Vicepreşedintele PSD Doina Pană, către femeile din partid: Cu cât enervarea #rezist creşte mai tare, asta să vă facă să înţelegeţi că, de fapt, noi mergem bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Vicepreşedintele PSD Doina Pană a afirmat că actualul Guvern este unul performant, indiferent ce se promovează în fiecare zi de cei care nu vor binele României şi care nu vor stabilitate în ţară. „Cu cât enervarea #rezist creşte mai tare, asta să vă facă să înţelegeţi că, de fapt, noi mergem bine“, a spus Pană.

Doina Pană a declarat, vineri după-amiază, la Şcoala de Vară a Femeilor din PSD, care are loc la Mamaia, că în conducerea PSD jumătate din vicepreşedinţi sunt femei şi jumătate bărbaţi, că în Parlament au ajuns foarte multe femei şi trebuie să îi ceară lui Liviu Dragnea să-şi ţină obiceiul.

"La şcolile de vară din ani preelectorali eu şi nu numai am venit cu revendicări la conducerea partidului. Şi prin munca noastră, prin munca conducerii organizaţiei de femei, dar mai ales prin rezultatele noastre s-a văzut, am atins apogeul încât să fim 50 la sută - 50 la sută în conducerea partidului, mă refer la vicepreşedinţi. Am ajuns cu un număr uriaş de femei parlamentar. Eu cred că de data asta domnului Dragnea nu mai trebuie să îi cerem nimic, trebuie să îi cerem doar să îşi ţină obiceiul şi să păstreze ceea ce PSD a promovat în promovarea de gen din România”, a spus Doina Pană.

Ea a susţinut că Guvernul este unul performant, indiferent ce se promovează în fiecare zi de cei care nu vor binele României şi nu vor stabilitate în ţară.

"Indiferent ce se vehiculează, pentru că este foarte multă minciună, din păcate, este foarte multă ură propagată sistematic, continuu, la nivelul României, noi trebuie să fim cu fruntea sus. Trebuie să apărăm guvenul pentru că cifrele spun clar, avem un program de guvernare pe care nu numai că românii l-au votat, dar care spune cu precizie ce trebuie să se întâmple şi când trebuie să se întâmple şi acest lucru se întâmplă cu exactitate. Cifrele obţinute, economice, financiare indică că, de fapt, a fost gândit foarte bine şi se întâmplă. Avem un guvern foarte performant indiferent ce se promovează în fiecare zi de cei care nu vor binele României, nu vor stabilitate în România, nu vor ca noi să prindem Centenarul în formula în care suntem. (...) Cu cât enervarea #rezist creşte mai tare, asta să vă facă să înţelegeţi că, de fapt, noi mergem bine, ăsta este semnalul", a declarat Doina Pană.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite