Vasile Dâncu, atac surprinzător la Liviu Dragnea: A sfidat opinia publică în numele dreptului celui care a câştigat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Relaţiile dintre Liviu Dragnea şi Vasile Dâncu s-au răcit
Relaţiile dintre Liviu Dragnea şi Vasile Dâncu s-au răcit

Fostul vicepremier Vasile Dâncu analizează, într-un editorial pe blogul personal, lupta dintre societate şi politicienii corupţi, a doua categorie avându-l ca „reprezentant de frunte Liviu Dragnea, câştigătorul bătăliei electorale şi cel care sfidase opinia publică, în numele dreptului celui care a câştigat“. Criticile lui Dâncu la adresa liderului PSD sunt neaşteptate, în condiţiile în care acesta era cunoscut ca sfetnicul lui Dragnea.

„Formată între PSD şi un partid de dreapta, condus de un fost premier liberal, coaliţia de stânga avea ca principală problemă, în ciuda faptului că a fost aproape de a depăşi 50% singură, lipsa acceptului preşedintelui pentru ca liderul ei, cel care concentrase tot mesajul şi atenţia în campanie, să se nominalizeze ca prim-ministru. Condamnat într-un proces anterior şi tocmai acuzat de DNA într-un nou proces, liderul alianţei câştigătoare se află într-o situaţie complicată.

Îşi pierde încrederea în toată lumea, face o primă numire de premier care, în Ajunul Crăciunului, şochează pe toată lumea, o schimbă apoi, alături de cea mai mare parte din prima echipă, construieşte o nouă echipă guvernamentală, formată aproape exclusiv din oameni apropiaţi, cu experienţă mai puţină, din judeţe sărace din sudul ţării şi porneşte o disperată luptă cu echipa preşedintelui, pentru schimbarea unor legi neclare care permiteau, în viziunea majorităţii politicienilor, abuzuri ale DNA sau ale Justiţiei, în general.

Aşa se naşte OUG 13, un act normativ al guvernului, care va aprinde România. Pentru că se referea la amnistie şi la modificări normative legate de abuzul în serviciu şi avea ca destinaţie salvarea unor lideri politici condamnaţi pentru corupţie sau abuz în serviciu, dincolo de reglementarea generală mai clară şi reducerea unor abuzuri, dezbaterea a depăşit repede conţinutul informaţional propriu-zis şi a devenit o uriaşă miză simbolică: societatea împotriva masei de politicieni corupţi, cu reprezentant de frunte Liviu Dragnea, câştigătorul bătăliei electorale şi cel care sfidase opinia publică, în numele dreptului celui care a câştigat, propunând o echipă guvernamentală condusă de un premier femeie, musulman, dar mai ales considerat ca având principală calitate aceea de umil servant al preşedintelui PSD“, a scris  Vasile Dâncu într-un editorial publicat pe blogul personal. 

În urmă cu o lună, tot într-un editorial, Vasile Dâncu lansa câteva critici voalate la adresa Guvernului PSD-ALDE, în contextul protestelor generate de adoptarea ordonanţei de urgenţă 13.”Majorităţile obtuze pot dispreţui dialogul, comunicarea şi continuă lupta surdă din timpul care era destinat luptei pentru putere. Când elita majorităţii caută să domnească şi să sugrume, să preseze şi să nu se uite la feedback-ul social, atunci se formează minorităţi disperate, care pot erupe în societate”, susţine sociologul într-un editorial din Revista Sinteze. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite