Victor Ponta se întâlneşte astăzi cu miniştrii responsabili cu fondurile europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO Arhiva Adevărul
Premierul Victor Ponta FOTO Arhiva Adevărul

Premierul Victor Ponta se întâlneşte marţi cu miniştrii care au responsabilităţi în gestionarea fondurilor europene şi cu şefii autorităţilor de management, apoi va participa la un eveniment organizat de compania Huawei.


Premierul Victor Ponta se întâlneşte marţi cu miniştrii responsabili în gestionarea fondurilor europene şi cu conducerea autorităţilor de management, informează Biroul de presă al Guvernului, citat de Agerpress.

Tot astăzi, şeful Executivului va lua parte la un eveniment dedicat împlinirii a zece ani de la deschiderea filialei companiei Huawei în România. În vizita sa în China, premierul a mers la sediul central al companiei Huawei.

El a afirmat că investiţiile companiilor din Shenzhen, zonă economică specială a Chinei, unde îşi au sediile giganţii mondiali în industria telecomunicaţiilor, Huawei şi ZTE, sunt bine-venite în România, iar relaţiile economice pot să evolueze foarte bine.

„În China am avut ocazia să discutăm cu cele două mari companii de telecomunicaţii - Huawei şi ZTE, care îşi extind investiţiile în România şi fac din România în perioada următoare centru pentru toate afacerile din Europa“, afirma Ponta.




 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite