Vîntu: I-am spus lui Roşca Stănescu că documentele pe care le-a prezentat sunt falsuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SO Vîntu încearcă să ia distanţă de orice nou război intern şi-l pune într-o situaţie delicatî pe fostul tovaraş, SR Stănescu
SO Vîntu încearcă să ia distanţă de orice nou război intern şi-l pune într-o situaţie delicatî pe fostul tovaraş, SR Stănescu

Sorin Ovidiu Vântu a declarat, pentru "Gândul", că preşedintele Traian Băsescu "este astăzi într-o mare eroare", că el nu mai are de purtat "vreun război" cu acesta, menţionând totodată că lui Sorin Roşca Stănescu i-a spus că a comis o greşeală, că "hârtiile pe care le-a prezentat sunt falsuri".

Sorin Ovidiu Vântu a declarat pentru "Gândul" că nu are nici o implicare în "manopera" acuzată de preşedinte şi că nu are "nici un război" de purtat cu Traian Băsescu.

În declaraţia de presă susţinută vineri, în care s-a referit la senatorul Sorin Roşca Stănescu, Traian Băsescu a spus, între altele: "Să ai asemenea ghinion încât să vrei să îl implici pe preşedinte, în mod fals, într-o activitate de spălare de bani cu firme despre care preşedintele ştia foarte bine cu ce s-au ocupat este un adevărat ghinion. Asta explică şi reacţia pripită de aseară a lui Sorin Ovidiu Vîntu, pentru că el este parte a acestei manopere".

Vântu a arătat că nu are nici o implicare în acest scandal şi că în 2004 nu a finanţat campania alianţei DA.

"Domnul Traian Băsescu mă acuză că sunt implicat în ceea ce s-a întâmplat zilele acestea împreună cu domnul Roşca Stănescu, Voiculescu, cu domnul Ponta. În ceea ce mă priveşte, nu mai am niciun război de purtat cu domnul Traian Băsescu. Nu am participat. Habar nu am avut de ceea ce se întâmplă. Dimpotrivă, când am aflat, i-am spus prietenului meu Roşca Stănescu faptul că a comis o greşeală că hârtiile pe care le-a prezentat sunt falsuri. Eu am aflat ulterior. Nu mai am de purtat vreun război cu domnul Băsescu, nu din simpatie, ci pentru simplul fapt că nu vreau să fac cărare altui duşman de al meu, domnul Ghiţă, prietenul domnului Ponta. Nu aş putea lupta astăzi împotriva domnului Băsescu pentru a-l ajuta pe domnul Ghiţă. Domnul Băsescu este astăzi într-o mare eroare", a declarat Vântu pentru "Gândul".

Traian Băsescu a mai invocat în declaraţia de presă de vineri o sumă care i-ar fi fost virată lui Roşca Stănescu în 2004, însă fără să spună exact despre ce a fost vorba. "Pentru că preşedintele Senatului vrea să facă şi o comisie (...) Dacă tot se întrunesc la grupul parlamentar, public îl rog pe Crin Antonescu să-l întrebe pe Roşca Stănescu dacă la data de 3.02.2004 i s-a virat în cont suma de 299.672 de dolari", a spus Băsescu.

Vântu a precizat pentru "Gândul" că aceste sume de bani au reprezentat plata acţiunilor Ziua, ziar pe care l-ar fi cumpărat în 2004. "I-am plătit domnului Roşca parte din acţiunile cotidianului Ziua pe care mi le-a vândut în perioada aceea. Banii au fost viraţi domnului Sorin Roşca Stănescu", a declarat Vântu.

Operaţiunile menţionate în mesajele de transfer interbancar din documentele prezentate de Sorin Roşca Stănescu, prin care acesta acuza finanţarea Alianţei DA cu 7 milioane de dolari, nu sunt reale, respectiv nu au fost efectuate, potrivit PICCJ, care invocă rezultatele verificărilor făcute de ONPCSB.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) informează, într-un comunicat de vineri, că declaraţiile publice ale senatorului Sorin Roşca Stănescu legate de acest subiect "relevă aceleaşi aspecte cu cele cuprinse în denunţul penal formulat de Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) în legătură cu un eventual transfer de bani din străinătate către Alianţa Dreptate şi Adevăr, ce a fost efectuat în anul 2004".

Potrivit PICCJ, informaţiile reclamate în respectivul denunţ constituie obiectul dosarului nr. 1785/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Parchetul general precizează că Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) i-a comunicat, vineri, că în urma verificărilor efectuate, "operaţiunile menţionate în mesajele swift nu sunt reale, respectiv nu au fost efectuate".

"Concluziile verificărilor vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, care în prezent este în faza actelor premergătoare", se mai precizează în comunicat.

Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a avut miercuri o declaraţie politică în care acuza faptul că în conturile de campanie ale Alianţei DA ar fi intrat aproximativ 7 milioane de dolari americani, care nu au fost declaraţi în anul următor în Monitorul Oficial conform prevederilor legale.

Conform lui Roşca Stănescu, în anul 2004, în contul deschis la Bancpost Bucureşti de către Alianţa D.A., în zilele de 4, 12 si 19 noiembrie, prin cinci viramente, a fost transferată suma de 7 milioane de dolari.

El a amintit într-o declaraţia politică, faptul că preşedintele PD era, în 2004, Traian Băsescu "care, în acelaşi an, a candidat la funcţia prezidenţială şi a reuşit, la limită, să-l învingă pe contracandidatul său Adrian Năstase. Preşedintele PNL era Theodor Stolojan, cel care a abandonat cursa pentru "Preşedinţie în favoarea lui Traian Băsescu.

Sorin Roşca Stănescu an susţinut că suma totală de 7 miloane de dolari a provenit de la Laiki Bank Cyprus, iar plăţile au fost făcute prin intermediul băncilor Brown Brothers Harriman and Corporation şi Bank of Canton of California San Francisco.

"Conform Legii nr. 43/2003 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, în vigoare în 2004, era obligatoriu ca suma totală a donaţiilor să se publice în Monitorul Oficial al României, partea a treia, până la data de 31 martie a anului următor. Aceasta prevedere legală a fost încălcată", afirma senatorul liberal, adăugând că, într-o formă sau alta, aceşti bani ar fi fost utilizaţi pentru campania electorală a lui Traian Băsescu.

El a prezentat şi documente referitoare la aceste tranzacţii. În patru din cele cinci documente apare ca "ordering customer" numele Comac LTD, firmă al cărei împuternicit a fost Sorin Ovidiu Vântu.

Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) s-a autosesizat şi a început o investigaţie în urma afirmaţiilor senatorului PNL Sorin Roşca Stănescu potrivit cărora Alianţa DA ar fi beneficiat în 2004 de finanţări ilegale.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite