Vanghelie: „Băiatul ăsta, Georgescu, de la ANI, face jocuri de gleznă, vrea să devină roşu spre galben“

Vanghelie: „Băiatul ăsta, Georgescu, de la
ANI, face jocuri de gleznă, vrea să devină roşu spre galben“

Marian Vanghelie îşi continuă disputa cu şeful ANI, Horia Georgescu

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat, astăzi, că preşedintele ANI, Horia Georgescu, pe care l-a numit „băiatul ăsta“, face „tot felul de jocuri de glezne“, el arătând că, din portocaliu ar vrea să devină roşu-cenuşiu spre galben.

Ştiri pe aceeaşi temă

„M-am regăsit că am trimis şase milioane de euro în Liban. Eu am spus în felul următor: îl rog pe domnul Georgescu, băiatul ăsta, Georgescu, care este la ANI, care văd că din portocaliu vrea să devină roşu-cenuşiu spre galben; nu ştiu ce vrea să devină, dar face tot felul de jocuri de gleznă. Eu am spus în felul următor: dacă mie mi se dovedeşte un singur leu că am eu vreun cont în străinătate, indiferent cum se numeşte, răspund din punct de vedere juridic şi plec din viaţa politică şi din administraţia locală şi de peste tot“, a spus Vanghelie.

El a spus că l-a rugat de sărbători pe Horia Georgescu, pentru că nu a mai vrut să mai facă sesizări, să spună despre ce este vorba în cazul său.

„Îl rog frumos să vină şi să spună, uite, Marian Vanghelie ... Eu nu mă pricep cu conturile, ca să fac o glumă, un mesaj pentru domnul Georgescu, dânsul este învăţat poate cu altă categorie de oameni, şi nici nu mă sperii, nici de RTV, nici de Antena 3, nici de Realitatea. Eu colaborez foarte bine cu majoritatea. Mai sunt mici lucruri pe acolo care încearcă să creeze tot felul de joculeţe pentru că e Congresul PSD“, a mai spus Vanghelie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările