Vâlcov: Miercuri vom avea raportul final pe proiectul de lege Roşia Montană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darius Vâlcov, preşedintele Comisiei Roşia Montană
Darius Vâlcov, preşedintele Comisiei Roşia Montană

Preşedintele Comisiei privind proiectul legislative Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat că raportul final al forului va fi votat miercuri, după o întârziere de trei săptămâni.

„Prima parte a raportului a fost finalizată. Mâine (miercuri, n.r.) ne vom întruni din nou la ora 13.00 şi vom da votul pe această parte. Partea a doua, cele patru grupuri au adus punctele de vedere şi mâine se va da un vot pe fiecare punct de vedere. Mâine seară încercăm să luăm în dezbatere şi amendamentele şi să nu închidem şedinţa până nu dăm un vot pe raport”, a anunţat Vâlcov, la finalul şedinţei comisiei. Potrivit social-democratului, prima parte a raportului este o sinteză a audierilor efectuate de comisie. “Este cea mai importantă parte”, a subliniat el.

În ce priveşte punctele de vedere exprimate de membrii comisiei, Vâlcov a subliniat că există diferenţe majore.
“Sunt foarte mari diferenţele, aici e o problemă, sunt total opuse, iar concluziile comisiei trebuie să fie unitare, să le armonizăm”, a mai spus el.

Întrebat care sunt elementele pe care comisia le va lua în calcul în elaborarea concluziilor, Vâlcov a declarat că, deşi proiectul legislativ modificat nu mai face referire directă la situaţia de la Roşia Montană, comisia va lua în discuţie şi detaliile privind acest proiect.

“Sunt foarte multe întrebări apărute în spaţiul public şi credem că trebuie să luăm punctul de vedere şi pe proiectul minier, pe informaţiile şi documentele pe care le-am avut la dispoziţie, astfel încât să avem cât mai multe răspunsuri”, a încheiat Darius Vâlcov.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite