Ponta, la Antena 3: Klaus Iohannis n-a făcut un altfel de politică. Mă simt ca pe vremea lui Băsescu. Dacă mi-aş da demisia, nu m-ar mai ancheta nimeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul României, Victor Ponta, a vorbit, marţi seară, la emisiunea „Sinteza zilei” a postului Antena 3, unde a vorbit despre ultimele evenimente de pe scena politică: votul de marţi din Parlament, cererile DNA pentru ridicarea imunităţii sau cererile de demisie adresate liderului de la Palatul Victoria.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

Premierul, care se declară nevinovat şi victimă a unei "tentative de lovitură de stat" orchestrată de opoziţie cu complicitatea justiţiei, a exclus categoric demisia, aşa cum i-a cerut vineri preşedintele Klaus Iohannis.

Principalele declaraţii ale lui Victor Ponta:

Despre acuzaţiile aduse de procurorii DNA:

Dacă m-aţi fi chemat în emisiune în urmă cu 4-5 zile, aş fi venit bucuros. În ultima perioada s-au fost luate o serie de măsuri economice bune. Am reuşit să îndreptăm o parte din lucrurile rele din 2010-2011. Acum e marţi şi parcă ne-am întors câţiva ani buni înapoi. S-au întâmplat lucruri care sunt groaznice pentru România.

Politica a revenit la perioada în care se făceau dosare, la faza pe dosare. Vineri mi-a venit mie rândul. Acum 7-8 ani când eram avocat, am avut un contract cu un alt avocat. Nu e nicio problema.

Despre Iohannis:

Klaus Iohannis, cu care am avuit o relaţi foarte bunăşi vreau să am în continuare o relaţie foarte bună,  a promis că va face un altfel de politică. Nu l-am văzut în aceste zile. L-am văzut că se bate ca PNL să aibă premier.De ce trebuie să ne întoarcem nişte ani în urmă ca să purtăm războaie pe dosare, ca să plece Ponta şi să vină Gorghiu? Eu sper să nu ne întorcem în acei ani.


Mihai Gâdea: Am trait în epoca în care cine pierdea aleegerile intra la puşcărie.

Victor Ponta: Poate trăim şi acum.

Despre acţiunile DNA:

Eu m-am uitat la dvs la emisiune şi am văzut o femeie care a stat şase luni în arest. Nevinovată. Eu nu sunt o victimă, acea femeie e o victimă.

Mihai Gâdea: Vă referiţi la?

V. Ponta: La doamna Rarinca, evident.

Mihai Gâdea: Nu l-am auzit niciodată pe preşedintele Iohannis  să-i rostească numele.

Ponta: Doamna Rarinca este o victimă a unui sistem public. Nu există aici dubii.

Nu spun că dosarul meu este unul politic. O să mă duc de câte ori e nevoie la DNA. Mă vor mai chema la DNA, mă voi duce. Mă voi duce şi vineri la audieri şi de fiecare data. Problema este că acest dosar este folosit în bătălia politică. Cei de la PNL au spus că habar nu au ce e în dosar, nici n-au citit. Dacă oamneii m-au numit pe mine prin vot şi mă dau jos cei de la PNL-PDL este o bătălie politică exact împotriva celor care ne votează. E un moment greu pentru mine, dar sunt pregătit.

Cel mai simplu ar fi să-mi dau demisia. Am discutat cu familia, cu copiii, îmi dau demisia şi lăsaţi-ma in pace! Sunt convis că nici nu m-ar mai ancheta nimeni. Dar am o responsabilitate ca prim-ministru. Nu m-a acuzat nimeni de fapte de corupţie. Nu m-am folosit de funcţia publică pentru a obţine nici măcar un leu. Vorbesc de corupţie cei de la PNL care au furat milioane. 

Mă simt un pic ca în vremurile cu Traian Băsescu. Eu sunt în continuare cercetat în continuare de procurori şi mă duc când mă cheamă.

Despre dosarul „Referendumul”

După trei ani de anchetări. 45 de oameni au fost achitaţi în dosarul în care a fost acuzat şi Liviu Dragnea. La trei ani de când erau puşi să jure cu mâna pe Biblie. 

Despre declaraţiile lui Klaus Iohannis:

Trebuie să spunem adevărul:

1.Eu sunt în continuare cercetat de Parchet. Şi mă duc.

2.Domnul Iohannis a vorbit de aleşii locali, incompatibilităţi. Dumnealui a fost judecat de ANI. 

3.Am văzut dispreţul. În afară de cei de la PNL, care au dat un vot politic, celelalte partide au votat pentru un principiu: un Guvern se dă jos prin vot. 

Interesul naţional e să stăm luni de zile fără un guvern? Să stăm în scandal, în certuri? Eu sunt convins că nu. Eu îmi fac treaba ca prim-ministru. Sper ca şi preşedintele să-şi facă treaba. Lucrul acesta: să plece ai lor, să vină ai mei, trebuie stabilit de oameni.

M. Gâdea: Există cineva în spate care vrea să trântească acest Guvern?

Ponta: Mi-a plăcut o afirmaţie a lui Iohannis: „Să vorbim cu Justiţia să se rezolve repede”. Cum adică să se rezolve repede? Ceea ce ştiu şi e evident e că: moţiunea de cenzură a fost depusă vineri când eu am fost numit suspect, iar cei din PNL nu vor să voteze moţiunea de cenzură, ci eu să-mi dau demisia. 

Despre posibila demisie:

Am luat-o în calcul imediat, după ce m-am întâlnit cu procurorul. Da, pentru mine strict personal, e decizia cea mai bună. Şi pentru familia mea.

M. Gâdea: Viaţa dvs nu primează?

Întodeauna. Dar nu poţi să ajungi într-o asemenea funcţie dacă  te interesează doar persoana ta. Poate vreo victimă să schimbe ceva singură? Eu cred că pot. De ce trebuie să arestezi preventiv? Nu ced că doamna Rarinca era un pericol social. Singurul lucru mai grav decât să ţii în arest o femeie nevinovată, e să încerci să o demonizezi apoi.Asta mi se pare monstruos. Aţi auzit să vorbească domnul Blaga despre cazul Rarinca?Chiar sunt nevionavat. Se spune că sunt 17 infracţiuni. Aste e pentru presă, că Ponta a făcut 17 infracţiuni. Sunt 17 facturi. Dacă tragi 17 gloanţeîntr-un om, e o singură crimă. E o acuzaţie la care eu trebuie să răspund.

Despre ieşirea din criză

Eu, Victor Ponta, măd duc de fiecare dată când mă cheamă procurorul. Răspund la ceea ce mi se solicită, îmi spun punctul de vedere. În plus, ne ocup de alte proiecte care nu pot să aştepte ca noi să terminăm cearta. Fiecare trebuie să-şi facă treaba lui: preşedintele, parlamentul, Justiţia, firmele.  

Adoptăm Codul Fiscal, adopătm MasterPlanul pe transport. Finalizăm legea salarizării. Şi aici vorbesc despre medici, miliatri, profesori.Vorbeam cu un coleg şi-mi spunea: dacă pică Guvernul, criză politică până în septembrie, pierderi de 4 mld de euro. 

Despre discuţiile cu ambasadorii:

Am fost cu domnul Tăriceanu şi Zgonea la ora 18.00 la o întâlnire cu ambasadorii din UE, plus SUA şi Canada. Am expus punctul nostru de vedere asupra unor teme.

Despre interviurile date jurnaliştilor străini:

Am vrut să explic şi lucrurile esenţiale. Suntem ţara cu ceea mai mare dezvoltare din regiune şi implicată în proiecte. Mesajul meu: suntem o ţară serioasă şi stabilă. Jurnaliştii străini şi ne spun: „sunteţi răi!”. Însă, spun asta pentru că sunt unii din România care vorbesc ţara de rău.

Despre reacţiile externe din mediul politic:

Am avut reacţii externe. DIn ianuarie şi până azi m-am văzut cu foarte mulţi lideri europeni, cu domnul Juncker etc. Toată lumea mi-a spus: „Domne, ce bine că nu mai avem în România scandal. Nu mai e Băsescu. Cum colaboraţi cu noul preşedinte?”. 

O să le spun că o să fac tot ce ţine de mine ca să nu ajungem la acele vremuri (n.r. - perioada în care preşedinte era Băsescu). Poţi greşi o dată, de mai multe ori...

Ce spune Ponta despre următorii oameni politici: 

Despre Klaus Iohannis: N-a făcut un altfel de politică.

Despre Călin Popescu Tăriceanu: Cel mai curajos dintre oamenii politici.

Despre Gabriel Oprea: O persoană care îşi tine întotdeauna cuvântul.

Despre Dacian Sârbu: Ea şi copii sunt victime ale carierei mele politice, dar, slavă Domnului, m-au susţinut.

Despre Băsescu Traian: Un coşmar. 

Despre Alina Gorghiuu: I-am spus: parcă o văd pe Elena Udrea în 2005.

Despre Vasile Blaga: Nu vreau să comentez. Chiar îmi pare rău de ce i s-a întâmplat în familie.

Mihai Gâdea: Cu ginerele.

Ponta: Nu e ginerele lui Blaga, e un om. Ionuţ Rudeanu îl cheamă, ştiu foarte bine.

Despre Predoiu: E un Emil Boc mult mai ticălos. Emil Boc a fost un premnier foarte slab, dar nu ticălos.

M. Gâdea: Ultima întrebare. E posibil să demisionaţi?

Ponta: Am luat această decizie duminică. Nu mă răzgândesc. Am avut această idee, a demisiei, dar m-am gandit şi am luat această decizie: nu demisionez.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite