Victor Ponta, despre Roşia Montană: „Am fost împotriva proiectului pentru că era susţinut de Traian Băsescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO Arhiva Adevărul
Premierul Victor Ponta FOTO Arhiva Adevărul

Premierul Victor Ponta a discutat împreună cu jurnalistul Mihai Gâdea despre protestele privind exploatarea de la Roşia Montană, despre criza din USL, dar şi despre relaţia cu Traian Băsescu.


Principalele declaraţii ale premierului Victor Ponta:

Despre data de 11 septembrie: Vreau să vă mulţumesc de faptul că aţi pomenit de tragedia de acum 12 ani. vreau să mă alătur gândurilor de compasiune şi solidaritate. Mulţi şi-au pierdut viaţa în evenimente care au urmat acestei tragedii.

Despre violatorul jurnalistei: Am fost informat că există un suspect. Vreau să-i felicit pe poliţişti de eficienţă, dacă l-au prins pe violator. Există nişte indicii temeinice, dar trebuie să ştim dacă este vorba despre autor.

Despre proiectul Roşia Montană

Nu am explicat declaraţia mea. Am spus că, personal, ca deputat, nu o să votez. Am discutat cu soţia mea, care este europarlamentar, şi cu alţii, şi le-am spus că o să votez împotrivă. Dar le-am spus, acceptaţi ideea că există şi părţi bune în proiect. A fost un angajament al meu personal. Daciana este în continuare împotriva acestui proiect. Influenţează viitorul nostru ca ţară, prestigiul nostru, suntem în continuare o ţară deschisă.

Am considerat atunci când am transmis proiectul către Parlament că există şi foarte multe beneficii. Am documente care ţin de când s-a dat licenţa de exploatare. Eu sunt responsabil în faţa tuturor. Putem avea proteste paşnice, fără să stricăm. Eu am fost împotriva proiectului prima dată pentru că era susţinut de Traian Băsescu şi dacă era susţinut de Băsescu, sigur e ceva rău.

Am zis haideţi să-i ascultăm pe toţi. Am zis că discutăm, iar apoi cineva ia deciziile. Suntem o ţară blocată economic. Nu s-au mai făcut investiţii. Suntem o ţară de care spune toată lumea că avem potenţial, dar de ce nu facem lucruri?! Luăm deciziile după ce punem lucrurile pe masă. O să continuăm să ne blocăm şi România rămâne o ţară săracă. Am greşit că nu am explicat de la bun început. În 15 ani nimeni nu şi-a asumat. Conform legilor actuale, noi trebuie să dăm avizul de mediu. Aţi reuşit să-i puneţi pe toţi oamenii la un loc, şi pe cei pentru, şi pe cei contra.

Se vorbeşte de standarde europene. Noi am studiat redevenţa, garanţiile de mediu, şi Comisia Europeană a zis că ne încadrăm în standardele europene. Licenţa de exploatare este dată în 1998. De 15 ani de zile, nimeni nu a luat acest cartof fierbinte şi să-l pună pe masă. Eu mi-am asumat şi am zis că trebuie să rezolvăm, şi cu Roşia Montană, şi cu Hidroelectrica.

Despre protestele împotriva Roşia Montană

Evident că protestele sunt sincere, cred în nişte lucruri frumoase. Dacă se va face această exploatare, va fi un lac de cianurare. Vorbea cineva de un peisaj selenar. Este şi acum un peisaj selenar pentru că se exploatează şi acum. Este o garanţie de patru ori mai mare pentru un accident. Trebuie să găsim banii să purificăm în zonă.

Eu ştiu cel mai bine că în multe zone din ţară, că e uşor să le spui oamenilor lasă, că faceţi ceva voi acolo. Nu pot să le spun aşa ceva. Eu reprezint zona Gorjului în Parlament şi ei se ocupă de minerit acolo. Nu scoatem gaze, vom importa din Rusia şi ne va costa foarte mult. Nu vreau să arătăm ca o ţară care nu face nimic. Nu există tehnologie decât cu cianură. Se exploateză în continuare în România.

Despre compania care să exploateze

Sunt documente confidenţiale. Licenţa de exploatare a fost dată pe o perioadă de 20 de ani. Faptul că noi respingem exploatarea, facem o naţionalizare. Nu avem 1,9 miliarde. Nu vreau să-i dăm pe străini afară. Statul român, încasând redevenţe, impozit pe profit, beneficii, ar primi 56,7 %. Vreau să ştie că nu se exploatează decât prin această tehnologie care este compatibilă cu Europa. Ca să facem noi exploatarea, ne trebuie 1,9 miliarde pe care nu-i avem.

Documente depuse: investiţiile companiei, încasările Gabriel Resources. Noi trebuie să punem 430 de milioane, obligaţiile României. Aceste sunt obligaţiile pe care statul român trebuie să le facă. Sunt mai mult de 2 miliarde. Putem să cerem respectarea standardelor europene, acea garanţie de mediu foarte mare.Trebuie să găsim un mecanism de control transparent. Aici sunt de acord cu protestatarii.

S-a vorbit de faptul să nu mai exploatăm gazele de şist. Dar o să avem bani să importăm din Rusia?! Ne-a sărit preţul la energie. Sunt de acord cu exploatarea gazelor de şist. Polonia este un bun exemplu. Dacă e un reproş de făcut deciziilor politice, nu poţi să ignori demonstraţiile, dar nu trebuie să luăm deciziile pe baza demonstraţiilor. Într-o ţară civilizată, protestatarii trebuie să aibă un cadru democratic. M-am supărat pe cei care nu s-au uitat pe hârtii şi au spus, sunt împotrivă. Primul a fost Vasile Blaga.

Despre declaraţia lui Crin Antonescu

Eu nu am spus să voteze pentru. Am discutat să facem o comisie, să fie o dezbatere, iar apoi să se ia o decizie. Nu putem să facem cum spun protestatarii astăzi, mâine, cum spun alţii. Am discutat despre acest proiect de multe ori cu domnul Antonescu. Domnul Antonescu ştia foarte bine poziţia Dacianei. Noi am avut aceste date la Guvern şi le-a prezentat domnul Şova.

Are dreptate. Trebuie o dezbatere. Din păcate, decizia s-a luat deja. Băsescu nu mai are nicio treabă cu Roşia Montană acum. Domnul Antonescu a anunţat luni. După ce avem acest dosar şi îl studiem, îi acultăm pe cei din stradă, şi apoi votez contra. Dar să spui înainte. Am luat decizii după care ne-a părut rău. Nu se pune problema să am o relaţie tensionată cu Crin Antonescu. Eu îl consider pe Crin Antonescu, pe Sorin Oprescu şi Daniel Constantin, camarazii mei. Şi vreau să cred că rămânem împreună. Domnul Cristoiu a scris un material că Antonescu poate să fie preşedinte pentru că acum este ca Băsescu. Ceea ce spune domnul Cristoiu îl afectează şi pe Antonescu şi pe mine.

Când vrei să fi preşedinte, premier, trebuie să iei şi lucrurile rele. Licenţa este dată de domnul Berceanu. PDL şi Traian Băsescu a susţinut acest proiect. Jocul acesta, când cineva vrea să facă ceva, îi bagă beţe în roată, dar vreau să-i conving pe aceşti oameni că trebuie să ducem ţara aceasta mai departe. Vreau să stabilim care sunt proiectele importante pentru România. Nu o să fim totdeauna de acord.

Despre interesele de la Roşia Montană

Sunt lucruri absurde. Ştiţi, am vorbit şi cu ministrul Transporturilor,  că nu putem să semnăm pe fonduri europene un tronson de autostradă pentru că nu avem avizul de mediu. La fel a fost şi cu maidanezii. Nu pot să accept să măcelărim, dar între un copil şi un câine, alegem copilul. Numai proştii nu au îndoieli. Mă interesează de cei din Alba. Cei care s-au pronunţat împotrivă, nu vreau să-i conving să voteze pentru, dar haideţi să ascultăm. Am o mare îngriorare. Haideţi să oprim tot.

Astăzi este prima şedinţă de Guvern în care nu a adoptat nicio ordonanţă de urgenţă. Vreau să facem un model în care tătucul de la Cotroceni să nu mai decidă tot. Nimeni nu a protestat la celelalte exploatări. Eu sunt absolut convins că cei care au protestat au făcut-o cu bună credinţă. Dar când vorbim de proiecte aşa importante, nimeni nu ne este prieten. Toată lumea este într-o bătălie economică în care România nu a participat în ultimii ani. Evident, exisă interese să nu avem o dezvoltare în România. Nimeni nu vrea ca România să fie un mare producător de energie.

Despre protestele minerilor de la Roşia Montană

Nu vreau să-i mint că se redeschide exploatarea. Dar oamenilor aceştia, nu le-a spus că nu se va face exploatarea. Domnul Boc nu le-a zis nimic. Nu pot fi minţiţi. Eu iau în serios şi pe domnul Blaga, Antonescu, Kelemen Hunor. Dar o să mă lupt ca Parlamentul să-şi facă datoria faţă de cetăţenii din Piaţa Universităţii, dar şi faţă de cei de la Roşia Montană.

Despre exproprierile care trebuie să se facă la Roşia Montană

Exproprieri, dreptul de prorietate, noi şi astăzi facem exproprieri. Orice ţară civilizată, pentru lucrări de interes, nu înseamnă că încălcăm dreptul de proprietate, plătim. În jurul bunei credinţe, fie că este vorba de cei care protestează, întotdeauna apar profitorii politici, economici, sau oamenii care se lasă folosiţi.

Despre relaţia cu Traian Băsescu

Foarte bună, în sensul că nu am mai vorbit din luna mai, după accidentul din Muntenegru. Nu am blocat nimic pe ce înseamnă colaborare, i-am trimis scrisoare de intenţie cu FMI. Relaţia personală nu există, dar relaţia instuţională, nu o voi bloca niciodată. Astăzi am premiert pentru normalitate. Omul care a găsit tezaurul. I-am mulţumit, dar omul acela a făcut ceva normal.











 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite