Vosganian a demisionat din funcţia de ministru al Economiei. Interimatul, asigurat de Chiţoiu. Demisia nu-l pune la dispoziţia Justiţiei

Vosganian a demisionat din funcţia de ministru al Economiei. Interimatul, asigurat de Chiţoiu. Demisia nu-l pune la dispoziţia Justiţiei

Varujan Vosganian FOTO Arhiva Adevărul

Senatul a respins astăzi cererea de începere a urmării penale pe numele senatorului liberal Varujan Vosganian, cu 126 de voturi „împotrivă“ şi doar 25 „pentru“. La scurt timp, însă, Varujan şi-a prezentat demisia, care a fost acceptată de premierul Ponta. Demisia nu-l pune la dispoziţia Justiţiei, Vosganian fiind apărat de votul negativ al Senatului.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
UPDATE  Varujan Vosganian şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de ministru al Economiei, după ce Senatul a votat împotriva urmării sale penale de către DNA. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că interimatul la Ministerul Economiei va fi asigurat de vicepremierul Daniel Chiţoiu.
 
Vosganian a făcut acest anunţ după ce a ieşit din cabinetul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, unde a avut loc o şedinţă a liderilor PNL la care au participat şi premierul Victor Ponta şi liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.

"În urma declaraţiei pe care am făcut-o în plenul Senatului, am avut întâlnire cu liderii USL şi am explicat din nou care este motivaţia declaraţiei mele şi, în acelaşi timp, pentru a înlătura orice posibilă ambiguitate, orice posibilă controversă privind activitatea Guvernului, am explicat de ce este utilă prezentarea demisie mele de onoare din funcţia de ministru al Economiei. Aceasta, în contextul în care, pe de o parte, votul din Senat a dovedit nevinovăţia mea şi în plus a arătat încrederea de care mă bucur în rândul clasei politice, iar pe de altă parte moştenirea pe care o las în Ministerul Economiei în care mai toate dosarele grele sunt aproape de scadenţă, cred că este o confirmare a faptului că mi-am făcut datoria la Ministerul Economiei", a spus Vosganian.
 
"Eu, dacă am prezentat demisia, eu am prezentat-o, nu am cerut acceptul pentru ea, am prezentat demisia", a mai spus Varujan Vosganian.
 
UPDATE: Senatorii au respins, cu 126 voturi "împotrivă" şi 25 "pentru" cererea DNA de începere a urmăririi penale a senatorului Varujan Vosganian. 
 
Vosganian: Nu pot să neg caracterul delicat al acestei situaţii. Vă încredinţez că sunt pregătit să-mi dau demisia de onoare dacă în ce priveşte considerentele ce se pot invoca privind activitatea mea ar putea să dăuneze ţării mele. Sunt pregătit să-mi depun demisia de onoare dacă aceasta va fi decizia în urma discuţiilor cu colegii mei din Guvern. Mă pun la dispoziţia colegilor mei din Guvern. Vă mulţumesc pentru vot!

Senatorii au început să voteze. Votul este secret, cu bile.

Tăriceanu: Doresc să subliniez latura politică. Nu este învinuit pentru fapte penale, i se impută decizia de a subvencţiona un anumit sector al economiei. Suntem în faţa unei premiere care ridică semne de întrebare. Vorbim de principiul neimixtiunii în Legislativ.

Ioan Ghişe (PNL): Scopul acestei mizerii politice este eliminarea domnului Vosganian din funcţia de ministru al Economiei pentru că nu a dat aviz pentru escrocheria Roşia Montană. Cei care vor vota împotriva domnului Vosganian, merită să păţească la fel. Votul meu este împotriva acestei mizerii băsiste cu nuanţă juridică.

UPDATE: Grupul parlamentar PSD nu a dorit să ia cuvântul în cadrul timpului alocat dezbaterilor. PDL a anunţat că va vota pentru începerea urmării penale.

Haralambie Vochiţoiu (PPDD): Nu vrem să influenţăm Justiţia în România. Sunt voci care spun că există o reglare de conturi între PSD şi PNL, iar Vosganian este o victimă colaterală.

UPDATE Varujan Vosganian: Scopul intervenţiei este de a vă spune o serie de motive înainte de a vă pronunţa prin vot. Vreau să mulţumesc membrii Comisiei Juridice pentru avizul pe care l-a dat. Senatul are putere de decizie în materie şi poartă pe umeri începerea urmării penale. Nu există niciun proces penal. Actul Senatului nu este procedural, nu este un ghişeu. Procurorul de caz uzurpă rolul Senatului. Trebuie făcută o disctincţie între un act penal şi o decizie politică. Faptele care sunt reţinute în sarcina mea constituie decizii politice. Procurorul de caz nu aduce nicio dovadă a complotului meu. Se fac referiri mincinoase referitor la ordinele pe care le-am semnat. A dispărut toată flota comercială a României şi Parchetul nu a găsit niciun subminator. Votul dvs. dvs. este un vot pentru apărarea deminităţii Senatului.

UPDATE: Senatorii Marius Costea, Florinel Butnaru şi Dan Ioniţă au anunţat în plen că au decis să se retragă din PPDD, pentru a se înscrie în grupul parlamentar PSD.

UPDATE 16:15: Şedinţa plenului Senatului a început şi este condusă de preşedintele Crin Antonescu. Potrivit unor surse din interiorul USL, PNL s-a răzgândit şi va vota împotriva începerii urmăririi penale în cazul Vosganian. Potrivit aceleişi surse, PSD va vota tot în această direcţie.

UPDATE Ponta, despre cazul Vosganian: „Sunt convins că toţi senatorii sunt responsabili şi vor vota în funcţie de ce se întâmplă în Senat, nu dau dispoziţii de la partid“.  
 
UPDATE Întrebat despre intenţia senatorilor PNL de a se abţine de la vot în cazul colegului lor, Varujan Vosganian, liderul PDL, Vasile Blaga, a răspuns: O noua şmecherie a PNL. „Nici noi nu-l considerăm vinovat. Parlamentul este chemat să-şi dea girul pentru ca judecătoria să-şi facă datoria“. 
 
 
UPDATE Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni dimineaţă, înaintea şedinţei USL, că va propune ca senatorii liberali să se abţină la votul în cazul începerii urmăririi penale a ministrului Economiei, senatorul Varujan Vosganian, deoarece "ar fi în mod simbolic într-un conflict de interese".
 
„Eu voi propune colegilor mei din PNL cel puţin să ne abţinem de la votul de azi. Să nu votăm ca fiind simbolic într-un conflict de interese. E vorba de un coleg de-al nostru, lăsăm restului Senatului decizia şi în felul acesta nu se poate spune nici că îl socotim vinovat, ceea ce nu putem să-l socotim pe Varujan Vosganian. Din punctul nostru de vedere, nu există pe ce s-a înaintat elemente pentru începerea urmării penale. Pe de altă parte, să nu se poată invoca faptul că am bloca demersurile Justiţiei“, a spus Antonescu.
 
Comisia juridică a Senatului a avizat negativ, în 30 septembrie, solicitarea de începere a urmăririi penale împotriva ministrului Varujan Vosganian, acuzat de subminarea economiei.
 
Surpriza a venit însă din partea senatorilor PSD, trei dintre aceştia votând favorabil începerii urmării penale a ministrului liberal.
 
Absenţa celui de-al 11-lea membru al comisiei, senatorul UDMR, Pataki Csaba, a creat situaţia de paritate: cinci voturi fiind „pentru“ începerea urmăririi penale şi cinci voturi „împotrivă“. Potrivit regulamentului, avizul consultativ al Comisiei Juridice a fost negativ. Deşi votul a fost secret, la scurt timp de la finalizarea şedinţei, au apărut în presă informaţii privind votaul exprimat de senatori.
 
GRAPĂ ŞI GREBLĂ L-AU APĂRAT
 
Alin Tişe (senator PDL) a confirmat pentru „Adevărul“ opţiunile colegilor săi din comisie: „Au fost pentru aviz pozitiv doi de la PDL, adică eu şi colegul meu, Marinică Dincă, şi au mai fost trei de la PSD, Ioan Chelaru, Ovidiu Donţu şi Doina Federovici. Împotrivă a fost doar domnul Toni Greblă (PSD), împreună cu doamna de la PPDD, Vasilica Miron, şi cu cei trei de la PNL, Tudor Chiuariu, Sebastian Grapă şi Cătălin Boboc. Şi atunci s-a ajuns la 5 la 5“.
 
Senatorul PNL Sebastian Grapă a comentat pentru „Adevărul“ votul colegilor din PSD: „Le doresc acelor colegi din PSD ca atunci când se vor afla într-o situaţie similară să aibă parte de acelaşi tratament. Vor vedea atunci cum se vor simţi, mai ales că nu există probe care să susţină începerea urmăririi penale a domnului Vosganian“.
 
CE SPUN PROCURORII
 
Varujan Vosganian şi Adriean Videanu sunt acuzaţi de subminarea economiei naţionale.

Şeful Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)  a cerut procurorului general să sesizeze Senatul, respectiv şeful statului cu cereri de începere a urmăririi împotriva lui Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, pentru că l-ar fi sprijinit pe Ioan Niculae şi ar fi folosit Romgaz în interesul Interagro, fapte comise în perioada 2006-2008 şi, respectiv, 2008-2010, când au fost miniştri ai Economiei.

Potrivit procurorilor, Vosganian şi Videanu ar fi aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase ordine şi trei memorandumuri pentru a pentru a-l ajuta pe Ioan Niculae, respectiv pentru ca firma „Interagro“ deţinută de omul de afaceri să primească reduceri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale, peste plafoanele practicate de SNGN Romgaz SA, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, informează Mediafax.

 
 

Pe aceeaşi temă:

 
citeste totul despre: