Vasile Blaga: Antonescu nu va ajunge niciodată preşedintele României şi în nicio condiţie sprijinit de PDL

Vasile Blaga: Antonescu nu va ajunge niciodată preşedintele României şi în nicio condiţie sprijinit de PDL

Preşedintele PDL, Vasile Blaga. FOTO: Arhivă Adevărul

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri seară, că liderul PNL Crin Antonescu "nu va ajunge niciodată preşedintele României" şi în nicio condiţie sprijinit de PDL, potrivit Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Niciodată nu a fost bun Guvernul Ponta! Niciodată nu a fost bun Crin Antonescu, de aceea nu va ajunge niciodată preşedintele României şi în nicio condiţie sprijinit de PDL. Nu-l poţi sprijini pe cel care a vrut să desfiinţeze partidul”, a arătat Vasile Blaga.

El a făcut aceste precizări la o reuniune a democrat-liberalilor din organizaţia Bucureşti în care a avut loc o confruntare a candidaţilor PDL pentru preşedinţia României, Gheorghe Falcă şi Cătălin Predoiu.

Blaga a mai spus în discursul său că PDL „nu votează bugetul” nici dacă USL renunţă la „cei 7 eurocenţi pe litru”.

„PDL nu votează bugetul nici dacă (USL - n.r.) renunţă la cei 7 eurocenţi pe litru”, a adăugat Blaga.

El a mai spus că guvernarea PSD-PNL este „una antisocială, antieuropeană, antinaţională şi una pro-hoţie, pro-evaziune fiscală”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: