Victor Ponta joacă fotbal

Victor Ponta, în timpul unei partide de fotbal în sală. FOTO: Mediafax

L-am cunoscut pe Victor Ponta prin 2003 când, ca şef al Corpului de control al Guvernului Năstase, era amfitrionul unei conferinţe a Oficiului de Luptă Anti-Fraudă. Mi-a părut atunci un tânăr deosebit de ambiţios, fericit că izbutise, la o vârstă atât de fragedă, să stea la aceeaşi masă cu înalte personalităţi europene. Apoi am aflat despre el un lucru îngrozitor.

Nu, nu e vorba despre implicarea sa în moartea procurorului Cristian Panait, aşa cum încearcă să acrediteze adversarii săi politici. Ca unul care m-am ocupat temeinic de circumstanţele tragediei din aprilie 2002, afirm cu mâna pe inimă şi fără nici o ezitare că Victor Ponta nu a avut nici cea mai mică implicare în moartea tânărului procuror. Lucrul îngrozitor pe care l-am aflat despre Victor Ponta, de la unul dintre apropiaţii săi, era altul. Şi anume că se oftică teribil atunci când joacă fotbal.

Cunoaşteţi genul, nu? Fiecare dintre noi trebuie să fi avut în clasă un personaj de tipul acesta. Nu juca rău fotbal, dar nici atât de bine cum îşi închipuia el. Se enerva cumplit când adversarii nu-l lăsau să-i iasă jocul sau driblingul sau şutul şi avea o uimitoare capacitate ca atunci când rata o fază, să dea instantaneu vina pe alţii, pe oricine altcineva, în ultimă instanţă chiar şi pe şiretul de la pantof – dar niciodată pe sine însuşi Dacă mai era şi proprietarul mingii, ofticatul avea deseori obiceiul ca, atunci când nu mai suporta atâta nedreptate, să-şi ia mingea sub braţ şi să plece acasă, lâsându-i pe ceilalţi cu buzele umflate.

După ce a preluat puterea, Victor Ponta a dovedit în numeroase rânduri că şi-a adus la Palatul Victoria şi năravurile de pe terenul de fotbal. Ultima dată a făcut-o ieri, când a acuzat Curtea Constituţională că încurajează evaziunea fiscală pentru că a declarat ca fiind neconstituţională noua lege privind insolvenţa. Apoi, deşi a recunoscut că nici nu ştie încă ce anume a decis Curtea, a repetat şi şi-a întărit acuzaţiile. Se observă aici că nici măcar nu şi-a pus problema că poate - prin absurd, evident - legea pe care a promovat-o e pur şi simplu proastă. Primul lui impuls a fost să dea vina pe Curtea Constituţională.

Privitor la această lege, Victor Ponta rămâne dator cu un răspuns pe care nu l-a dat niciodată. Cine şi de ce a strecurat acea prevedere conform căreia televiziunilor şi radiourilor li se suspendă licenţa în caz de insolvenţă? Căci e ca şi cum ai interzice unui combinat siderurgic aflat în insolvenţă să mai cumpere minereu de fier ca să-şi continue producţia - adică moarte garantată.

Şi, dacă tot vorbim de legi proaste, staţi că încă nu ştiţi ce vine. Citesc şi recitesc de două zile legea privind descentralizarea, pitrocită de Liviu Dragnea, şi încă nu am cuvinte să descriu ce enormităţi sunt acolo. Un singur exemplu: la capitoul privind descentralizarea sistemului de sănătate, la pagina 46, scrie că „Ministerul Agriculturii asigură controlul şi îndrumarea direcţiilor agricole judeţene”. E clar ce s-a întâmplat, nu? Deştepţii care au scris legea au copiat articolul similar din capitolul privind agricultura, de la pagina 5, şi l-au plantat în capitolul privind sănătatea, dar au uitat să mai schimbe numele ministerului. Acesta e însă cel mai puţin grav aspect din lege, dar spune destul despre seriozitatea cu care s-a lucrat. Despre chestiunile celelalte, de fond, îmi propun să scriu după ce mă dezmeticesc.

Dacă panarama asta de lege e cea pe care vrea Guvernul să-şi asume răspunderea, parcă văd că Victor Ponta o să dea iar vina pe şiretul de la pantof.