Val de ironii pe Facebook după ce Dăncilă a felicitat-o pe Halep: „Am scos ţara din noroaie şi am pus-o pe hartă la Wimbledon!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Dăncilă FOTO Mediafax
Viorica Dăncilă FOTO Mediafax

Mesajul prin care premierul Viorica Dăncilă a felicitat-o pe Simona Halep pentru calificarea în finala turneului de la Wimbledon a stârnit o sumedenie de ironii şi critici, mulţi acuzând-o pe Dăncilă că se foloseşte de reuşitele sportivei pentru a-şi spori capitalul de imagine înaintea alegerilor prezidenţiale.

Calificarea în finala de la Wimbledon a tenismenei Simona Halep a fost întâmpinată cu sute de reacţii entuziaste din partea românilor, însă cea mai disputată a fost cea venită de la prim ministrul Viorica Dăncilă

„Felicitări campioanei noastre pentru meciul excepţional din semifinala de la Wimbledon! Mulţumim, Simona, pentru încă o filă în istoria sportului românesc scrisă atât de frumos! Succes în marea finală! Suntem cu toţii alături de tine“, a scris Dăncilă pe pagina de Facebook. 

Mesajul premierului nu a avut însă efectul scontat, strângând rapid sute de comentarii critice. Mulţi s-au întrebat dacă victoria fabuloasă a Simonei Halep era în programul de guvernare şi, mai ales, care este meritul statului în parcursul sportivilor români. 

Au fost mulţi şi cei care au sfătuit-o pe Dăncilă să îi ceară sfaturi primarului Capitalei, făcând referire la episodul în care Gabriela Firea a fost huidută de zeci de mii de oameni strânşi pe Arena Naţională să o vadă pe Simona Halep după primul titlu de Grand Şlem obţinut la Roland Garros. 

  • „Şi, mai ales, o mare realizare a guvernării PSD! Bravo!“
  • „Meciul ăsta făcea parte din planul de guvernare?“
  • „Nu o treceţi ca un succes al guvernării PSD-ALDE?“
  • „Felicitări Simonei pentru victoria de astăzi, aşa cum era prevăzută în programul de guvernare! Auziţi, doamna Vio, la facultate, la nea Liviu, e televizor în culori? Sau a văzut meciul la radio, ca pe timpuri?“
  • „Am scos ţara din noroie şi am pus-o pe hartă la Wimbledon!“ (trimitere la declaraţia făcută de Dăncilă potrivit căreia prin intermediul programelor PNDL a fost scoasă ţara din noroaie - n.red.)
  • „Felicitări, Vio, toate meritele sunt ale tale! Dacă nu erai prim-ministru nu se califica...“
  • „Felicitări Statului Român pentru că a ajutat-o atât de mult ca să ajungă aici. Not“.
  • „Ştiţi măcar în ce ţară se ţine Wimbledon-ul?“
  •  „Vreau să vă văd cum pronunţaţi Wimbledon“
  • „Dar de unde ştiţi dumneavoastră că e scrisă? Ştiţi cumva să citiţi?“
  • „I-a mai spus cineva «campioana noastră» şi a plecat huiduit“
  • „Am o idee genială: puteţi să vă lansaţi candidatura la prezidenţiale pe Arena Naţională lângă ea!“
  • „Hai, pregăteşte cheia României şi rezerva Arena Naţională pentru luni. Îţi zice Firea cum se face“ 
  • „Sper ca această victorie să vă motiveze să candidaţi la prezidenţiale! Sperăm cu toţii să scăpăm de voi“.
  • „Nişte sfaturi pentru finală? Cum să-şi facă părul, ce să poarte?“
  • „După ce a ajuns unde este prin sprijinul familiei, vă găsiţi să vă lăudaţi cu ea, dar spuneţi câţi sportivi români sunt la ora actuală susţinuţi de statul român sau mai exact de guvernul pe care îl «conduceţi»?“
  • „Ne comunicaţi probabil şi «parola» pentru accesul reuşitei lui Halep din finală“

   

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite