Victor Ponta, despre posibila intrare a lui Mihai Chirica în Pro România: „Nu fac de două ori aceeaşi ofertă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica FOTO Cotidianul
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica FOTO Cotidianul

Liderul Pro România Victor Ponta a spus, referindu-se la posibila intrare a primarului Iaşiului Mihai Chirica în partid, că nu face de două ori aceeaşi ofertă, precizând că aşteaptă ca edilul ieşean să o susţină pe Corina Creţu în alegerile europarlamentare.

Întrebat dacă a mai discutat cu primarul Iaşiului Mihai Chirica despre adeziunea acestuia la Pro România, Victor Ponta a spus marţi seară, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că nu face aceeaşi ofertă de două ori, după ce l-a invitat pe Chirica în partid în cursul anului trecut.
 
“Ce face domnul Chirica decide domnia sa. În niciun caz nu mă apuc să-l acuz de trădare sau de altceva. Eu sper să facă cât mai multe lucruri bune pentru Iaşi şi dacă are proiecte bune îl sprijinim. Ne vom vedea cu el mâine (miercuri – n.r.) la recepţia de la Palatul Culturii şi pe 24 ianuarie în Piaţa Unirii. Nu fac de două ori aceeaşi ofertă. Sunt convins că domnul Chirica a auzit-o prima dată, de altfel a şi fost la evenimentul nostru de la Iaşi“, a afirmat Victor Ponta.
 
Liderul Pro România a precizat că aşteaptă ca primarul de Iaşi să o susţină pe Corina Creţu în alegerile europarlamentare din luna mai, aceasta din urmă anunţându-şi recent candidatura pe listele partidului condus de Victor Ponta.
 
“Aştept ca domnul primar să o susţină pe Corina Creţu la Parlamentul European, pentru că ştiu că apreciază activitatea ei, după care la prezidenţiale avem de discutat. Când vin localele, vom vorbi atunci cu domnul Chirica“, a mai afirmat Victor Ponta.
 
Pe 12 octombrie 2018, primarul Iaşiului Mihai Chirica a participat la şedinţa regională a partidului Pro România, desfăşurată la Iaşi, el afirmând că la un moment dat se va înscrie în “partidul cel mai favorabil Iaşiului“.
 
Liderul Pro România Victor Ponta a spus atunci că Mihai Chirica a acceptat să fie prezent ca invitat, dar că şi-ar dori ca primarul Iaşiului să devină membru al acestei formaţiuni politice.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite