Vasile Dîncu crede că sunt şanse mici ca PSD să voteze un guvern minoritar liberal, dar spune că încă se discută pe această temă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook
Foto Facebook

Social-democratul Vasile Dîncu crede că sunt şanse mici ca PSD să susţină un guvern minoritar al liberalilor, dar a subliniat, duminică seara, la Digi24, că nu este luată încă o decizie definitivă în partid şi discuţiile continuă, inclusiv cu premierul desemnat.

„E greu să apreciez, 50-50 la sută. Am văzut că liberalii au şi o foarte mare mobilitate, şi-au schimbat într-o noapte candidatul pentru funcţia de premier, este mingea în terenul lor, trebuie să facă concesii ca să-şi poată construi o majoritate. Mâine (luni - n.r.) au o ocazie, dacă premierul desemnat ajunge la USR, are deja ocazia să-şi construiască o majoritate şi atunci ar fi şanse. Dar eu zic că sunt 50-50 la sută”, a spus Vasile Dîncu. 

Dîncu: Noi nu negociem cu PNL

„Noi nu putem în acest moment să credităm un guvern care a dus România în această groapă. Şi nici să ne asociem cu asta. (...) Nu ne dorim să facem niciun fel de USL. Din punctul acesta de vedere, ne înţelegem foarte bine. Nici nu avem ce negocia cu PNL, deşi sunt tot felul de zvonuri că negociem. Noi negociem, dacă negociem - şi a vorbit preşedintele nostru cu dl. Ciucă - cu premierul desemnat, care are un mandat să facă un guvern  (...)

Noi nu avem în acest moment de făcut proiecte politice împreună. Suntem stânga, PNL este pe partea dreaptă, noi suntem în ascensiune în sondaje şi-n favorabilitatea publicului, ei sunt în scădere, nu ne putem asocia atât de simplu, pentru că avem şi noi un partid destul de mare în spate şi acesta nu poate merge pe improvizaţii”, a declarat Vasile Dîncu, negând că ar fi avut loc în cursul zilei, la Vila Lac o întâlnire între liderii PNL şi PSD, în prezenţa premierului desemnat, pentru a negocia sprijinul în Parlament.

„Noi nu avem în acest moment de ce să ne întâlnim cu PNL. Vedeţi şi atitudinea lor, ne spun că am fi un fel de fundaţie de caritate care trebuie să-i votăm, pentru că e pandemia. Dacă mâine punem un guvern minoritar, guvernul Ciucă, se opreşte pandemia? Trebuia să ia măsuri, aceasta este chestiunea, nu că n-au puteri mai mari decât au acum. Noi sprijinim orice acţiune în parlament, dacă vin cu ordonanţe pe care nu le pot da, preluăm noi iniţiativa, votăm tot ce este necesar. Aici despărţim pandemia de politică”, a arătat Dîncu.

Dîncu spune că Nicolae Ciucă este un „general care nu a fost în politică în sensul ideologic”, ci a fost „asociat” în proiectul liberal.

Vasile Dîncu nu a exclus însă o susţinere a guvernului interimar în Parlament punctual, pe anumite proiecte.

„Am înţeles că de la dl. preşedinte Iohannis că putem să devenim un partid reponsabil dacă votăm un guvern minoritar, noi considerăm că este foarte complicat acest lucru şi nu putem să luăm un mandat din partea electoratului nostru în acest moment.

Marcel Ciolacu a vorbit foarte clar, a spus că vrem să face un moratoriu, să renunţăm la prea multă politichie, dar nu putem să renunţăm în totalitate la politică, pentru că, până la urmă, nici nu putem amesteca foarte mult pandemia cu politica. În momentul acesta avem o pandemie şi o situaţie foarte grea, dar dacă îl aducem înapoi pe domnul Tătaru la Sănătate, nu credem că este o garanţie că am scăpa de pandemie.

Speculaţiile se pot face, sigur că noi cu liberalii putem să fim amici, să ne mai întâlnim în Parlament, să mai discutăm, dar asta este altceva. Nu putem ca partide să facem în acest moment asemenea proiecte politice, care ar însemna şi foarte mult timp şi este şi foarte complicat să faci un proiect politic între stânga şi dreapta”, a declarat Vasile Dîncu.

Dîncu: „Nu putem să spunem că niciodată noi n-o să votăm un guvern minoritar”

Întrebat ce şanse sunt ca PSD să voteze un guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă sau chiar să intre cu miniştri în acest nou guvern, preşedintele Consiliului Naţional al PSD a spus: 

„Nu am discutat pe îndelete, probabil o să le discutăm mâine (luni - n.r.) într-o şedinţă a noastră de Birou Permanent Naţional, nu am discutat deloc acest proiect, ca să vedem ce şanse sunt. Vrem să vedem şi ce deschidere are premierul desemnat pentru cele zece teme pe care le-am propus noi, proiectul nostru pentru a ieşi din pandemie şi pentru perioada post-pademie, aşa încât în acest moment nu putem să calculăm şansele. Dar nu sunt şanse foarte mari să votăm un guvern minoritar”, a spus Dîncu, precizând apoi că este părerea sa, o prognoză, dar nu el hotărăşte în partid, ci majoritatea.

„Pot să fiu de acord cu majoritatea, dar pot să nu-mi schimb părerea. Singur că preşedintele partidului are câteodată un drept de veto, dar şi noi la partid avem o conducere colegială şi îi consultăm şi pe cei din teritoriu care ne-au trimis aici, la Bucureşti. Lucrurile se discută, nu putem să spunem că niciodată noi n-o să votăm un guvern minoritar. Nu credem că un guvern minoritar e cea mai bună soluţie. Liberalii au spus de asemenea că nu este cea mai bună soluţie”, a completat Vasile Dîncu.

Alegerile anticipate sunt greu de făcut

Întrebat dacă scenariul alegerilor anticipate mai e valabil pentru PSD, Vasile Dîncu a spus: „Este valabil, chiar dacă ne dăm seama că nu este foarte simplu de făcut. Nu se poate face poate chiar imediat, chiar dacă e singura soluţie serioasă, aşa cum ne spunea acum doi ani şi jumătate dl. preşedinte Klaus Iohannis.

Acum considerăm că suntem într-un blocaj politic, suntem trei forţe incompatibile unele cu altele şi atunci chiar în acest moment ar trebui o întoarcere la popor. Cum s-ar putea face asta, nu ştim, pentru că nu depinde numai de noi, dar este singura soluţie pe termen lung pentru a constitui o majoritate serioasă, pentru că altfel, cu guverne din acestea de trei luni, de cinci luni sau de şase luni nu vom rezolva dezvoltarea României”, a explicat Vasile Dîncu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite