Vedetele Antena 3 au întors armele împotriva lui Dragnea

Vedetele
Antena 3 
au întors armele 
împotriva lui Dragnea

Liviu Dragnea le-a cerut celor de la Antena 3 să înceteze cu „mizeriile“ FOTO Colaj Adevărul

Relaţiile între liderul PSD Liviu Dragnea şi televiziunea Antena 3, post la care social-democratul mergea regulat să anunţe cum e implementat programul de guvernare, s-au răcit în ultimele săptămâni, odată cu numirea lui Mihai Tudose ca premier şi cu speranţele eliberării din închisoare a patronului trustului Intact Media, Dan Voiculescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, Tudose a fost prezentat de Antena 3 ca „om al sistemului“, având legături cu serviciile secrete, date fiind studiile la Academia SRI, fapt ce i-a nemulţumit pe realizatorii principalelor emisiuni ale postului. Schimbarea atitudinii vine şi în contextul iminentei eliberări a lui Dan Voiculescu, patron de trust care ar fi favorabil promovării altor social-democraţi, printre care şi fosta sa angajată, primarul general Gabriela Firea, potrivit unor surse politice.

Atacul liderului PSD

Preşedintele PSD a avut cuvinte dure la adresa Antenei 3, într-o intervenţie de luni de la Parlament: „Sper să fi meritat mizeria din ultimele două zile. Sper să fi meritat şi eu chiar mi-aş dori să merite. Speram să se termine cu aceste mizerii, se pare că nu“, a declarat Dragnea în timp ce bătea cu degetul în microfonul televiziunii.

Reacţia lui Dragnea vine după ce postul a difuzat,
weekendul trecut, un material în care susţine că fiul liderului PSD ar fi asociat la un magazin de pantofi de lux de pe Calea Moşilor din Bucureşti. Valentin Ştefan Dragnea ar fi, potrivit informaţiilor, asociat cu designerul Ştefan Burdea şi cu Adrian Mlădinoiu, fostul şofer al lui Dragnea, actual secretar de stat în Guvernul Tudose.

Apucături dictatoriale

Drept răspuns, luni seară, liderul PSD a fost ţinta atacurilor venite din partea mai multor vedete de televiziunii, printre care jurnaliştii Adrian Ursu şi Mihai Gâdea, dar şi pamfletarul Mircea Badea.

 „Dacă îi vom putea privi şi ochii în clipa în care spune şi face acele gesturi, eu cred că ori îl vom descoperi pe un Liviu Dragnea pe care nimeni nu l-a cunoscut până acum, ori, de fapt, ceea ce am văzut şi cunoscut până acum este o uriaşă minciună. Dacă acesta este Dragnea, să ne ferească Dumnezeu. Eu sper că era doar pradă unor emoţii pricinuite de episoadele braziliene şi nu doreşte să aibă aceleaşi apucături dictatoriale cu presa, apucături pe care le-au mai avut şi alţii“, a spus Adrian Ursu. Pe de altă parte, Gâdea i-a transmis lui Dragnea să se preocupe de guvernare, nu de ei. În plus, acesta a subliniat că televiziunea la care lucrează nu face „niciun compromis cu nimeni“ şi că actuala coaliţie se află la un „nivel destul de prost spre dezastruos“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările