Victor Ponta: „Nu ne poate spune nimeni ce steaguri să afişăm şi cum”

Victor Ponta: „Nu ne poate spune
nimeni ce steaguri să afişăm şi cum”

Ponta i-a cerut ministrului Titus Corlăţean o reacţie fermă la conflictul steagurilor din secuime FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta a cerut ministrului de Externe să adopte o atitudine fermă şi să transmită Guvernului ungar că România nu acceptă de la nimeni lecţii privind funcţionarea autorităţilor locale şi nici sfaturi privind arborarea steagurilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Vă rog, domnule ministru de Externe, înainte să plecaţi la Bruxelles, să daţi un răspuns - nu dumneavoastră, ministerul - un răspuns foarte ferm şi foarte clar că nu acceptăm niciun fel de - eu nu vreau să folosesc un termen nediplomatic, aş fi spus în mod normal «obrăznicii» - dar nu acceptăm niciun fel de lecţii de la nimeni de cum se aplică în România legile, inclusiv cele privind funcţionarea autorităţilor locale. Cred că avem cele mai înalte standarde din Europa de reprezentare a minorităţilor, de autonomie a structurilor locale”, a explicat premierul Victor Ponta.

Şeful Executivului a arătat că „nu trebuie să cădem în capcana de a ne lăsa provocaţi”, însă „nu trebuie să pară că cineva ne dă lecţii de peste frontieră”.

Ponta a făcut declaraţiile în contextul în care Guvernul de la Budapesta a avut o reacţie virulentă la decizia prefecţilor din Harghita şi Covasna de a interzice steagurile secuimii.

Secretarul de stat în Ministerul de Externe maghiar, Nemeth Zsolt, a catalogat gestul prefecţilor drept „agresiune prin simboluri”. Zsolt a adăugat că Guvernul ungar aşteaptă de la cel român să ia măsuri pentru oprirea unor astfel de agresiuni împotriva maghiarilor care trăiesc în Ardeal. În plus, acesta le-a cerut reprezentanţilor consiliilor judeţene din Ungaria să arboreze steagul secuiesc pentru a fi solidari cu maghiarii din Harghita şi Covasna.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: