Victor Costache, fost ministru al Sănătăţii: Orban mi-a cerut demisia pentru că am propus testarea în masă. Am fost acuzat de fraternizare cu opoziţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto News.ro
Foto News.ro

Victor Costache, fostul ministru al Sănătăţii, a declarat că Ludovic Orban i-a cerut demisia după ce ar fi propus testarea COVID în masă după o discuţie cu Adrian Streinu-Cercel. Acesta spune şi că a fost acuzat că fraternizează cu PSD.

„Mi s-a cerut demisia de către Ludovic Orban, e momentul să o declar şi să o recunosc la mai bine de un an de la acest episod. Unul din motive a fost testarea în masă şi faptul că, preluând acest mesaj şi această iniţiativă a domnului profesor Adrian Streinu Cercel, cu care am colaborat extraordinar de bine şi pe care îl respect, am fost într-un fel acuzat de fraternizare cu opoziţia, cu PSD. Vreau să spun că în medicină nu există opoziţie sau nu există guvernare. În medicină, există numai interesul pacienţilor şi al oamenilor", a declarat Victor Costache, fostul ministru al Sănătăţii, la Antena 3, potrivit Hotnews.

Victor Costache a demisionat din funcţia de ministru al Sănătăţii pe 26 martie 2020, la o zi după ce anunţase că a pregătit un protocol pentru un program prin care să fie testaţi cetăţenii din Bucureşti, cu echipe mobile, care vor merge din uşă în uşă.

La acel moment, din poziţia de premier, Ludovic Orban a afirmat, în şedinţa de Guvern, că în privinţa testelor pentru coronavirus se respectă cu stricteţe procedura adoptată de INSP şi că există o ordine a priorităţilor care nu poate fi încălcată. „Poveştile că mergem din uşă în uşă să facem teste nu sunt serioase şi aş vrea să accentuez acest lucru. Deci noi aplicăm clar procedurile, care sunt proceduri validate", a subliniat Orban.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite