Varujan Pambuccian propune un Parlament virtual pentru reducerea cheltuielilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentarii vin cu noi propuneri, cel puţin, inedite
Parlamentarii vin cu noi propuneri, cel puţin, inedite

Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, deputatul Varujan Pambuccian, a propus astăzi în Biroul Permanent al Camerei constituirea un Parlament virtual pentru a se face economie.

Potrivit lui Pambuccian, Parlamentul virtual ar fi un lucru bun şi programul parlamentarilor, deoarece le-ar economisi timplul şi chiar comunicarea ar fi mult mai eficientă astfel-

"Probabil, pentru România este mult prea devreme, dar cine ştie. Gândiţi-vă cât de multe cheltuieli s-ar putea reduce în felul acesta. Ştiu că dumneavoastră (presa - n.r.) nu v-ar conveni că nu ne-aţi mai avea la îndemână aşa uşor, dar practic foarte multe cheltuieli s-ar duce în jos. Cred că am putea vorbi de 70 - 80% reduceri dacă am face aşa ceva", a spus Varujan Pambuccian.

Liderul minorităţilor a precizat că în Biroul Permanent a fost susţinut de social-democratul Adrian Năstase, care, după cum afirmă secretarul Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, ar fi propus ca "parlamentarii să intre în concediu timp de şapte luni".

Biroul Permanent a discutat în şedinţa de luni variantele de reducere a cheltuielilor Camerei Deputaţilor.


Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite