Vechii pedelişti şi relaţia lor cu preşedintele Klaus Iohannis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Continuă să rămână o enigmă de ce i-a convocat de fapt la vechiul sediu din Aleea Modrogan al PDL dl. Vasile Blaga pe toţi foştii lideri ai fostului partid al d-lui Traian Băsescu şi ce s-a discutat cu adevărat la pretinsa reuniune de socializare de miercurea trecută.

Mai exact, nu ştim dacă vechii pedelişti au abordat şi alte subiecte decât cele anunţate iniţial, subiecte menite să stârnească îngrijorarea d-lui Ludovic Orban. Care, aflat întâmplător în sediu (precum un celebru personaj caragialian, are, nu are treabă dl. Orban ne-a lăsat să înţelegem că e mereu pe metereze) doar şi-a salutat colegii şi a declarat că reuniunea lor i se pare perfect normală.

Ieşit să facă declaraţii odată areopagul încheiat, dl. Blaga a înşirat un continuum de vorbe, din care erau de reţinut , totuşi, câteva idei esenţiale. Dar care nici ele nu aduceau nimic nou faţă de ce se ştia încă dinainte ca reuniunea să înceapă. Şi anume: 1. Că foştii pedelişti susţin candidatura preşedintelui Iohannis pentru un viitor mandat la Cotroceni, precizare mai mult necesară dacă avem în vedere că, în vremea fostei USL, ei, pedeliştii, au fost primii care au blocat în Parlament ascensiunea primarului Sibiului în postul de prim-ministru. 2.Că foştii pedelişti nu sunt din cale afară de mulţumiţi de felul în care funcţionează, dar şi comunică astăzi PNL în ansamblul său, dar că nu se pregătesc ca printr-un puci să îl gonească de la butoane pe dl. Ludovic Orban. 3. Că dl. Blaga nu îşi doreşte funcţii în partid, cu atât mai puţin pe aceea de preşedinte. 4. Că acelaşi domn Blaga nu comentează în nici un fel deciziile justiţiei şi problemele din jurul ei, o afirmaţie fără doar şi poate menită să îl diferenţieze de preşedintele PSD, dl. Liviu Dragnea.

Invitat tot miercuri la TVR, în emisiunea România 9 a falsului jurnalist Ionuţ Cristache, cu scopul declarat de a face dezvăluiri despre ce s-a întâmplat în Modrogan, primarului Aradului, dl. Gheorghe Falcă, a fost făcut harcea-parcea de inşii Ion Cristoiu, Bogdan Chirieac şi Marius Pieleanu, toţi trei în solda PSD. Întrebat de la bun început pe banii cui şi de ce a venit la Bucureşti la convocarea d-lui Blaga, dl. Falcă s-a pierdut cu firea, nu şi-a mai revenit până la sfârşitul emisiunii, a vorbit prost, incoerent, nu că altminteri ar străluci la capitolul oratorie. Am înţeles totuşi din zicerile incoerente, mereu întrerupte de oamenii PSD din presă, infiltraţi şi în TVR, că foştii pedelişti au vorbit despre neîncrederea existentă astăzi în partid, despre proasta comunicare cu electoratul a acestuia şi că s-au gândit la soluţiile de viitor. Am mai înţeles şi că s-ar fi luat decizia ca toate acestea să fie spuse verde-n faţă cu ocazia Consiliului Naţional, programat să aibă loc în ziua de 4 august. În fine, dl. Falcă a reuşit să spună că nu socoteşte oportună apariţia a tot felul de formaţiuni politice noi. Un atac la adresa partidului d-lui Cioloş, dar şi o asigurare că vechii pedelişti nu plănuiesc să opereze o sciziune.

La declaraţiile de la sfârşit, dl. Blaga a avut grijă să precizeze că la adunare au venit pedelişti de toate felurile. Adică şi cu funcţii, şi membri de rând ai PNL-ului de astăzi. În primele rânduri, la poza de familie din final, se aflau Gheorghe Flutur, Anca Boagiu, Emil Boc, Gheorghe Falcă, Mircea Hava. Adică oameni care au dat randament în funcţiile pe care le deţin în teritoriu. În orice caz, mult mai vizibili decât peneliştii Iulian Dumitrescu, Cristian Buşoi sau Alina Gorghiu.

Chiar dacă electoratul la nivel naţional nu a uitat câte fărădelegi, câte mega-afaceri de corupţie s-au petrecut în vremea în care PDL şi Emil Boc s-au aflat la guvernare, cum s-au făcut foştii pedelişti preş în faţa Elenei Udrea doar fiindcă aceasta era favorita adevăratului şef al partidului, dl. Traian Băsescu, la nivel local şi Boc, şi Hava, şi Falcă beneficiază de o bună imagine. Tot la fel cum, deşi acuzat de unii de autoritarism, primarul Oradiei, dl. Ilie Bolojan, despre care mai toată lumea ştie că nu se află în termeni tocmai buni cu dl. Ludovic Orban, are încă mare priză printre orădeni. Cu toţii pot să îşi folosească la timpul potrivit influenţa în favoarea candidatului la prezidenţiale Klaus Iohannis. Impactul lor în rândul populaţiei este infinit mai substanţial decât cel de care dispune dl. Ludovic Orban. Ei sunt aducători de voturi.

Faptul că greii fostului PDL şi-au exprimat susţinerea în vederea unui nou mandat la Cotroceni pentru dl. Iohannis reprezintă un semnal important, o gură de oxigen, un ajutor dat actualului preşedinte al României.Aflat într-un moment critic, însă nu dezastruos, aşa cum susţin vorbeţii de la Antena 3, România tv şi emisiunea lui Cristache de la TVR. Dl. Klaus Iohannis şi-a pierdut mulţi dintre simpatizanţi şi dintre posibilii electori după ce a mutat prost cu ocazia revocării procurorului şef al DNA, d-na Laura Codruţa Kὄvesi. Avea nevoie de un ajutor. A venit cumva pe neaşteptate. Rămâne de văzut cum va şti să profite de el dl. Klaus Iohannis. Şi tot de văzut rămâne dacă pentru asta dl. Iohannis nu va trebui să plătească un preţ. Adică să îşi dea acordul în vederea descăpăţânării neperformantului domn Ludovic Orban.

Text publicat concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite