielei Firea. Însă la alegerea-i în funcţie i-a trasat principalele direcţii de profilare ce aveau să completeze la un moment dat poziţionările premierului:

„Vreau să-i urez mult succes – cu toată convingerea spun lucrul ăsta – unei colege a noastră de USL, Alina Gorghiu, care acum este preşedinta PNL şi aş vrea să-i urez să nu devină pedelistă tocmai pentru că mi-aduc aminte foarte bine cum am luptat împreună împotriva abuzurilor, împotriva nedreptăţilor, cum am crezut împreună că (…) dialogul, respectul şi civilizaţia trebuie să înlocuiască scandalul, bădărănia, insultele şi acuzele pe care le-am avut timp de zece ani”. 

Mesajul a fost construit similar cu campania negativă dusă împotriva lui Klaus Iohannis la prezidenţiale: deşi purtătorii secunzi de mesaj agitau tema etniei şi a apartanenţei religioase cu fiecare ocazie, Victor Ponta spunea la validarea candidaturii de la Craiova:  

„Nu cred că un candidat la funcţia de preşedinte al României are o problemă dacă nu este ortodox sau nu e de etnie română. Dar nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea”. 

Nimeni nu-l acuza, dar această exprimare politically corect îi dădea prilejul atacului cu manta, la fel ca în cazul Alinei Gorghiu.

Relaţia faţă de liderul liberalilor s-a schimbat în momentul în care problemele lui Victor Ponta au degenerat. Pus în situaţia de a-l ataca şi pe Klaus Iohannis după ce preşedintele i-a cerut demisia cu prilejul chemării la DNA, Ponta şi-a schimbat radical atitudinea şi faţă de Gorghiu. Deşi „adversarul” logic trebuia să fie Cătălin Predoiu, premierul desemnat al PNL, el nu reprezenta problema prioritară, în principal pentru că avea deja un profil gestionabil şi pentru că nu părea a fi vioara întâi în PNL. Ponta ştia că fără să încerce să o atragă pe Gorghiu într-un război la baionetă riscă să o lase să crească fără să-i pună beţe în roate. Astfel, din a o ignora total a trecut la a-i căuta declaraţiile pentru a o ataca. Situaţia a fost anticipată, iar în media s-a pregătit terenul luni în şir pentru momentul când Gorghiu urma să devină temă recurentă în declaraţiile prmeierului.

Atacul privind AVAS (pentru a submina discursul pro-justiţie al liderului opoziţiei şi atacurile la PSD privind voturile din Parlament în cazurile solicitărilor procurorilor) şi încercarea de a pune semnul de egalitate între ea şi Elena Udrea (cu scopul de contrabalansa profilul diferit cu care Gorghiu intra pe scena politică de prim-plan) au fost principalele direcţii de comunicare folosite de Victor Ponta şi de purtătorii secunzi de mesaj. Însă în momentul schimbării strategiei s-a trecut în etapa atacurilor la persoană şi a ducerii în derizoriu a acţiunilor liderului opoziţiei.

A urmat o întreagă pleadă începută cu „nu-mi dau demisia de fiecare dată când îşi pune doamna Gorghiu poalele în cap”, ultimul episod petrecându-se acum câteva zile, când, vorbind despre cazul Oprescu, Victor Ponta spunea că nu are e gând să facă parte din „corul de şacali şi hiene rârâite”, făcând astfel trimitere din nou către Alina Gorghiu.

Violenţa limbajului folosit surprinde, chiar şi după ani de zile cu Traian Băsescu aruncând cu apelative neortodoxe în stânga şi-n dreapta. Însă raţiunea folosirii acestui limbaj este disperarea de a rămâne în scenă. Având un dosar penal care se aproprie de trimiterea în judecată, deposedat de partid şi pe drumul de a fi deposedat şi de guvern, Victor Ponta îşi caută „adversarii”. La fel ca odinioară, încearcă să le construiască portretul, le aşteaptă fiecare declaraţie în speranţa că se pomeneşte de el sau de o temă pe care poate ieşe la atac. Are nevoie de orice temă pe care să poată atacă pentru a putea mai trage o gură de oxigen necesară pentru lunga perioada de defensivă în care se află.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite