Victor Ciorbea dă o petrecere de 90.000 de euro. Numai pe mâncare toacă 50.000 de euro. Cât costă cafeaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, pregăteşte aniversarea de 20 de ani a instituţiei pe care o conduce, iar nota de plată se va ridica la 89.177 de euro, bani veniţi de la bugetul naţional. Numai mâncare va costa 47.000 de euro.

Potrivit anunţului publicat pe site-ul instituţiei, în perioada 20-23 septembrie  Avocatul Poporului va organiza, la Bucureşti, întrunirea Consiliului de administraţie a Institutului European  al Ombudsmanului, a Adunării Generale a Institutului European  al Ombudsmanului, evenimentul aniversar „20 de ani de la înfiinţarea instituţiei  Avocatului Poporului”, precum şi Conferinţa internaţională privind drepturile omului. Pentru toate cele patru evenimente, Guvernul, condus la aceea vreme de Sorin Grindeanu, a adoptat la 31 mai o hotărâre prin care pune la dispoziţia lui Ciorbea nu mai puţin de 376.300 de lei, echivalentul a peste 83.000 de euro. Restul de până la 401.300, nota finală de plată, va fi acoperit tot din bugetul public. Mai exact, Avocatul Poporului va primi restul de bani necesari pentru evenimentele din toamnă, 25.000 de lei, puţin peste 5.500 de euro, în baza unei Hotărâri de Guvern din 2006 privind drepturile pe care le au membrii instituţiilor publice când sunt delegaţi să-şi desfăşoare activitatea de serviciu în alte localităţi.

Pentru evenimentele din toamnă, Avocatul Poporului a demarat o procedură de achiziţie publică prin care să se atribuie contractul de aproape 90.000 de euro unei firme care să asigure organizarea şi mediatizarea lor. Din caietul de sarcini care însoţeşte anunţul privind achiziţia publică reiese cum, dar mai ales pe ce,  şi-a propus Avocatul Poporului să cheltuie banii primiţi de la Guvern.

Cafea de 6.300 de euro

Cei mai mulţi bani, peste 47.000 de euro, vor fi cheltuiţi pe mâncare. Cei 350 de participanţi la evenimentele organizate în toamnă vor avea de unde să aleagă când vine vorba de mâncare, căci şi pentru masa de prânz şi pentru cină, Avocatul Poporului va fi foarte darnic cu invitaţii săi şi le va pune la dispoziţie  mai multe feluri de mâncare. Iar dacă asta nu era suficient, peste 6.300 de euro vor fi cheltuiţi pentru pauzele de cafea.

Pentru ca nu cumva să se plicitsească la Bucureşti, pe parcusul celor trei zile invitaţiilor li se vor pregăti mai multe vizite la obiectivele turistice din Bucureşti, pentru care se vor cheltui aproape 2.000 de euro. Pe lângă asta, toţi participanţii vor primi şi cadouri, obiecte de artizant cu sfecific românesc, pentru care Avocatul Poporului va „scoate din buzunar” peste 3.800 de euro.

Aceste evenimente, de o importanţă majoră, sunt menite să întărească poziţia instituţiei Avocatului Poporului în plan internaţional şi să genereze un amplu schimb de experienţă. Victor Ciorbea, Avocatul Poporului

Peste 3.000 de euro pentru mape

Dacă pentru trei din cele patru evenimente, sala în care se vor desfăşura va fi pusă la dispoziţia Avocatului Poporului de către Parlament, fără a se plăti ceva, pentru Întrunirea Consiliului de Administraţie a Institului European al Ombudsmanului se vor cheltui 1.000 de euro doar pentru închirierea unei săli într-un hotel de 5 stele. 

Cheltuilile privind transportul invitaţiilor se ridică la aproape 4.000 de euro, în timp ce pentru materialele promoţionale şi informative, adică a mapelor,  Avocatul Poporului îşi propune să cheltuie nu mai puţin de 3.000 de euro. Peste 5.000 de euro se vor chelutui pentru serviciile de intepretat şi aproape 300 de euro pentru angajarea unui asistent care să-i asiste pe invitaţi. Nu în ultimul rând, pentru o atmosferă cât mai prielnică muncii,  Avocatul Poporului va cheltui peste 350 de euro doar pe flori, mai exact „aranjamente florale” pentru sălile în care se vor desfăşura evenimentele.

Justificare

Potrivit caietului de sarcini, evenimentele organizate în toamnă la Bucureşti  sunt de „o importanţă majoră”, căci vin să întărească scopul cu care a fost înfiinţată instituţia Avocatului Poporului: apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

„Aceste evenimente, de o importanţă majoră, sunt menite să întărească poziţia instituţiei Avocatului Poporului în plan internaţional şi să genereze un amplu schimb de experienţă , benefic întăririi scopului pentru care a fost înfiinţat Avocatul Poporului: apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice  în raport cu instituţiile şi autorităţile publice”, se arată în caietul de sarcini ce însoţeşte achiziţia publică demarată de instituţie.  Aşadar, pentru a-şi îndeplini scopul cu care a fost creată în 1997, instituţia condusă de Victor Ciorbea va cheltui, doar în trei zile, aproape 90.000 de euro. Asta în condiţiile în care bugetul anual al instituţiei, aprobat la începutul anului de Parlament, se ridică la 15,16 milioane de lei, aproximativ 3, 5 milioane de euro.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite