Victor Ponta: „Minciuna şi lipsa de discernământ a preşedintelui creează confuzie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu şi Victor Ponta. FOTO: Mediafax
Traian Băsescu şi Victor Ponta. FOTO: Mediafax

Prim-ministrul României, Victor Ponta, a declarat luni seară într-o intervenţie telefonică pentru un post de televiziune că preşedintele României se comportă într-un mod care denotă lipsa sa de discernământ, mai ales prin gestul de a nu aproba memorandumul cu FMI.

Liderul de la Palatul Victoria a punctat în repetate rânduri că Traian Băsescu este un om politic lipsit de discernământ, ultima dovadă a preşedintelui României fiind refuzul de a aproba memorandumul cu FMI.

„Nesemnarea lui  (n.r. – a memorandumului) face imposibilă ducerea lui mai departe. Eu mi-am asumat răspunderea, ca şi toţi miniştrii. Minciuna şi lipsa de discernământ a preşedintelui creează confuzie”, a declarat Victor Ponta.

Impactul imediat al acestui refuz este decizia celor de la FMI de a anula board-ul din luna decembrie de la Bucureşti. Liderul de la Victoria a susţinut că va marţi va fi şedinţa comună a Parlamentului şi va încerca alături de reprezentanţii legislativului să găsească o soluţie pentru buget.  

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu a publicat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale un comunicat drept răspuns la o declaraţie de presă a lui Victor Ponta:

„Prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, a făcut o afirmaţie incorectă din care rezultă că nu cunoaşte modul în care funcţionează acordul dintre România şi Fondul Monetar Internaţional. Pentru ca românii să fie corect informaţi trebuie spus că Acordul stand-by 2013 - 2015 este şi rămâne valabil. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a cerut doar renegocierea unei singure clauze din ultima scrisoare de intenţie. Trebuie ştiut că scrisoarea de intenţie reprezintă o evaluare de parcurs, realizată la fiecare trei luni, a modului în care Guvernul a îndeplinit condiţionalităţile din acord şi prin care statul român, atunci când este cazul, îşi asumă noi angajamente menite să ducă la îndeplinire principiile de bază prevăzute în acordul deja semnat. Domnul preşedinte Traian Băsescu a cerut ca din noile angajamente asumate de Guvern în această ultimă scrisoare de intenţie să nu facă parte şi introducerea accizei de 7 eurocenţi la combustibili. Această acciză ar duce la creşterea preţurilor şi ar afecta, în mod deosebit, populaţia săracă, întreprinderile mici şi mijlocii şi transportatorii, şi s-ar constitui, totodată, într-o frână pentru relansarea creşterii economice”, potrivit comunicatului publicat pe presidency.ro  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite