Victor Ponta, într-un interviu pentru Jurnalul Naţional: „Je suis Charlie!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, joi, solidaritatea faţă de victimele atentatului din redacţia „Charlie Hebdo“ din Paris. „Je suis Charlie“, a spus premierul.

„Cred că ce  s-a întâmplat în Franţa va marca întreaga Europă, atmosfera de teamă, de incapacitate de a asimila comunităţi şi cred că încă nu am răspuns la nişte întrebări. Cred că în orice scrii şi publici nu e nicio justificare pentru asta. În sensul ăsta, je suis Charlie! Este o infracţiune să conteşti Holocaustul, de exemplu, acolo nimeni nu spune că e încălcarea libertăţii de exprimare. În anumite situaţii, pentru lucruri cu totul speciale, un pic de responsabilitate trebuie să existe“, a spus Ponta, într-un interviu pentru "Jurnalul Naţional".

El a opinat, totuşi, că atentatul din Paris reprezintă şi o dovadă a faptului că societatea franceză nu a reuşit să integreze comunităţile din alte state.

„Societatea franceză, extrem de modernă, de democratică, uite că nu a reuşit să asimileze comunităţi. Când ni se reproşează nouă, pe bună dreptate, că nu am avut mare succes în a asimila comunitatea romă, fiecare trebuie să se gândească în ce măsură au reuşit ei“, a completat Victor Ponta.

Întrebat dacă se gândeşte, în acest context, la o serie de măsuri speciale pentru presa din România, Ponta a răspuns afirmativ.

„Cred că ne permitem să avem un regim fiscal special pentru tot ce înseamnă media. Vreau, însă, să nu mai acceptăm ideea că unii fac evaziune fiscală, nu plătesc de zece ani nicio taxă, iar alţii care plătesc taxe nu rezistă la competiţie. Ştiu că în fiecare dimineaţă este subiectul zilei ce s-a mai întâmplat în bătălia anticorupţie. Din punctul de vedere al Guvernului însă, combaterea evaziunii fiscale este cel puţin la fel de importantă. Din evaziune fiscală, de fapt, se întâmplă fapte de corupţie. Dacă aveam sumele de bani respective în alb, nu s-ar mai întâmpla toate astea. Pornind de la întrebarea legată de presă pe care am extrapolat-o, da, am făcut primul pas cu reducerea CAS. Dacă se va pune întrebarea ce a făcut Ponta ca prim-ministru, iată: un an fără nicio taxă!“, a mai spus Ponta.

În ce priveşte dosarele politicienilor, Ponta a spus că nu are de gând să mai discute dosare aflate pe rol.

„Eu nu pot să spun decât că e foarte bine că se fac cercetări, se află adevărul. Există, însă, o singură nedumerire. Cu siguranţă că fiecare om simplu se întreabă de ce a durat atât de mult. E mai bine mai târziu decât niciodată, dar eu cred că perioada celor zece ani, în special anii în care domnul Băsescu a avut puterea absolută. În perioada aceea, s-au întâmplat nenumărate lucruri grave şi mă bucur că, până la urmă, s-a ridicat un colţ de pe cea mai mare fraudă comisă în România, şi anume, retrocedările. E bine că, şi la cinci ani după campania electorală din 2009 se intră în adâncime apropo de lucrurile ilegale. Nu pot să îmi doresc decât ca cineva să îmi spună de ce a durat atât de mult, însă mai bine mai târziu decât niciodată“, a dezvoltat Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite