Chiar dacă numai o parte din fragmentele în cauză ar avea corespondent în realitate, e sigur că nici situaţia, nici atmosfera din PSD nu sunt tocmai de invidiat. Că nici nu poate fi vorba despre unitatea de monolit şi despre fidelitatea partidului faţă de premierul Victor Ponta la care se referă necondiţionat d-na Rovana Plumb. La fel de clar e că în principalul partid de guvernământ situaţia e fluidă, că în interiorul său se joacă 24 de ore din 24 o tragedie shakespeariană proastă şi că mai toţi liderii au permanent săbiile scoase din teacă. 

În cursul zilei de joi au făcut apel la ele d-nii Liviu Dragnea şi Valeriu Zgonea. Unul împotriva celuilalt. Un detaliu ce ridică serioase întrebări în privinţa validităţii teoriei d-lui Ion Cristoiu că amândoi ar fi uneltele binomului SRI-DNA. Care, chiar şi în cazul în care ar exista şi ar avea drept unul dintre scopuri distrugerea PSD, nu cred că ar acţiona atât de haotic. Până într-acolo încât să le îngăduie celor doi presupuşi agenţi ai săi să se devoreze reciproc. Nu cred în teoria d-lui Cristoiu, în pofida faptului că, tot joi, şi dl. Zgonea, şi dl. Dragnea, s-au manifestat asemenea unor disidenţi la adresa d-lui Victor Ponta şi a dorinţei acestuia ca partidul să fie condus, până la viitorul congres, de doamna Rovana Plumb cu care indiscutabil premierul are mai mult decât afinităţi elective. Ci şi un telefon roşu de Big Brother.  Dorinţa ce părea împlinită cu o zi înainte.

Oricum ar fi situaţia, miercuri  seara, cu ocazia apariţiei sale televizate la asexuatul post B1tv,  dl. Victor Ponta lăsa impresia unui om relativ mulţumit şi destul de sigur pe el. Atât de sigur încât a făcut publice condiţiile în care ar fi dispus să plece de la şefia Guvernului. Condiţii pe care ar trebui să le îndeplinească preşedintele Klaus Iohannis. Care, după spusele domnului Ponta, ar cam fi obligat să îi dea, în schimbul scrisorii de demisie, o altă scrisoare. Una de garanţie, prin care să se angajeze că viitorul premier va fi din partea actualei coaliţii.

Feluriţi analişti, unii dintre ei chiar de bună calitate, s-au străduit pe tot parcursul zilei de joi să argumenteze neconstituţionalitatea schimbului propus de dl. Ponta. Un schimb care, în ipoteza absurdă în care ar fi acceptat, ar însemna că preşedintele Iohannis şi-ar ceda o parte dintre atribuţii premierului.  Ceea ce e o nebunie în lege. Alţi comentatori ne-au spus ceea ce ştim cu toţii. Şi anume că dl. Ponta nu este în situaţia de a pune condiţii. 

De fapt, miercuri seara, în cadrul interviului de la B1tv, interviu prost manageriat şi exploatat de jurnaliştii Ion Cristoiu şi Cătălin Striblea, dl. Ponta a vorbit doar ca să nu tacă. Adevărul mesajului d-lui Ponta se află, în mod cert, dincolo de cuvintele rostite de domnia-sa în faţa moleşiţilor săi interlocutori. Iată de ce nu cred nici un moment că ar avea dreptate comentatorii ce au văzut în spusele domnului Ponta o dovadă că acesta, în pofida studiilor sale juridice încununate cu un subtil doctorat plagiat, habar nu ar avea de legi sau, şi  mai grav, de Constituţie. 

Nici vorbă. Dl. Ponta face pe prostul sau, mă rog, pe naivul. Se joacă cu românii li cu cuvintele. Adevăratul mesaj lansat miercuri seara de Victor Ponta e că în nici un caz şi contra nici unei înţelegeri, oricum imposibile, nu e dispus să abandoneze şefia Guvernului. Că e decis să îşi ducă mandatul până la capăt. Adică până la finele lui 2016. Puţin îi pasă d-lui Ponta de articolele negative din presa internaţională, de prejudiciile de imagine aduse de ambiţia sa României, de solicitările de demisie, mai mult sau mai puţin constituţionale ale preşedintelui Iohannis, de zbaterile din PSD, de răsucelile d-lui Dragnea şi de declaraţiile belicoase proaspătului însurăţel Valeriu Zgonea care vrea şi aşa să îşi demonstreze virilitatea. 

Dl. Victor Ponta vrea să îşi trăiască până la capăt clipa. Doreşte să o prelungească până la finele anului viitor. Să bea până la fund paharul cu licoarea conţinând plăcerile aferente funcţiei de prim-ministru. Dl.Ponta e cât se poate de lucid aşa încât conştientizează că după 2016 nu va mai fi nimic. Drept pentru care face orice spre a amâna întâlnirea cu nimicul. Indiferent de costurile pe care va trebui să le plătească pentru aceasta amânare nu doar PSD, ci şi ţara.