Val de demisii în USR. Simina Tulbure, deputată de Diaspora, pleacă tot în partidul lui Cioloş

Val de demisii în USR. Simina Tulbure, deputată de Diaspora, pleacă tot în partidul lui Cioloş

Dacian Cioloş i-a suflat într-o singură zi patru aleşi lui Cătălin Drulă FOTO Inquam Photosusr

Deputata de Diaspora, Simina Tulbure, pleacă din USR şi se alătură echipei lui Dacian Cioloş din partidul REPER. Potrivit lui Tulbure, plecarea din formaţiune ar avea loc pentru că USR nu s-ar fi ocupat aşa cum ar fi trebuit de problematica tinerilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Suntem diferiţi, trăim în multe colţuri ale lumii, dar avem un REPER: un trai decent şi respectarea drepturilor omului! De repere avem nevoie, zi de zi. Mă alătur REPER pentru că astfel consider că pot contribui în mod real la o Românie unde cetăţenii nu au doar voci, dar pot deveni o voce, în care femeile sunt aplaudate pentru că sunt apreciate, nu pentru a fi intimidate, iar tinerii sunt băgaţi în seamă pentru a face, împreună cu cei care au experienţă, reforme pe bune. O Românie care nu îşi alungă cetăţenii, ci îmbrăţişează Diaspora!”, a scris Simina Tulbure, luni pe Facebook.

Tulbure a explicat că a ales „REPER pentru că aici, prin organizaţia politică de tineret, va exista oportunitatea de a schimba radical modul în care politicul se raportează la tineri”.

„Aceştia sunt un adevărat reper pentru mine ca deputată în pragul vârstei de 30 de ani. Tinereţea nu trebuie irosită, ci investită judicios, susţinută şi nu înfrânată. E momentul să punem accentul pe oamenii şi pe comunicarea cu ei, pe a rezolva şi nu doar a blama. E momentul soluţiilor, a luării de atitudine chiar şi dacă e incomod. E momentul implicării şi pragmatismului. E nevoie de maturitate, responsabile şi drag de oameni. Avem nevoie de repere după care să ne ghidăm şi să ne înconjurăm de oameni cu care rezonăm. Tocmai de aceea, am ales REPER”, a completat Tulbure.

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă s-a înscris în noul partid format în urma plecării lui Dacian Cioloş din USR, împreună cu mai mulţi europarlamentari şi parlamentari. Anunţul a fost făcut de REPER.

Şi deputatul de Timiş Daniel Toda a anunţat luni că va demisiona din USR şi că se va alătura partidului REPER, creat de Dacian Cioloş. Toda spune că astăzi USR este ”departe de a mai reprezenta o mişcare capabilă să implementeze politicile publice pe care le-a scris în programe, power point-uri şi candidaturi”. Deputatul este chemat să conducă REPER la nivelul judeţului Timiş.

De asemenea, Oana Cambera, deputat de Ilfov şi Cristian-Paul Ichim, deputat de Bacău, au anunţat, luni, că părăsesc USR şi se înscriu în formaţiunea politică REPER.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările