Victor Ponta cere ca Legea referendumului să fie adoptată din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO Arhiva Adevărul
Premierul Victor Ponta FOTO Arhiva Adevărul

Premierul Victor Ponta a solicitat parlamentarilor USL ca, în primele săptămâni ale sesiunii parlamentare, să adopte din nou Legea referendumului, pentru a fi trimisă a doua oară preşedintelui Traian Băsescu, acesta având astfel obligaţia de a o promulga.


„Ştiţi că, în stilul deja tradiţional de sabotaj al domnului Băsescu, Legea cu referendumul, aşa cum a fost ea considerată constituţională de către Curtea Constituţională, e tot la dumneavostră. Deci asta înseamnă că în primele săptămâni trebuie să o adoptaţi din nou, să o trimiteţi a doua oară, şi din fericire a doua oară (Traian Băsescu, n.r.) nu mai are voie să o mai retrimită. În zece zile, dacă nu mă înşel, e obligat să o promulge şi în acest fel intră în vigoare termenul de un an în care de asemenea se şi aplică“, a sunat rugămintea lui Ponta.

Primul-ministru a vorbit şi de celălalt mare proiect al USL-ului, revizuirea Constituţiei, el propunând ca acesta să aibă loc odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

„Noi în PSD am discutat şi am discutat cu aleşii locali, cu toţi cei care se implică într-un aemenea demers, ştiu că s-a discutat şi în PNL această problemă. Ideea nu este să ne grăbim, ideea este să reuşim. Probabil că mâine, cu 50% prezenţă şi cu boicot din toate părţile al celor care nu vor să se schimbe nimic în România, va fi dificil să trecem modificarea Constituţiei“, a mai adăugat Ponta.

Şeful Executivului  i-a rugat pe parlamentarii USL să nu considere proiectul de modificare a Cosnstituţiei un proiect suspendat.

„Eu propun - şi o să decidem împreună - ca primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu 30% prag de prezenţă, e un moment foarte bun. E şi o temă pentru alegerile prezidenţiale şi anume reformarea sistemului constituţional românesc. Dacă cei de la PDL vor boicota primul tur, cu atât mai bine, nu cred că ne vom supăra. Ce vreau să vă rog este să nu-l considerăm un proiect suspendat, ci extrem de important pentru ce am promis“, a adăugat Ponta.

În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi „pentru“, 73 de voturi „împotrivă“ şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum de la 5-% la 30%. .

Opoziţia a atacat la Curtea Constituţională legea, iar Curtea a decis că actul normativ este constituţional în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.

Materiale pe aceeaşi temă:

Victor Ponta: Anul viitor, în orice moment, putem merge la referendum pentru modificarea Constituţiei

Victor Ponta: În toamnă modificăm legea şi formăm regiuni înainte de revizuirea Constituţiei

Ponta: „Cel mai bun moment pentru referendumul de modificare a Constituţiei este odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale“

USL îşi ucide marile proiecte: Constituţia şi regionalizarea, amânate

SONDAJ Românii nu sunt interesaţi de noua Constituţie. Doar 38,8% din români ar merge la vot

Ponta susţine că există trei variante privind data referendumului de revizuire a Constituţiei. Viitorul preşedinte ar putea avea mandat de cinci ani

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite