Un tânăr domn pe nume Tudor Tim Ionescu,  pesemne un personaj foarte popular de vreme ce toată lumea se simte îndreptăţită să-i spună în cel mai  familiar chip pe numele mic. Nu Tudor, ci folosind diminutivul de alint Tudy. Tudy, adică Tudor Tim Ionescu, fiind un ins din al cărui cv oficial aflăm că ar fi posesorul a trei diplome de licenţă şi al altor două diplome de master, obţinute nu la Marghita, nu la Brăila şi nici la Universitatea Spiru Haret, ci la universităţi din Belgia. Şi tot despre tânărul domn Tudy cv-ul lui spune că ar vorbi curent patru limbi străine, că s-ar descurca chiar şi în limba chineză, trebuind să mai depună totuşi-iată!- niscaiva eforturi spre a-l egala pe poetul Mihai Beniuc. Rapsodul comunist care se lăuda cândva, într-o celebră poezie, că ar şti şapte limbi şi ruseşte.

Despre atât de popularul Tudy mai aflăm din acelaşi cv, a cărui exactitate nu a fost până la ora actuală de nimeni contestată, că ar fi fost stagiar la Parlamentul european şi că, după un eşec- se mai întâmplă, asta-i viaţa!- la examenul de intrare în diplomaţie, s-ar fi hotărât să intre în afaceri şi în politică, opţiunea lui mergând spre liberalismul românesc de tip ALDE. Poate şi fiindcă este finul d-lui Călin Popescu- Tăriceanu , cel la a cărui propunere tânărul Tudy s-a ales cu funcţia mai sus- amintită, dar şi cu reintratul furtunos în gura lumii.

O lume ce şi-a amintit că dl. Tudy a fost, acum vreo câţiva ani, iubitul Oanei Zăvoranu. Iubirea  dintre cei doi a fost, nici nu putea să fie altfel decât mare, însă precum aceea dintre aceeaşi Oana şi latino-loverul Pepe şi aceasta s-a terminat cu un mega- scandal şi oale date-n cap în văzul lumii. Totul completat de nişte filmuleţe în care atât de popularul Tudy apărea în ipostaze nu tocmai din cale afară de decente. E drept, filmuleţele o aveau, iniţial, drept unică andrisantă pe focoasa, erinica Oana care, fire mai transparentă, le-a dat publicităţii în scop de răzbunare

Pentru gugumănia lui de atunci, mă rog, ale tinereţii valuri, Tudor Tim Ionescu plăteşte din greu zilele acestea. Când  biografia-i este răscolită de întreaga presă- nu numai  de cea tabloidă- făcută varză de fosta mamă vitregă şi, desigur, de aceeaşi Oana Zăvoranu. Oana neputând rata momentul nu doar pentru un plus de răzbunare, ci şi cu gândul că poate-poate ar putea forţa ieşirea din anonimatul de care n-a salvat-o imensa avere cu ajutorul căreia ne ameninţa, la nici o oră de la moartea mamei sale, că va face o miraculoasă, nemaivăzută carieră.

În apărarea lui Tudor Ionescu a sărit duminică, într-un amplu comentariu publicat pe blogul personal, jurnalistul Ion Cristoiu.

Mai coerent, mai clar şi convingător decât în alte dăţi, Maestrul aduce o serie de argumente împotriva crucificării la care e supus zilele acestea tânărul Tudy.

E foarte adevărat. Dl. Cristoiu are dreptate. Povestea dintre Tudy şi Oana Zăvoranu s-a consumat demult şi nu e tocmai drept ca cineva să aibă de plătit o întreagă viaţă pentru o greşeala de tinereţe. Cu atât mai mult cu cât greşeala fost făcută publică deloc din ori cu voia sa. În fond, Tudor Ionescu nu a furat, nu a omorât, nu a violat, nu a făcut traseism politic, nu a plagiat cum au făcut-o atâţia politicieni cu funcţii mult mai mari şi pe care nu-i deranjează nimeni.

Numai că acelaşi domn Tudor Tim Ionescu nici nu s-a făcut remarcat, odată incidentul încheiat, prin cine ştie ce fapte de excepţie care să-l recomande pentru o funcţie la care accede doar fiindcă aşa vrea naşul Tăriceanu să fructifice rezultatele unor negocieri politice dintre partidul său şi PSD. Nimic, nici  fapte anterioare, nici chiar mulţimea de diplome nu mă îndoiesc onest dobândite, nu ne arată că dl. Ionescu ar avea abilităţi pentru administraţia publică locală. Cu atât mai mult pentru îndeplinirea unor sarcini deloc uşoare ce derivă din administrarea Capitalei, o metropolă de toţi ştiută a avea mari probleme. Cu o stare financiară nu tocmai clară, despre care unii avertizează că ar fi de-a dreptul catastrofală, cu o circulaţie strangulată, cu un RADET şi un RATB aflate în pragul falimentului.

Primăriţa generală a Bucureştiului, d-na Gabriela Vrânceanu-Firea, nu a făcut nici un secret că are numeroase rezerve faţă de cel ce ar trebui să-i fie colaborator şi ca va manifesta prudenţă maximă în a-i delega competenţe. Ea şi PSD-ul s-au văzut obligaţi de jocul politic şi de dorinţa de a avea majoritatea în Consiliul general să accepte capriciile d-lui Călin Popescu-Tăriceanu. Căruia, în ciuda vechimii şi-a experienţei considerabile în politică, pare-se că i-a scăpat detaliul că, de data aceasta, noua majoritate din Consiliul General are de-a face cu o opoziţie destul de bine coagulată, pregătită să taxeze prompt orice greşeală. Şi care nu se va dovedi defel iertătoare cu vulnerabilităţile deja cunoscute ale doamnei Firea, vulnerabilităţi amplificate de piatra de moară cu numele Tudy Ionescu.

Mai toată lumea şi-a amintit în ultimele zile că în noiembrie, dl. Dacian Cioloş a comis greşeala de a-l desemna, pentru câteva ore, drept candidat la portofoliul Sănătăţii pe un tânăr doctor pe nume Baciu. Fost fotomodel, fost protejat,  precum odinioară Tudy, al europarlamentarului Cristian Buşoi. Dl. Cioloş a avut atunci posibilitatea de a-l retrage pe tânărul doctor Baciu îndată ce a fost informat asupra vulnerabilităţilor tânărului desemnat. D-na Firea nu are la îndemână pârghiile necesare pentru a se debarasa de dl. Tudor Ionescu. E de sperat că dl. Tăriceanu va dovedi înţelepciune şi îi va sări în ajutor. Nu doar din cavalerism ori generozitate. Ci şi din calcul politic.

Să ne reamintim că PSD a înregistrat la alegerile din iunie un considerabil succes electoral în Capitală. Până la alegerile generale din iarnă mai sunt câteva luni în care, dacă noua administraţie municipală nu performează, PSD ar putea pierde avantajul neaşteptat. Normal ar fi ca mai marii PSD să încerce să evite asta, între altele, cerându-i d-lui Tăriceanu să-şi sacrifice sau, mai corect spus, să-şi pună la adăpost finul.

Mijloace de persuasiune sunt. Fie şi numai dacă luăm în calcul detaliul că supravieţuirea politică a ALDE este condiţionată de alianţa electorală cu partidul condus de dl. Liviu Dragnea.