Veto, hai în Schengen!

Pentru mai bine de 70% dintre români „Veto” este doar vocativul substantivului propriu Veta, nume cu largă răspândire prin aşezările rurale, şi ele de largă răspândire în România.

Prin urmare este foarte probabil ca acelaşi procent din populaţie să fi înţeles din ultimile ştiri privitoare la folosirea de către Germania a dreptului de veto împotriva intrării României în Schengen că o Veta oarecare va fi având probleme cu un neamţ, Schengen, care nu vrea s-o mai primească la el. De ce nu o mai vrea Schengen pe Veta n-a mai înţeles rumânul nostru tradiţional, să-i zicem Ion, şi, la drept vorbind, nici nu-l interesează. El are noroc, merge de câte ori vrea maneaua lui în Germania, în Spania, în Franţa, de unde se întoarce în satul său natal cu bani frumoşi unde-şi face casă cu etaj, baie cu faianţă şi din care îşi trimite copiii la şcoală, în străinătate, căci şcoala românească scoate tâmpiţi şi, oricum, altceva-i când Ionică sau Costel prezintă la angajare patalama occidentală. Ce i-o fi trebuit lui Veta Schengen? Nu putea să facă în voie UE, de-a lungul şi de-a latul?

Trebuie să-i explicăm lui Ion al nostru că spaţiul Schengen este o barieră, una simbolică, un fel de emblemă pe care românii şi bulgarii nu au voie (încă) să o poarte. Atât le-a mai rămas europenilor de apărat: un spaţiu simbolic. În calea noilor năvăliri barbare nu mai au ce opune în afara unei carapace inefabile şi imateriale. Dacă ţărănoii valahi şi bulgari, iobagii, opincile înglodate, pirandele, puradeii şi bulibaşele au dat iama în Europa şi îşi zic lor înşile „europeni”, Schengen a rămas singurul titlu nobiliar pe care europenii nu mai vor să-l împartă cu ei. Ultima marcă a civilizaţiei şi valorilor europene; ultimul semn al apartenenţei la o lume din care bulgarii şi românii nu fac parte. Sigur că bulgarii şi rumânii pot călca în voie, cu tălpile lor murdare, pământul şi pământurile europene, dar lumea europeană le este străină. Le va rămâne străină chiar şi după ce vor cuceri şi această ultimă redută a europenităţii numită Schengen, căci va veni şi timpul acestei ultime devalorizări.

Gâlceava din jurul neintrării în Schengen îmi aduce aminte de o demonstraţie făcută de Socrate şi consemnată în Memorabilele lui Xenofon. Socrate – vestit pentru urâţenia lui – demonstra într-un mod imbatabil că este frumos. Definind frumosul prin utilitate, lui Socrate nu-i era greu să arate că ochii bulbucaţi şi saşii sunt mai folositori, şi deci mai frumoşi, decât ochii nebulbucaţi căci sunt mai cuprinzători şi pot vedea în mai multe părţi deodată; uşor îi era să arate că nasul mare şi umflat este mai frumos, căci e mai folositor decât un nas drept şi subţire care nu receptează şi diferenţiază atâtea miasme şi miresme etc. etc. „Demonstraţia” socratică era desigur ironică şi urmărea să arate că orice poate fi demonstrat, depinde doar cum defineşti termenii.

Guvernul României nu mai este deloc socratic şi ironic când se miră, prosteşte, de ce nu intrăm în Schengen. Am securizat frontierele, am respectat tot ce ni s-a spus - şi totuşi nu intrăm în Schengen. Corespundem tuturor criteriilor, am îndeplinit toate condiţiile, suntem ca la carte – numai reaua voinţă a ţărilor europene ne opreşte să intrăm în Schengen. Serios?! Pe cine credeţi că fraierim?! Pe cine credeţi că păcălim?! Ne prostiţi la ochi?! Oare nu putem vedea şi singuri că este o mare minune şi că suntem în Europa, că putem călători liber în ţările europene?

Oare nu vedem cu ochii noştri că România are prea puţin de-a face cu Europa, că România e un cătun uitat de lume intrat – printr-o mare concesie – în „marea familie europeană”?!

Înainte să dovedim că suntem frumoşi, să ne uităm pentru o clipă în oglindă. Sau la o fotografie de-ale noastre. Să privim împrejurul nostru şi să comparăm ceea ce vedem cu oricare ţară europeană adevărată. Germanii şi finlandezii, mai devreme olandezii şi francezii, ne-au spus pe ocolite, jenaţi, ruşinaţi, bâlbâindu-se, ceea ce noi refuzăm să vedem tot „calculându-ne şansele” de a intra în spaţiul Schengen. Anume că suntem urâţi ca dracul, că suntem mizerabili, că suntem respingători ca nişte pieze rele, că în ţara nostră e mizerie, dezordine şi corupţie, că avem o ţară ulcerată, al cărei puroi pute înfiorător. În acest context sistemele de securizare de la graniţele României valorează exact cât o frecţie la un picior de lemn şi arată ca o dantelărie fină pe o broască râioasă.

Alo, domnul Ponta! Alo, domnul Corlăţeanu! Alo, domnul Antonescu! Alo, domnul Băsescu! Alo, toţi care vă miraţi de ce n-am intrat în Schengen. Alo, Ioane! Alo, şi tu Veto! Ia lăsaţi calculele la o parte şi uitaţi-vă afară, în ogradă.

Uitaţi-vă la auto-uliţele pe care circulă rumânii, auto-uliţe numite „drumuri europene”! Uitaţi-vă la căile noastre ferate pe care ţugul străbate o distanţă de trei sute de kilometri în mai bine de şase ore! Uitaţi-vă la căruţele care circulă prin oraş, uitaţi-vă la spitalele noastre, uitaţi-vă la mutrele noastre scârbite, uitaţi-vă la găurile din asfalt, uitaţi-vă la mizeria în care se zbate sărmanul scit – căci sciţi suntem, nu europeni! Uitaţi-vă la parlamentarii noştri „europeni”, la un C. V. Tudor, la un G. Becali, la o Elena Băsescu (nota bene: fiica preşedintelui în funcţie) ca să vedeţi cât de europeni suntem. Uitaţi-vă la cât de nesiguri faţă de noi înşine, la cât de bănuitori cu noi înşine am devenit în propriii noştri ochi, cât de dispreţuitori cu noi înşine suntem (şi în mare măsură pe bună dreptate)! Uitaţi-vă în oglindă, şi veţi vedea un chip slut şi un trup bicisnic. Nu veţi vedea o ţară europeană, ci o ţară primitivă, aflată în mizerie şi în suferinţă, în sărăcie şi în neputinţă. Demonstraţia că suntem europeni este într-adevăr irefutabilă, dar realitatea este mai crudă decât o demonstraţie. Şi nu se supune ei.

Să fim oare mai frumoşi decât europenii – ochii bulbucaţi, natura mai pură, urşii bruni, porcii mistreţi? Sunt unii care spun şi asta. Doar că Europa înseamnă om, umanitate şi umanism şi nu o rezervaţie de lighioane, de jivine şi de orătănii. Dacă vrem să ne menţinem la stadiul de ţară naturală, n-avem decât să rămânem aşa cum suntem şi să-l înălţăm pe tronul ţării pe prinţul Charles de Wales. Dacă însă vrem să devenim europeni, trebuie să cultivăm din ce în ce mai mult acel singur procent din ADN-ul nostru care ne desparte, conform geneticienilor, de musculiţa de oţet, de şoarecele de câmp sau de porcul din coteţ.

Nu-mi prea fac iluzii. E mult mai plauzibil ca rumânul să rămână tot rumân şi ca europenii, tot mai obosiţi, să scadă tot mai mult standardele, să devină tot mai indulgenţi şi să ne primească în cele din urmă şi în Schengen, chiar aşa, îmbrăcaţi în zdrenţele delăsării noastre milenare. Nimeni nu va mai folosi dreptul de veto. Veta va putea păşi liberă în spaţiul Schengen!